Slăbiciunile Celui Atotputernic

Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare, şi să-i jăfuiască gospodăria, dacă n’a legat mai întîi pe cel tare? Numai atunci îi va jăfui casa.

Oglinzi paralele…

Dumnezeu, Cel Atotputernic, este cu mult mai tare decât răul care a stăpânit doar trecător, răul care şi-a păzit straşnic avuţia. Vestea cea bună a Împărăţiei Lui a început deja, de două milenii, să şteargă năpasta care ne chinuie încă din Eden. Cel tare nu mai este tare, a fost înfrânt şi legat fedeleş, iar acum i se jefuieşte gospodăria, luându-i-se înapoi ceea ce fusese, doar vremelnic, al lui. Nu a avut, nu are, şi acum i se ia şi ceea ce are. Un jaf, un atac, o hoţie – se face prin forţă, cu violenţă, se dă năvală şi se pradă, stârnind indignare, ceea ce părea stăpânit de drept – dar de fapt nu a fost, nu e, va fi din ce în ce mai puţin, şi nu va mai fi chiar deloc al vechiului stăpân. Un stăpân puternic, dar nu îndeajuns de tare – de două mii de ani zace legat şi urlă ca turbat. E periculos să îl asculţi, mai ales când noul stăpân tace.

Întrebări cu ecou…

Fortăreaţa Edenului, atât de sigură, sigur cuibărită în puterea Celui ce o crease, a fost prădată ziua-n-amiaza mare. Fără zgomot de luptă, fără zbatere şi ţipăt, fără veste. Stăpânul a fost legat, iar creaţia Sa minunată, omul pe care-l făurise şi pe care-l iubea îndeajuns pentru a-l pune la-ncercare, a fost lăsat pradă unuia mai tare. Care nu s-a sfiit să profite din plin de slăbiciune.

Omul – slăbiciunea lui Dumnezeu, apărut prin slăbiciunea nevoii de a-Şi vedea propriul chip în lumina altor ochi, din slăbiciunea nevoii de a asculta laude de slavă, din slăbiciunea durerii de a asculta rugi patetice şi a primi jertfe fără folos, din marea slăbiciune a nevoii de a Se jertfi pentru altul din dragoste. Slăbiciunea care L-a convins să facă omul atât de slab, încât să fie nevoie de jertfa Lui. Dragostea – slăbiciunea supremă – L-a făcut să-i dea omului şansa de a câştiga mirarea că este asemeni Lui – până şi în dragoste –, plecând din ţărână, pe o cale grea şi imposibil de înţeles, care ar trebui să se termine cu o îmbrăţişare. Un cadou pentru un copil răsfăţat, făcut – cu forţa, cu pedeapsa şi cu chinul – să înţeleagă ce înseamnă de fapt cadoul, ce este în pachet, şi de ce altul nu-i va mai trebui vreodată.

Stăpânul cel tare s-a lăsat legat, ca să poată fi jefuit de dragostea noastră şi apoi să ne răscumpere.

Anunțuri

13 răspunsuri to “Slăbiciunile Celui Atotputernic”

  1. Claudiu Says:

    Interesant aspectul pe care l-ai punctat. Insa eu as merge mai departe si ma intreb. Oare nu-i putere desavarsita acolo unde si raul lucreaza spre bine? Omul – nu este slabiciunea lui Dumnezeu ci mijlocul de a-si incheia creatia, o creatie ce continua si acum. „Creatia de a separa binele de rau”

    • agnusstick Says:

      Desigur, Claudiu, ai mare dreptate. Totuşi, şi omul se poate mândri cu asta, dacă nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Aş zice că o putere uriaşă este să arăţi slăbiciune, din dragoste, deşi ai putea face multe altele cu puterea ta. Puterea desăvârşită este probabil suma puterilor Lui, plus puterea de a mai putea adăuga oricând alte puteri peste ele.
      Aproape orice spun eu nu mi-e ultimul cuvânt, şi nici nu anulează alte cuvinte ale mele sau ale altora, ci se adaugă neexclusiv. Asta poate părea un blestem, dar este o bucurie a descoperirii, a pozitivităţii, a relativităţii care împlineşte, ajutându-mă să văd eroarea şi adevărul parţial ca pe nişte pozne ale copilăriei. Ideile sunt perfectibile, altfel nu am fi oameni. Dar, fără sprijinul retoricii, orice idee poate prea lesne păli în faţa altora, şi orice gând poate părea până la urmă inutil şi calp, pe lângă gândurile adevăratei înţelepciuni. De aceea îmi place să dau şanse unor gânduri, încercând să le celebrez cât mai mult, să le ofer beţia de o clipă a spectacolului pe o scenă de pe care dispar oricum, până la urmă, fără urmă. (Vezi, tot retorică…)

  2. R. Says:

    imi spui si mie cine e stapanul puternic care de 2000 de ani zace legat si urla ca turbat?

    „Un stăpân puternic, dar nu îndeajuns de tare — de două mii de ani zace legat şi urlă ca turbat. E periculos să îl asculţi, mai ales când noul stăpân tace.”

    • agnusstick Says:

      Draga mea, chiar nu bănuieşti ce am vrut să spun, sau e o întrebare retorică pregătitoare pentru o săpuneală zdravănă?
      Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste noi. Ghici cui nu-i convine asta şi se vede jefuit de bunătate de carne de tun… De atunci a făcut cerere să cearnă grâul de neghină, chipurile ca să ajute, dar adevăratul stăpân este în casă şi deja numără bob cu bob şi fir cu fir, dezlegând legăturile robilor Săi asupriţi de altul. Nu prea se dezmeticesc toţi – e greu să fii deodată liber – şi nu ştiu ce să facă şi încotro să apuce. Mai ales că asupritorul strigă la ei, aşa legat şi doborât la pământ cum se află, că n-au scăpat încă, iar adevăratul stăpân nu le întinde mâna chiar din prima clipă, aşteptând poate ca robii să ceară singuri să le fie străpunsă urechea de stâlpul uşii.
      Aştept cu smerenie neprefăcută mustrarea.

