TULIP
Total Depravity
Unconditional Election
Limited Atonement
Irresistible Grace
Perseverance of the Saints
BEERS
Broken Eikons
Eternal Purpose
Extravagant Atonement
Response to Grace
Shalom
Am găsit aici un grupaj de articole foarte relaxa(n)te, aproape imposibil de imaginat în aria fatărland-roverului nostru za(l)mo(l)xo-fundamentalo-creştin. (Apropo, oare există un creştinism specific românesc? Simţesc, aşa… că şi aici suntem originali, dacă nu chiar aproape originari după unele teorii carpato-dunăreano-euxinocentrice.)
(-nimic-)
Mi se pare că autoarea este emergentă !!!!! Uitaţi-vă numai de câte ori apare cuvântul „conversaţie” pe blogul ei…
Şi BEERS – probabil alcoolul este admisibil în viaţă (că doar nu ne-o trimite acest acrostih la inocentul alkoholfrei!).
Nu m-aş fi mirat dacă ar fi inventat ceva cu HARDROCK sau METAL – mai bine, că are tot cinci puncte esenţiale, de ex.
Mediocritatea păcatului de a presupune
Eşecul de a fi aleşi tocmai noi –
Tâlhari muţi până la capăt –,
Aşteptând cu mâinile în sân să coboare harul,
Limitând minunile la ce-au fost odată – ce modern era să râzi alături de Isus!
Nu înţeleg de ce nu a pus în discuţie şi cele cinci puncte arminianiste:
1) voinţa liberă a omului 2) alegerea condiţionată 3) ispăşirea universală 4) harul obstrucţionabil 5) căderea din har, adică
Voinţă să ai, ca să poţi rezista libertăţii –
Rezistă creştine, din har să nu cazi!
E clar că Isus te va ierta de-L primeşti…
Aleşi putem fi cu toţii, să vrem numai
Uita de calea ce cheamă spre iad!
Deci, atenţie mărită, exacerbată chiar, fraţilor! Chiar dacă ni se pare pe alocuri corect ce spune, sunt mari şanse ca autoarea articolelor indicate mai sus (culmea, îşi zice Grace! – probabil se ascunde sub pseudonim) să se fi molipsit de postmodernism (în accepţiunea domnului pastor Paul Negruţ), ca urmare e un pericol pentru credinţă, iar (pentru) adevărata credinţă e aproape (de) un dezastru!(?)
Stau şi mă uit la poezioarele astea, şi mă întreb: oare nu e totul prea simplu aşa, în versuri şi acrostihuri? Pe de altă parte, de ce ar trebui să fie complicat? Dar de ce să ne punem atâtea întrebări, când avem (atât de puţin) de trăit?
Păi trebuie, pentru că altfel riscăm să ne petrecem viaţa la o (aproape trezită) bere, fără să ne punem nici o întrebare măcar. Dar mai sunt şi alte variante din astea de viaţă, în care întrebările sunt foarte puţine şi totdeauna ajutătoare în direcţia cea – deja! – bună. Nu le mai enumăr, că poate dau naştere la afirmaţii…
În Chip co-răspunzător 
07/07/2009 la 9:30 am
Daca reducem mantuirea la cateva principii, vom face din noi niste oameni fixisti, cu vederi stramte si gresite.
Eu nu sunt de acord cu „Limited Atonement” in sensul in care este inteles in unele parti ale crestinismului. Mai degreaba as spune: Beneficiari redusi si nu Ispasire Limitata.
16/07/2009 la 6:09 pm
Sunt de acord cu tine!
16/07/2009 la 4:43 pm
Și mie îmi este dificil să accept punctul 3 din TULIP, însă pentru mine drumul spre doctrinele harului a fost greu și anevoios, de aceea nu o să renunț să le afirm cu toată convingerea.
16/02/2010 la 11:19 pm
Cum ar fi sa scurtam putin Scriptura, folosind acronime?
Noi romanii suntem maestrii, mai ales cand vine vorba de institutii si alte alea. Ce-ar fi sa avem o traducere acronimica a Bibliei, ca din cateva litere sa ai intreg Cuvantul la dispozitie in vreme de nevoie?
Cel mai mare deserviciu adus teologiei lui Calvin a fost TULIP. Pana la el, le era foarte dificil adversarilor lui Calvin sa-l combata pentru ca trebuiau sa-i citeasca imensa opera.
