Matei şi judecata cea dreaptă

15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.
16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.
18 Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.

Dacă a păcătuit împotriva ta… Dar dacă a facut-o împotriva altuia? Dreptatea, mila, credincioşia… Prima este dreptatea, şi e destul de greu de dus. De ce nu se pomeneşte aici de ea? Dacă vezi că s-a păcătuit împotriva altuia nu ar trebui să lupţi pentru dreptate?
Biserica? A introdus aici Isus această noţiune? Sau în altă parte în Evanghelia Sa?
Să fie pentru tine ca un păgân? Şi neamurile ce erau? Parcă Isus nu le-a uitat… Le-a mântuit! Atunci, cum vine asta?
Să fie ca un vameş? Dar Isus a chemat un vameş să fie ucenic, a mers în casa altor vameşi, i-a ascultat, i-a mângâiat… I-a mântuit! Si atunci?
Atunci, fie evanghelistul nu a înţeles bine, fie ni se cere să-i batem la cap în continuare pe cei care ne greşesc. În nici un caz să-i uităm, urâm, dispreţuim, anatemizăm, abandonăm!
Ceea ce nu iertăm, rămâne legat. De noi, de spinarea noastră, nu de cei care ne-au greşit. Aşa cum fariseii legau poveri grele pe spinarea bieţilor iudei, noi ne legăm de gât pietre mari de moară, dacă nu iertăm, dacă vedem păgâni şi vameşi în toţi cei pe care îi pedepsim, întorcându-le spatele. Pedepsindu-ne de fapt pe noi înşine.
Iertarea desleagă. Pe noi, pe alţii. Iertarea noastră face dreptate, nu pedeapsa. Pedeapsa noastră, aplicată altora, ne acuză. E drept să iertăm, pentru că suntem la fel. E nedrept să nu iertăm, pentru că şi noi am putea greşi la fel.
Nu se poate pomeni aici de dreptate, pentru că ni se cere să nu deslegăm, dacă vedem destulă vină şi destulă încăpăţânare. Dacă ni s-ar aplica nouă această dreptate, vai şi amar! Nu se pomeneşte de dreptate, pentru că nu ne gândim destul la ceilalţi.

Anunțuri

11 răspunsuri to “Matei şi judecata cea dreaptă”

  1. A.Dama Says:

    Evident că sunt unii care au răbdare să numere şi să facă statistici. Nu te-ai lămurit?
    E foarte diferită interfaţa asta!… Pe mine, astfel de teme mă ţin departe…

  2. A.Dama Says:

    Vezi, din cauza interfeţei ăleia, am încurcat articolele! 😀
    Comentariul ăsta trebuia să fie la contabilitate…
    C’est la vie! Oricine greşeşte prosteşte măcar din când în când.
    🙂

    Cât despre iertare, dacă şi oamenii ar avea o mare a uitării, ar fugi mereu să vadă ce monştri de peşti înoată prin ea!

  3. agnusstick Says:

    Da, din păcate prima greşeală prostească a fost a lui Adam… Trebuia să fie mai atent la ce-i trecuse Evei prin minte, şi să ia o pauză de gândire pentru decizie. Cred că s-ar fi prelungit acel statu quo paradisiac, cel puţin până la următoarea încercare a şarpelui. Sau până ar fi obosit şi Adam să tot ţină situaţia edenică şi familială sub control.
    E tare interesant de gândit ce s-ar fi întâmplat dacă Adam ar fi zis atunci „Ce-ai făcut, femeie? E cumva din pomul de care nu trebuie să ne atingem? Aruncă imediat mărul ăla, eu n-am de gând să muşc! Ar trebui să vorbim mai mult despre Dumnezeu în familia asta, văd că ai ideile tale şi faci numai după capul tău!”. Bănuiesc că nu s-ar fi ajuns la o nouă Evă, cred că Adam ar fi cerut iertare de la Dumnezeu pentru ea, fiind împreună la bine şi la rău – însă el era cam blazat de atâta bine şi nu se obosea să gândească nici pentru el, darămite pentru jumătatea sa. Nu ştiu însă cum se mai ajungea la Cain şi Abel. Oricum, cea mai bună şi mai scurtă variantă de a deveni ceea ce suntem e deja dată în Genesa – variaţiunile şi broderiile se dovedesc inutile, zi după zi.

  4. A.Dama Says:

    Te-ai pornit împotriva Evei? Sau a lui Adam?
    Prea târziu…
    Mai avem ceva bun de făcut. Să ne lăsăm pe Mâna Olarului! A ales ce fel de vase suntem, dar măcar să ne modeleze cum vrea. Să nu ne facem singuri cucuie. 😛
    „Marfă cu defecte” – preţ scăzut. Of, Doamne! Tot ce faci Tu trebuie să fie calitatea I!
    Cum să vrem să ne punem în locul Tău?
    Doamne, iartă-ne!