  3. R. Says:

    : )) satan nu este legat. probabil doctrina catolica, ca si cea ortodoxa, spune acest lucru.

    • agnusstick Says:

      E puţin ambiguă exprimarea ta. Doctrinele spun că e, sau că nu e legat? că nu ştiu ce spun dânsele de fapt. Eu mi-l imaginez legat, dar cu gură mare. Nu te-nghite (dacă nu te dai prea aproape), dar îţi face capul pătrat. Nu ţie, aşa vine vorba – adică e mai bine să nu-l bagi în seamă, şi să treci urgent mai aproape de Stăpânul cel bun, în siguranţă.

  4. R. Says:

    biblia arata ca nu este legat. doctrina ortodoxa stiu sigur ca il tine legat, insa noi ne putem imagina multe lucruri. gresite. inclusiv ca suntem in singuranta.

  5. agnusstick Says:

    Errare humanum est, imaginare şi mai şi…

  6. A.Dama Says:

    Agnusstick, (re)citeşte Apocalipsa 20! Sunt acolo nişte amănunte legate de legarea stăpânului lumii (redundanţă intenţionată).
    Cât despre spectacolul temporar al cuvintelor, e şi asta o ispită. De multe ori îi cedez. Când mă gândesc că va veni judecata pentru fiecare cuvânt pe care-l vom fi rostit – cu gura sau în scris -, mă pitesc în mine însămi şi vreau să fi tăcut.
    Dacă sunt slabă, este pentru că-I semăn Lui?

  7. agnusstick Says:

    Cât de uşor se risipeşte uneori amăgirea! Nu este ironie muşcătoare să-ţi mulţumesc pentru coment-tare, în-drept-tare şi co-rectitudine cu adevărul, nu cu bietul de mine. Şi asta pentru că există o voluptate în a te înşela şi a striga de pe acoperişuri că nu poţi avea dreptate şi cunoaştere deplină înaintea Lui. Un alt fel de a spune că nici Apocalipsa nu poate trece înaintea Evangheliei – iar aici ni se spune vade retro când plecăm urechea de partea greşită, dar şi să îndrăznim mai mult.
    În privinţa slăbiciunii, e greu să-ţi ghiceşti în umbră adevărata siluetă, când între tine şi lumină stă cineva. Câteodată am impresia că citesc şi fac umbre chinezeşti, în loc să mă întorc pur şi simplu cu faţa spre lumină. Probabil că ar fi greu să mai vezi şi altceva – e foarte puternică.

  8. sam Says:

    Iti scriu aici in public pentru ca vreau sa mao citeasca si altii. Mi-am sters (iar din nou si inca odata) blogul. Motive? Multe si fara legatura cu tine. Dimpotriva, daca mai erau macar vreo cativa ca tine dispusi la dialog de dragul dialogului si nu din motive pur exhibitioniste as mai fi fost tentat sa mai raman prin tara blogurilor. Asa ca am emigrat si cred ca voi cere azil pe motiv de boredom blogeristic.
    Ai cele doua adrese de e-mail si iti ordon sa ma tii la curent cu viata ta. Sanatate familiei si tie.

  9. laurentiu Says:

    lucrari de caritate ale evanghelistilor:
    ati dat si voi o pereche de ciucuri (pantaloni), de la second, pt. a-i “pocai“, pe altii.
    am vazut eu aukm lucrati voi, sunteti vicleni.
    dati o mobila stricata unora, haine de la second, jucari in naftalina pt. a-i converti.
    defapt voi ii cumparati pe cei prosti si nelamuriti in credinta.

    La noi in adunare totul ii foarte simplu, muzica rock, dau din cap, mainile in aer, altii mai vb.
    Atmosfera ca la un concert, multa vorbarie, toti se intalnesc sa vb, sa se vada , sa asculte ceva muzica…si sa faca parada modei si a masinilor tuningate.
    Rau au invatat pastorii pe cei nestiutori , spaland creierul oamenilor, si prostindu-i “hai la domnu`…da zeciuiala…dar care “domn“?? . suna familiar nu??

    • agnusstick Says:

      Referitor la proşti şi nelămuriţi ţi-am răspuns în altă parte. Cine e viclean, dacă are inima curată se apropie de lucrarea cu înţelepciune. Dacă se mai află şi în Isus şi Isus într-însul, ajunge aproape de desăvârşire. Numai din desăvârşire îl putem atunci judeca. Şi apoi, cunoaşte cineva atât de bine căile Domnului, încât să fie sigur că o cale ce pare greşită nu duce, prin voia Lui, acolo unde El voieşte? Şi nu a plâns oare Isus pentru cei mulţi, proşti şi nelămuriţi, pentru cei care Îi puneau răbdarea la încercare cerându-I lucruri netrebuincioase, orice altceva în afară de credinţă? De ce să-i îndestuleze sau să-i lămurească alţii? De ce nu o fac tocmai cei care sunt lămuriţi – dacă nu se duc doar după haine, mobile, jucării, muzică şi vorbărie, cu atât mai mult vor da vina pe cei care puteau să-i scape dar n-au făcut-o. Iar dacă se duc din sărăcie şi disperare, de ce nu-i ajută alţii, care nu ar vrea să-i pocăiască? Cu adevărat popor unit şi cu suflet am fi dacă nu i-am lăsa pe străini să ne ademenească săracii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: