În fond, forma contează!

Cam atât ar spune, sper, şi Maiorescu, înainte să i se facă lehamite de… Am o listă, dar cred că va trebui să mai cumpăr spaţiu de stocare de la WordPress, şi chiar nu merită! Iar dacă aş înlocui Maiorescu cu Caragiale, ar trebui să mă mut pe un superserver personal legat prin multe fibre optice la Reţea – nu cred că familia va fi de acord cu asta.

Ultima chestie care m-a lovit (dar seamănă enorm cu restul pat-ethosului strămoşesc, inclusiv cu veşnica stare de campanie din care nici măcar FMI-ul nu ne poate [s]mulge) a fost un „flareevanghelic de top WP, în jurul unor persoane blogice notorii, dintre care cea mai puţin incomodă este doamna Rodica B.  (necunoscând exact ce diacritice conţine numele, mă abţin), restul fiind extrem de incomode din diverse puncte de vedere şi pentru diverse grupuri socio-academico-politico-psiho-religioase. Acest rest proactiv (scuzaţi romgleza, cred că româneşte ar fi iniţiactivatic), ireductibil, insesizabil – din reverenţă şi frică de schematizare – are (pentru mine, cel puţin) un fond comun. Anume un program nobil, nu neapărat ascuns, nu neapărat clar, nu neapărat incoerent, nu neapărat conştientizat 100%, nu neapărat prea ambiţios, neapărat susţinut de Cel de sus, neapărat surpat de ucigă-l-trupa-de-nchinare… Deci omeneşte decent şi cu şanse de reuşită.

Reuşită… Sună ca o boală subită, când colo poate fi cronică şi cu lungi chinuri (terminabile prin abandon). Iar mă trezesc mirându-mă de ce oare succesul revine de cele mai multe ori unor planuri abjecte sau măcar josnice, de ce singura instituţie care NE merge bine este Siguranţa (că nu mai ştiu cum să-i spun la ora actuală – se ocupă cu implementarea certitudinii pentru anumite grupuri definite prin asemănarea cu forme de viaţă mizerabile, vorace şi persistente în orice condiţii), de ce proiectele cât-de-cât curate sfârşesc deseori jalnic într-o melassă de mahala (şi aici NU mă refer la ceea ce cânta odinioară Miron Radu Paraschivescu, ci la orice este descompus şi periferic unui sâmbure unanim-îndeobşte-oarecum-măcar acceptabil).

Cine a început gâlceava, cine e mai-de-vină, cine a pus gaz peste foc, cine a fost sau e mai arţăgos când nu trebuie, cine ar putea şi ar trebui s-o lase mai moale, şi cu ce anume, cine se bucură de răul cui nu trebuie, cine nu recunoaşte meritele cui trebuie, cine trece cu vederea greşeli impardonabile, cine nu e obiectiv şi DE CE, cine a folosit mai (in)adecvat o FORMĂ de dialog care duce dialogul de râpă… etc. etc. etc. – iată cu ce se ocupă până la urmă mai toată lumea, unii iniţial prieteni buni, alţii cel puţin formal în aceeaşi tabără (până şi-au dat seama cât de greşit gândesc-dacă-şi-când-gândesc ceilalţi, altfel consensul era unanim: ceilalţi acţionează greşit şi de fapt nu prea gândesc). Astfel încât, în mod cu totul natural, toată lumea pare să aibe acelaşi slogan, de la care pleacă, poate, tot necazul: „THINK, PEOPLE! THINK!!!! THE WAY I DO!!!!”

Hmmm… De simulat pe calculator „ACCEPT, PEOPLE! DON’T BOTHER THINKING!!!!” (şi de modificat prin consens bugetul familial la capitolul dotare tehnică).

Deliciul spectatorilor se cangrenogulează rapid în tabere opuse, fanatizate, războinice. Plus nelipsita tabără împăciuitor-evanghelică, aprobată în fond dar cu rezerve de toată lumea – căci numai Dumnezeu ŞTIE ce ştim noi, anume că dreptatea e de fapt de partea… e departe… e deoparte… mă rog, poate nici El nu mai ştie pentru că a obosit şi nici nu-L mai interesează ceva atât de evident entropic şi dezamăgitor, mai ales că există de atâta timp soluţia cu-adevărat-evanghelică. Pe care, deşi toţi o pricep în fond, nu reuşesc să o pună într-o formă inteligibilă pentru ceilalţi, mai ales pentru cei care sunt de fapt mai evanghelici deşi par (formal) invers. Şi viceversa.