  5. agnusstick Says:

    Hmmm… Mai ştiu o altă târâtură care s-a pornit împotrivă… Dar a lovit, pare-se, în punctul slab (nu că Adam ar fi fost gras, căci mânca sănătos şi trăia în natură) al familiei. Nu support feminismul, dar mă preocupă repartiţia defectelor funcţie de gen. Modelul din Genesa pare foarte apropiat de zilele noastre, când bărbaţii ţin foarte mult la linişte şi femeile să se impună – predicându-se în compensaţie un cap al familiei mai autoritar cu soţia supusă de bună voie. Sunt curios care ar fi fost modelul predicat în cazul în care şarpele ar fi vorbit mai întâi cu Adam, forţându-l să gândească cu picioarele pe pământ şi să reacţioneze şi altfel decât pavlovian la imaginea mărului oferit (cum oare, că sunt multe posibilităţi aici?) de către blamata consoartă. Dar cineva din doi trebuia să greşească primul sau mai mult, altfel greşeala se putea produce înaintea separării naturilor, cărnurilor şi defectelor şi aveam votul universal încă din Evul Mediu.
    Totuşi, poziţia favorizată a bărbatului înaintea lui Dumnezeu (cu riscurile şi responsabilităţile aferente) nu poate fi escamotată cu uşurinţă – dacă vrei să te raportezi în continuare la Biblie, şi nu la raţiuni bio-socio-etceterologice. Am reuşit să găsesc, până la urmă, motivaţii acceptabile pentru acest dezechilibru, în afară de pura voinţă dumnezeiască. Sunt de natură mai mult filosofică – înţelegerea cu inima nu s-a produs deocamdată.

  6. agnusstick Says:

    A, şi nu înţeleg de ce vina lui Adam ar putea fi cumva mai mică – era pe post de gânditor (sau aşa lăsa impresia când tăcea întins la umbră) şi de ultim apărător, deci avea cel puţin datoria să converseze mai mult, preventiv, cu Eva, şi să trimită ispita la plimbare (păstrând pe cât posibil unitatea familiei).

  7. sam Says:

    tangenţial la subiect:
    feminismul a apărut când bărbatul nu şi-a mai făcut treaba şi anume cea de recunoaştere a superiorităţii femeii 🙂

  8. R. Says:

    : ))))

    ontopic: versetele date de tine, (a)g(n)usti((k), n-au nicio legatura cu ce ai scris dupa.

  9. agnusstick Says:

    Around the topic: desigur, ai dreptate ca întotdeauna, draga mea. Tocmai pentru a deveni şi mai rotund, articolaşul avea nevoie de comentarii împrejurul temei, eventual dând târcoale la mare distanţă.

  10. A.Dama Says:

    Agnusstick, fiind adamă, inevitabil vor fi vederi diferite. N-aş vrea să treci diferenţa de opinie pe seama „feminismului”. Mie îmi e destul de limpede că e loc în Rai şi pentru femei… pur şi simplu fiindcă acolo vom înţelege ce înseamnă a fi „ca îngerii”, nici bărbaţi, nici femei. Poate bărbaţilor le e mai greu să înţeleagă cum ar putea fi Mireasă… Dar să trecem chestiunile astea la capitolul „taine suportabile”…
    Cât despre Adam şi Eva, ei erau obişnuiţi cu Şarpele prin preajmă. Dacă n-ar fi fost aşa, femeia s-ar fi speriat de numa’, când i-a vorbit la Pomul cunoaşterii binelui şi răului. Adam ar fi sărit să o apere… (Bănuiesc.)
    Cred că cea mai mare problemă a fost ascultarea. De cine au ascultat oamenii?!…
    Şi la fel e şi azi. De cine ascultăm? Avem atâta informaţie, cunoaştere la dispoziţie, pe toate tarabele. Oare mai ştim deosebi doar vocea Lui dintre toate celelalte ale universului întreg? Oare suntem dispuşi să-L ascultăm?

    • agnusstick Says:

      Nu văd nicio diferenţă de opinii aici, dar poate ştii tu ceva din inconştienturile noastre marcate de opoziţii… Poate nu m-am făcut bine înţeles, ca de obicei (vezi, de-asta exemplul hiperexactităţii domnului Alin Cristea merită urmat, poate cu mici ornamente stilistice şi perdeluţe întăinuietoare). Dacă eram eu Adam, o îndemnam să fugă la adăpost, comportament care i s-ar potrivi poate chiar originalului, din moment ce nu a avut curajul de a-şi recunoaşte măcar vina. Corect, ascultarea e cluul poveştii, dar vine peste dorinţa noastră imensă de a învăţa pe propria piele şi de a nu lua totul de-a gata, fără cercetare – indiferent cine ne-ar spune ce e rău şi ce e bine. Vine şi pune capacul peste ce-a mai rămas din oală, după ce se risipesc aburii tinereţii…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: