Săr(a)ci cu Google

În adolescenţă am dat peste o carte de Leonardo Sciascia, numită “Todo modo”. Era o carte semi-poliţistă, dar care m-a marcat puternic. Totul se petrecea într-o mânăstire catolică, unde se strângeau lunar mai mulţi cetăţeni cu frică de Dumnezeu, catolici, destul de întreprinzători şi chiar bogaţi, pentru a practica exerciţii spirituale după modelul sfântului Ignaţiu de Loyola. Similar cu acţiunea din “Numele tradafirului”, începe o serie de crime, şi după mult suspans se află că de fapt chiar stareţul mânăstirii era făptaşul, care încerca să cureţe lumea de păcătoşi ipocriţi. Bietul om, deşi criminal, trăia sub semnul nevoii de a afla voia Tatălui. Mi-a rămas foarte puternic în minte descrierea unei fresce din sacristie, care a dus de altfel la descoperirea criminalului. Un sfânt foarte bătrân, care încerca să citească din Biblie, era “ajutat” de către Diavol, care-i întindea o pereche de ochelari.

Pentru cine ştie cum funcţionează Internetul şi motoarele de căutare care-l încheagă, a căuta cu Google folosind întrebări din limbajul de zi cu zi, de genul “cum putem afla dacă avem har”, poate stârni zâmbete condescendente. Faptul că goggles înseamnă în argou ochelari (wear your beer goggles – când bei suficient ca oricine să ţi se pară interesant) nu ştiu dacă ne poate duce cu certitudine la o legătură între Google şi ochelarii diavolului. De fapt, nimic nu l-ar fi împiedicat pe sfânt sau pe stareţ ca, folosind ochelarii respectivi, să judece corect care este voinţa Tatălui, deşi astfel de ochelari ar fi făcut lucrurile mult mai complicate, lăsând să se întrevadă mult mai multe nuanţe, variante, interpretări, neclarităţi… Şi mie mi se pare că am complicat extrem de mult credinţa, plecând de la Lege, blesteme şi binecuvântări, dreptate, milă şi credincioşie… Ne facem foarte multe probleme despre cum ar trebui să ne mântuim, ce să credem mai corect şi mai adevărat, şi de fapt totul pare atât de simplu – până începi să pui în practica de zi cu zi, mai ales în circulaţia bucureşteană, la coadă la vreun ghişeu când ţi-o iau alţii înainte cu cinism, pe bloguri şi forumuri când te atacă unii, şi multe alte zilnice încercări — de o cruzime mult mai mare decât o boală, un accident, o detenţie, pentru că din ultimele poţi ieşi schimbat, dar din primele rămâi cu tot mai puţină masă sufletească din ceea ce nu s-a pierdut printre degete fără să-ţi dai seama.
Veţi spune, poate, că dacă te-ai născut din nou nu se mai pune problema aşa, pentru că începi să vezi tot ce se petrece împrejur cu ochelarii Duhului, şi nu te mai enervează nimic, nu mai reacţionezi decât cu evlavie. Aştept şi eu, poate că…

Cineva a găsit blogul meu căutând “este păcat să mergem la biserica catolică dacă suntem ortodocşi?”. Încă nu m-a găsit nimeni căutând dacă “este păcat să mergem la biserica ortodoxă dacă suntem catolici?”, şi nici după multe alte combinaţii posibile cu baptişti, penticostali, adventişti, creştini după evanghelie, calvini, luterani… Eu aş merge la mai multe biserici, dar nu vreau să-i frâng inima mamei mele, care nu ar înţelege de ce fac asta. Deocamdată am reuşit doar, prin puterea exemplului repetat de sute şi mii de ori, să o conving să-şi facă cruce când trece pe lângă bisericile catolice şi ortodoxe. Când sunt singur, fac semnul crucii şi pentru calvini şi luterani.
Asta mi-aduce aminte de un articol pe care l-am citit mai demult, care trata subiectul reclamelor mincinoase. Dacă faci semnul crucii, sau porţi o cruce la gât, ar trebui să-ţi fie oarecum frică, nu cumva să te afli şi tu în categoria celor care fac reclamă mincinoasă… Dar poate că de fapt ceea ce contează este să-ţi mărturiseşti credinţa public, să aduci aminte altora că există cineva nevăzut care cere şi merită închinare.
Revenind la Google, mi se pare destul de grav că se recurge la un mijloc atât de amorf pentru întrebări care ne frământă. E ca în Star Trek… Computer, define God! Computer, am I a sinner? Computer, show redemption on screen! Computer, engage into eternity!
Oare de ce a fost nevoie de calculator pentru o astfel de întrebare? Din cauza ruşinii de a o pune cuiva care ar fi răspuns prin mustrare? Din cauza unei omilii recente? Dar de ce a apărut o astfel de întrebare? E mai mult har la catolici, sau îl poţi afla mai uşor pentru că e mai linişte, mai multă organizare, disciplină, mai puţină vânzoleală, slujba e mai scurtă, mai solemnă, se cântă la orgă…? Sunt mai altfel predicile? Sunt aceleaşi momente şi rostiri în serviciul liturgic, dar le înţelegem mai bine fiind mai concentrate? Ne putem simţi oarecum mai aproape de Isus?
Până la urmă, aceasta este marea întrebare, pe care ne e ruşine sau nu suntem lăsaţi să o punem în nici o denominaţiune. E un păcat că vrei să fii mai aproape de Isus, în acel unic fel care pe tine te ajută, aşa cum eşti, cu tot bagajul de emoţii, prejudecăţi, păreri, intuiţii şi revelaţii? Oficial da, eşti deja pierdut prin simplul fapt că te bântuie astfel de gânduri, vrei să părăseşti tradiţia, vrei să te duci după Isus şi să laşi deoparte ce te-au învăţat părinţii, Părinţii, părinţii cu sutană, pastorii, sinoadele, lista de lucruri în care trebuie să creadă toţi membrii bisericii. Sigur că te întreabă, e limpede, la urma urmei de ce vrei să te duci în altă parte, unde trebuie să semnezi pentru alte liste de lucruri de crezut, pentru alte tradiţii? Nu ştiu, părinte, computer, frate, nu ştiu, dar când mă duc acolo mă simt atât de aproape de El… Şi nici nu mi-e frică de pedeapsă…
Computer! Help! My brothers are busy…

NOTĂ: Regăsit în ultimul loc în care am căutat.