Desant

În acea dimineaţă m-am trezit cu inima tăiată împrejur.
Dar nu aşa… ci făcută praf! O să întrebaţi cum mi-am dat seama. Nu, nu mă durea nimic în piept, dormisem chiar mai bine ca de obicei, dar simţeam că parcă se freacă zdrenţele din carne de inimă – de gratiile cuştii toracice, de plămân poate, de prapuri nebănuiţi şi alte măruntaie. Sângele bolborosea ca şi cum mocnea un vulcan noroios în mine, şi se mai auzea un zgomot ritmic, oribil, de parcă cineva strivea metodic cu făcăleţul larve de mătase.
Buimac, am dat să mă duc la baie ca să mă uit în oglindă, dar era să leşin de spaimă când pe hol am dat peste un înger. Era îmbrăcat exact ca în vitralii, cu sandale romane şi platoşă, avea nişte aripi albe de anvergură modestă, dar frumoase şi îngrijite, iar la brâu avea o sabie, într-o teacă filigranată.
–…
–Nu te teme!
–Încerc, Doamne, dar… Sunt cam speriat, îngrijorat…
–Nu ai motiv, fii pe pace.
–Dacă îmi pot permite să întreb… cred că Tu mi-ai tăiat inima împrejur… Ce trebuie să fac pentru a fi demn de o atât de mare minune, Doamne? (Pot să-I spun aşa? Cum vorbeşti cu un înger? Numai să nu fac vreo prostie, să nu fiu obraznic!)
–Uite, ia sabia asta – a zis El desfăcând-o de la brâu şi întinzându-mi-o. Cu ea să-i tai, împrejur, pe toţi. Începi cu lista asta.
Am luat sabia şi lista, scrisă cu roşu pe un pergament destul de fragil. Am încercat să-mi arunc un ochi pe listă, dar lumina pe hol era mult prea slabă pentru ochii mei. Şi poate că asta a făcut să mi se aprindă un beculeţ, chiar înainte de a mă trezi cu adevărat în vechea mea stare.