Acum din cinci trasaturi de condei se poate desfiinta usor calvinismul …
17/02/2010 la 8:09 am
La cât de imensă este Biblia, mă întreb de câte opere imense am mai avea nevoie ca să ne oprim satisfăcuţi că am priceput exact.
Nu orice esenţializare poate fi taxată de reducţionism, mai degrabă aş crede că felul în care sunt folosite aceste „schelete”, carnea pe care o punem, uneori „nenatural” şi anorganic, pe ele, ne poate duce pe linii de nesfârşit tunel. Mi se pare absolut legitim şi rodnic efortul de a identifica structuri esenţiale, idei generatoare şi forţe directoare. Dar, când e vorba de Dumnezeu, ne paşte într-adevăr pericolul eşecului prin polarizarea absolutului. Nici măcar cu omul nu ne descurcăm mai bine, când facem ca Freud sau Marx şi descoperim motorul şi pistoanele umanităţii, îngrijindu-le exagerat până când restul pieselor se revoltă şi ne lasă-n drum. Şi în spatele celor 5 puncte, calviniste sau arminiene, se pot găsi alte puncte care de fapt le generează pe acestea, postulate sau premise nu neapărat confirmate de versete şi comentarii autoritative. O astfel de idee care mi se pare cea mai importantă: principiul terţului exclus. După părerea mea, dacă aplici acest principiu la cunoaşterea lui Dumnezeu, cazi în tranşee şi lupţi până la epuizare, refuzând orice armistiţiu.
17/02/2010 la 4:55 pm
Circula pe la noi Trilogia lui Schaeffer unde autorul incearca din rasputeri sa ne convinga ca parasirea frame-ului asigurat de tertiul exclus este cel mai dezatruos lucru pe care crestinismul l-ar putea face ( el afirma ca deja s-au facut cativa pasi ). Dimpotriva, eu cred ca gandirea dialectica, daca este intelept folosita, poate sa ne conduca spre sinteze la care nu am fi ajuns altfel din simple conflicte in transee precum calvinism-arminianism, premilenism – postmilenism, lege – har etc. etc. etc.
Oricum, in orice sistem de gandire am crede ca Il putem intelege in totalitate gandurile lui Dumnezeu, ne inselam amarnic …
17/02/2010 la 6:43 pm
Logica terţului exclus este confundată cu integritatea, cu radicalismul şi fundamentalismul în sensul lor pozitiv, iar postmodernismul şi dialectica sunt luate drept aliaţi ai duşmanului generic al credinţei adevărate – liberalismul, ceva mai rău decât ateismul sau agnosticismul. Din cauza avântului, nu se mai ţine cont de atitudinea celor care sunt etichetaţi ca postmoderni. Am întâlnit părerea că ideile postmoderne există de fapt de când lumea (puteţi vedea comentariile de la http://adventistderomania.blogspot.com/2009/03/pacate-teologice.html), dar acum această sintagmă – dealtfel mult prea vagă, numai bună pentru a demoniza fără discriminare tot ce nu convine – are rol propagandistic. Probabil că Iov a fost printre primii „postmoderni”, dar Isus cred că a desăvârşit conceptul, prin acea trăsătură definitorie de deconstrucţie a structurilor vechi şi rău întocmite, dar – esenţial, şi deloc la îndemâna epigonilor postmoderni de astăzi – simultan cu o construcţie total diferită în fond şi formă, cu punerea fundamentului Împărăţiei. Ar fi urmat ca restul generaţiilor să se înhame la desăvârşirea sau măcar descoperirea acestei construcţii, departe de modelul nefast al turnului Babel. Postmodernismul religios este şi o reacţie la modul în care s-au închistat redutele creştine, dar din păcate această reacţie, spre deosebire de polul opus „fundamentalist”, nu garantează rezultate predictibile pe plan religios. Foarte uşor se apucă aiurea, se inversează sensurile şi ponderile biblice în construcţii malformate, se ajunge de la deconstrucţie la descompunere şi apostazie, la agnosticism şi negativitate pură. Cei mai modeşti (m-aş bucura să mă pot da şi pe mine de exemplu) rămân la modelul Iov, nerenunţând la întrebări incomode dar plecându-se în faţa Slavei.