Tribut plătit întâlnirii unor interlocutori cu convingeri (uneori prea) ferme şi (prea rar) inspiraţie (nu divină, din asta cred că au cu toţii)? Nenorocita de logicuţă ne spune că nu toţi pot avea dreptate… Şi ce, chiar trebuie s-o ascultăm? Dacă au toţi dreptate? E aproape la fel de bine cu (ne)cazul în care toţi se înşeală. Groaznic devine când fiecare are dreptate în proporţii care rămân de stabilit cu precizie, şi de comunicat public fără a suferi atacuri de panică… Aşa ceva pur şi simplu nu e compatibil cu naţia noastră – părerea mea! – la noi se numără cu duzina, şi oile mai trec şi pe sub gard. Iar păstorul, în general, nici măcar nu e evanghelic… (e orthodox, deşi e acuzat că ar fi păgân – detaliu esenţial mai ales pentru oi, căci măgarii şi câinii nu contează).

Care ar fi alternativa (în afară, evident, de a deveni cu toţii evAngelici şi a ne scutura de e-Vanghelie) – un pietism armonios şi previzibil-concedant unui odios şi dulceag pragmatism al punerii împreună (fără nuanţe marxiste, desigur)? Un singur BLOG de acord cu el însuşi, şi în mod ideal ÎN-SFÂRŞIT-EVANGHELIC? (Şi până la sfârşit, dacă se poate, OK?) Rămâne să alegem un admin prin consens!!! Sau să se rotească precum cadrele, dar să nu ne ameţească deloc.

Nu prea merge aşa ceva pe meleagurile noastre… Dar merge ceva? Există o direcţie, o ţintă, o mişcare, un flux dinspre ce avem spre ceva mai bun, mai frumos, mai corect, mai mult? (Ultimul „mai” doar dacă restul condiţiilor sunt respectate, desigur; ceea ce rămâne de stabilit prin consens – cum ar zice un martor al trecutului veşnic prezent în orişice viitor am mai putea construi dacă merită.)

Panta rei nu se referă la mlaştini! Iar mlaştina nu are formă, ci doar ceva ce o determină topic, topologic, morfologic etc. – până şi în ceea ce ar putea deveni când plouă mai mult sau când e secetă. Adică are un fond care domină, se impune, e mai puternic, e mai presus, e mai important etc. – aşa că forma nu mai contează, e tot timpul asigurată şi dată, dimpreună cu fondul! Iar ţara mea are!

Anunțuri

22 răspunsuri to “În fond, forma contează!”

  1. sam Says:

    Inteleg ca esti spectator doar la activitatile belicoase de pe o anumita parte a…blogurilor. Mai stii, poate iesi in castig, stii zicala: cand doi se bat…
    Ai putea face un articol mai mic si din etichete, imi plac 🙂

    • agnusstick Says:

      Sam, luminează-mă şi pe partea cealaltă, te rog! A blogurilor, desigur. Te referi la poli-tick-ie? (Asta mă face să mi-l imaginez pe Max al meu, plin de căpuşe care-i sug sângele deja anemiat de o criză, îmbrăcat protector cu o ie din cea mai autentică, de preferinţă din zona Dobrogei de Sud…) Sau poate la partea mistico-militaro-smerită-de-strajă-la-monument? Cât despre o posibilă parte latino-administrativo-ecumenică-universal-înţelegătoare, nu ştiu încă nimic.

      • sam Says:

        Intentia mea era una mai banala. Am folosit doar licenta „o anumita parte a presei” adaptata subiectului. Nu ca ar exista parti bloguitoare usor de incadrat in grupuri de dez-interese. None of my business anyway.
        Cat despre subiect, violenta ma deprima si pe mine cu atat mai mult cea care intra si in prelungiri. Pacat de energie.

  2. Rodica Botan Says:

    Numele meu este Rodica Botan…si nu ascund pe nimeni si nu ma ascund de nimeni…nu stiu daca asta se considera aici bine sau rau…dar asta este situatia. Si iata un raspuns la ultimul episod din drama asta comico-tragica. Am crezut ca poate te intereseaza…God bless!!!

    http://rodicabotan.blogspot.com/2009/09/nu-cred-ca-mai-era-cazul.html

    • agnusstick Says:

      Mulţumesc pentru blessing, vizită şi link. Nu ştiam dacă e t sau ţ (cum am vazut uneori), nu era vorba de ascuns ceva. Dupa cum aţi văzut, delictul de opinie este ceva palpabil în blogging, şi va deveni şi mai dur dacă tastatura va fi înlocuită cu un scanner de gânduri – dar teoretic creştinii ar trebui sa fie chiar mulţumiţi, s-ar împlini evanghelia descoperirii. Toţi părem mai degrabă propriile noastre victime, dar uneori ne convine să credem că lumea nu ne încearcă, ci ne atacă. Cele bune vă doresc.

  3. R. Says:

    ce de grijuri!

    • Agnusstick Says:

      Surprinzătoare „deviere” spre concret… Oricum, felicitări pentru curajul de a lua poziţie într-o atmosferă atât de încărcată! După trecerea timpului, nu ştiu cât de des se întâmplă să ne reconfirmăm elanul şi energia depusă într-o „cauză”, chiar dacă se dovedeşte că am gândit corect. Dar când e aşa, când gândul a avut susţinerea acţiunii şi împreună n-au fost în van, ar trebui să avem mai mult decât o „satisfacţie”. Reversul medaliei, cel cu multă energie risipită degeaba sau pur şi simplu într-o direcţie greşită, este foarte dureros. În general sufăr când văd aşa ceva, nu-mi place ridicolul nici când acoperă pe alţii, mai ales pe cei care au exagerat cu ceva crezând că fac bine. Ceilalţi reuşesc să mă facă să râd, dar ridicolul tot mi se pare o pedeapsă prea cruntă.

      • Camix Says:

        Ai zis un lucru cheie: „Dar când e aşa, când gândul a avut susţinerea acţiunii şi împreună n-au fost în van…”. în van.

        Chiar dacă toate se potrivesc into places şi ai încredinţarea că e bine, totuşi poate fi în van. În acest caz, încercările (ale mele şi ale altora) de a deturna atenţia populaţiei dinspre un comportament negativ înspre altele pozitive, nu a reuşit; oamenii tot într-acolo alearga. Sau încercările de a schimba un dram din minusurile persoanei.

        Dar poate prea vrem să fim judecători peste situaţii unde nu suntem chemaţi. 🙂 E o posibilitate şi asta, la urma urmei. Sau poate rezultatele (pozitive) se întâmplă într-un loc care nu ne este nouă accesibil ca să ne mai putem bucura. Precum învăţământul: 🙂 nu mai apuci să vezi răsadul seminţei sădite. Sau e şi acest mister un necesar pentru maturizarea noastră.

      • Agnusstick Says:

        Nu cred că trece sau există ceva în van, fie şi pentru faptul că totul e posibil pentru că El este. Dar chiar şi fără să spiritualizăm excesiv (?) sau fără să materializăm prea mult Spiritul în vorbe ca-şi-goale, se învaţă fără să vrei din orice interacţiune vizibilă. De multe ori nu recunoaştem asta, sau nu conştientizăm, sau degeabă că tot ce ştim şi vrem noi facem. Nu învaţă actorii? Nici o problemă, poate că învaţă spectatorii – eu simt că învăţ cel mai mult din ce păţesc alţii. Sau totul se transformă în poezie neştiută de oameni.

      • Camix Says:

        E economicos aşa. ăsta e idealul. mie mi se întâmplă şi să ştiu greşelile şi gropile celorlalţi şi să cred că mă pot feri de ele, dar să mă surprind alunecând exact acolo într-un moment de… hm fie încredere, fie neatenţie.

        Învăţ mult de la cei cărora le predau. Anul acesta m-au făcut să ajung la capacitatea mea maximă, nu m-am mai întâlnit cu acest eu atât de pornit să schimbe, să facă, să vrea, să iubească. multe dezavantaje, de asemenea (vulnerabilitate mult mai mare), dar câştigul e atât de mare compaartiv, încât…

  4. Adi Says:

    Agnu, sper ca nu ai votat si tu tot cu Basescu…!??!?!

  5. Agnusstick Says:

    Cum adică „tot”? Dar cine a mai votat cu Băsescu? Ai o listă portocalie?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: