Dacă doriţi să vorbiţi, să bateţi câmpii sau să vă întrebaţi despre LIBERTATE, mai ales în context religios, poftiţi vă rog! Dacă nu, nu-i nici o problemă, am să mă gândesc din când în când singur.
Dacă vi se pare o idee bună să vă legaţi de ceva din articolul şi comentariile de aici şi de aici, sunteţi liberi s-o faceţi. Dacă nu, nu-i nici o problemă.
Poate mă ajutaţi să aflu cine a scris o poezie, pe care nu am găsit-o scrisă niciodată, dar am auzit-o la Nicu Alifantis. O reproduc (precis greşit) din memoria care mă cam lasă. Îmi cer iertare faţă de poezie, dar poate aflu autorul şi o aflu din nou, intactă, liberă de eroare.
Ce mi-a rămas decât să cânt
Să cânt
Cu ochii arşi – privighetoare oarbă
Îndrăgostit de câmpuri şi de iarbă
De cer şi ape, stele şi Pământ?
Cer orbul ochi al lumii
Să mă soarbă
Pe-un ram întins precum un braţ în vânt.
Aripa mea zadarnic fluturând,
Sub cerul întins
Rănit în zboru-mi searbăd.
Patetic peisaj, tulburător
Ce ochilor lăuntric li s-arată…
Dar dincolo de cerul ochilor
Şi mult mai sus decât timpanul lor
În cel’lalt cer, ce nu mai pot să-l vadă
Eu liber, liber cânt şi zbor
Eu cânt
Ce mi-a rămas decât să cânt
Să cânt
Cu ochii arşi – privighetoare oarbă
Îndrăgostit de câmpuri şi de iarbă
De cer şi ape, stele şi Pământ!
Am uitat să spun un lucru esenţial – dacă îl ştiaţi deja nu-i nici o problemă, sunteţi liberi să citiţi peste, în interval. Oamenii scot ochii privighetorilor pentru ca să li se pară că e noapte tot timpul, şi să cânte mereu, mereu, zi şi noapte, zi sau noapte. Ce pedeapsă pentru oameni – să audă cântecul libertăţii, fără cale de scăpare!
În Chip co-răspunzător 
27/09/2009 la 9:11 am
Coincidentia obbositorum: acum obb-serv cum se numeste unul din autorii temei WP. Varianta cu parfum de lalele a privi-ghettorii anglicane.
27/09/2009 la 9:15 am
Pentru A-dama: angli-cane.
27/09/2009 la 12:20 pm
Un alt sens adamant: triangle-coane! Ma, Oprescu, aici! La picior(ush)! (Credeti-ma ca nu sunt Iliescu crestinizat.)
27/09/2009 la 1:00 pm
brr! prea repede ati ajuns la adamant! cei mai multi il cauta o viata intreaga si apoi se si scufunda raritatea in oceanul uitarii cu titanic cu tot.
pe bune ca trecem de triunghi, cu colivii, voliere si cranguri cu tot! ca de poezie n-am auzit si nu pot contribui la re-asezarea memoriei in ochiul gaunos.
poate faceti triumvirat: Agnußtick – Agnusstick – A-gustic!
eu ma (pe)trec augusta.
27/09/2009 la 3:19 pm
Iertare buna Doamna iti cer cu precedent
Catch frica imi strapunge rar unchiul pertinent!
O! Supararea umbreste al tau glas!
Au nu era mai bine tacut sa fi ramas?
27/09/2009 la 7:02 pm
A cu stick,
eu nu voi esc la (c)rime să mă-ncalic de şagă
că n-am nici supă rare, nici alt(ă) caz(nă)-n sac
îmi apăr calicia şi neamul, şi-n desagă
my car câte-o sin taxă, să n-am pe scenă trac
27/09/2009 la 7:06 pm
But of course, the ducks come from the trucks… Deschideţi poarta raţelor, să poată lumina! Cu-al lor puf peste gânduri, gonesc tristeţea grea!
27/09/2009 la 10:21 pm
You win, my fairest lady, and there is no contention
But please, for now on, let’s sstick to a Convention:
When I am sad, be cheerful
And when I’m glad, be hateful.
But if I’ll see the sorrow bring menace to your blog,
I wish you to be Princess – and I shall be the frog.
27/09/2009 la 10:36 pm
Nu e niciun concurs aici, deci câştigători sunt toţi. 😛 Gata, mă lasă inspiraţia de rime, iar de căutat la alţii „vorbe ce din coadă au să sune” nici nu-mi trece prin min(t)e! Când nu e inspiraţie se ia expiraţie. 😀
Tristeţile vin şi pleacă. Bucuriile stau mai puţin decât tristeţile.
„Bucuraţi-vă, iarăşi zic, bucuraţi-vă!”
27/09/2009 la 10:41 pm
Ne străduim… dar ne bucurăm când primim har. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră.
28/09/2009 la 3:52 pm
Am găsit ceva: s-ar putea să fie Vania Gherghinescu, Privighetoarea oarbă, publicată pe la 1940. Dar nu sunt sigur.
28/09/2009 la 8:47 pm
Interesant! Există unii poeţi de care nu se află decât greu… Sau niciodată. Mă rog, zic şi eu aşa, fiindcă au rămas pe dinafara antologiilor de poeţi „importanţi”, de exemplu, chiar dacă unele istorii literare îi mai pomenesc.
Poemele lui Dumitru Gherghinescu Vania se pare că au apărut într-o antologie personală în 1971, când s-a şi stins omul. Însă… Cine ştie pe unde eram noi pe-atunci? 😀