Ce doreşti de la mine, stimabile?
Pentru ce mă turmentezi
Atât pe timpul zilei
Cât şi în orele destinate
Odihnei?
Nu mă mai scana
Cu ochiul tău infraroşu
De furie
Şi cu laserele tale multicolore
Datorită sentimentelor confuze şi amestecate
Faţă
De mine! Hotăr-ăşte-te odată!
Pune limită şi graniţă:
Până unde intenţionezi să
Mă laşi
Să pătrund
Cu insuficientele mele mijloace
Logistice?
Nu vezi oare că ţin la tine
În felul
Meu?
Afecţiunea asta
Trece peste afect,
Ba chiar aş putea să mi-o reprezint
Ca pe un sentiment autentic, intens şi
Repetabil în condiţii rezonabile
De viaţă şi de trai!
Nu observi oare, sincer întreb,
Că aştept anxios
Ziua când Telejurnalul
De la Ora Cinci
Va fi despre
Activităţile tale?
Am luat la cunoştinţă
Destul, apreciez – dar numai tu
Iei decizia finală, desigur
Nu comentez.
Conştientizez acut faptul că
Iniţial era un discurs logic
Care ulterior a devenit
Corpolent,
Ba aş merge până-ntr-acolo
Încât aş insista
Să fac perfuzie zilnic
Cu colesterolul tău,
Venă cu venă, până la infarct!
E prea mult, indiscutabil,
Dar cererea mea, pe care o aplic
La ghişeul tău închis deocamdată
Până la reorganizare şi restructurare,
Ar fi să-mi îmbunătăţeşti cordul
Astfel încât
Să nu mai fie nevoie
De prea mult creier (ajung 250 de grame,
Dar să fie mereu
Proaspăt, mi-e frică de
Toxiinfecţie
Mai mult decât de inaniţie).
Da,
Păstrătorule şi
Recuperatorule!
Dacă se poate,
In-suflă-mi fonemele tale
În sistem, deteriorându-mi eventual
Simţul acustic,
Ca să le metabolizez
Definitiv!
Să se producă un jet
Beget, hidrofil,
Îndreptat cu axa direct
Spre azimutul unei găuri
Negre, care ţi-o plăcea
S-o habitezi într-o companie
De elită.
Implementează inexorabil
Tot ce-ţi trece prin minte,
Indiferent de zona de
Acţiune
Şi lasă să treacă
Reacţiunea mea
Nenotificată, deoarece mai închid şi eu
Ochii la dezagremente!
Da, te recunosc oficial ca
Proprietar şi administrator,
Comandant Suprem
Al tuturor mulţimilor de mulţimi
Vide şi nevide, unele avide,
Altele gravide în sensul bun,
Al cuvântului.
Da, întocmitor al listelor finale
Cu persoane ştampilate,
Dumneata eşti în posesia
Lexemelor
Bio şi Eco
Fără termen prestabilit!
Ci reşapează-mă odată calumea,
Ca lumea să-ţi recunoască
Atributele!
OK?
24/01/2010 la 10:39 pm
Merge si divide pe langa nevide?
Nu stiu daca era intentionat de simtul acustic / agnusstick: „Proaspăt, mie frică de
Toxiinfecţie”
sau trebuia „mi-e” intr-o ordine mai separata decat cea unita.
In orice caz, curioasa-as fi sa stiu cine are curajul sa zica Amin!
24/01/2010 la 11:47 pm
Maică, mulţumesc pentru semnalment, am corectat! Merge mai degrabă dividende… dar nu am copii right. Cum adică, să aibă curajul? Eu am, să ştii că nu e şi o joacă precum e antipoezie, ci e o antijoacă cumplită! Dacă n-ai urmărit comentariile de la cel care le paşte pe frumoaste, să ştii că exerciţiul ăsta este serios şi tragic. Nu cred că se poate ridiculiza Cuvântul, oricât te-ai strădui să te distrezi ajungi la sâmbure, şi acesta cade greu peste tot ce mişcă. Am să mai fac astfel de exerciţii, chiar dacă nu în public – sunt exerciţii de adoraţie. Chiar îmi pare rău că am schimbat titlul iniţial, „Adoraţie lexicografică”. Domnul Nibbe îmi este simpatic, nu ca un clown ci ca un bufon al regelui, care răneşte uneori prin glumele-i prea tari.
24/01/2010 la 10:55 pm
A.Dama, cred ca merge si un postmodern OK in loc de Amin
25/01/2010 la 12:52 am
Right! (Left! Right! Left!… Straight! Dismissed!)
25/01/2010 la 9:01 am
Când am scris „divide”, eram gata cu paranteza să pun „nde”, însă m-am oprit, ca să testez dacă cineva merge mai departe.
(ai) Trecut testul. 😀
N-am comentat textul, fiindcă m-am chircit şi mi-am zis că dacă zic Amin (sau OK, Sam)… şi chiar mă ascultă…
Cei mai mulţi sunt de acord… teoretic. Când se întâmplă practic, începe cearta: adică, eu mi-am făcut partea, Tu de ce nu Ţi-o faci pe a ta?
Nimic altceva decât că vedem tot altfel decât vede. Numa’ nu ni se întâlnesc vederile…
Să-ncercăm cu viderea?
25/01/2010 la 12:02 pm
Aşa e, noi nu reuşim să vedem nici măcar lucruri pe care le putem deduce şi verifica foarte uşor: că lucrătorul îşi doreşte mult plata, că boului i-ar plăcea să guste din roadele pentru care trudeşte, că săracului i-e frig fără haina luată zălog ş.a.m.m.m.d. Unul singur Îl priveşte în ochi. Vederile nu ni se întâlnesc decât la oficiul de triaj, eventual la destinaţie, dacă e corectă. Încercăm cu vidarea de tot ce nu e necesar, dar avem oroare de vid (atrage presiuni insuportabile). Să încercăm şi cu Vinerea? Păi ce, că s-a rezolvat demult, dar nu ne vine să credem…
25/01/2010 la 3:06 pm
Iar am zâmbit. 😀
N-am ştiut că nu există „videre” în dicţionar. Se pare că e un regionalism. A fost proteic ludolexiconul tău.
Videre – pronunţat, de fapt, „vidiere” prin Bihor, e găleata de la fântână sau o găleată oarecare. 🙂
Despre fântâna cu videre… poate ne mai scrii! Şi cum ţi se reflectă sau distorsionează în ele vederea. 🙂
Nu mă pun cu Vine Rea!
Mai bine Sâ-mbăta!
28/01/2010 la 12:03 am
Vidiere poate că vine de la vadră, tot o găleată – un butoi de zece vedre = 10×10 litri de vin de Coteşti… merge de minune în ziua a 6-a, sau a 7-a. Mă bucur că te văd zâmbind mai des, chiar şi prin interpuşi emotivi!
21/06/2010 la 9:39 am
Si acum e iar vina mea ca rad la probleme serioase?Aici avem de a face cu o declaratie de dragoste, dar si cu putina necunoastere atat a dragostei cat si a persoanei iubite.Starile care predomina sunt de anxietate,nerabdare ,frica de toxiinfectie provocata de orice creieras infestat…Dragostea este o stare in care te odihnesti in celalalt,frica nu are loc in iubire.Descrie-mi dragostea sau mai bine traieste-o ca sa o pot vedea si eu.Vreau sa-mi alimentez fiinta cu dragoste si nu cu orice sentiment care ne copleseste ori de cate ori batem la porti aparent inchise.
Sa continui (imi trec multe prin cap) sau am fost destul de rea?(m-am distrat , totusi.Sunteti un copil teribil!)
21/06/2010 la 9:51 am
Loricel scump, analiza ta e şi mai nostimă, dacă ştii de unde a plecat poezia.
http://mariuscruceru.ro/2010/01/23/traducerea-fidela-o-hiperbola-fidela/
Nu trebuie să mergi mult mai departe de titlu cu sondarea abisului poetic, şi în comentarii găseşti ceva indicaţii. Dar, vorba ceea, opera e liberă să se desprindă de autor şi să facă de capul ei. Ideea de bază era că nu poţi strica, cu sau fără bunăvoinţă, Cuvântul lui Dumnezeu. În rest, dacă analizezi simţirea de sub cuvintele jurnalistice, ai dreptate oarecum – dar nu în ceea ce priveşte dragostea mea pentru El. De fapt, cu puţină atenţie poţi descoperi că mai toate versurile sunt „traduceri fidele” din Psalmi, profeţi şi Evanghelie.
21/06/2010 la 10:59 am
Asa deci! Va distreaza „analiza” mea.Si eu ce sa fac acuma?Nu mai stiu cum sa reactionez la toate ghidusiile lingvistice atat de interesante si atragatoare.Ba da , stiu ce am de facut: retin numai pe cele din care am ceva de invatat.Restul le trimit la reciclare.Dar tu continua sa scrii,da?
21/06/2010 la 11:22 am
Nu promit nimic… Dar varsă gunoiul la mine, poate ţi-l reciclez un pic de nu-l mai recunoşti. Aştept cu capacul deschis!
21/06/2010 la 11:51 am
Sunt convinsa ca ai putea, ai darul de a crea frumuseti.
21/06/2010 la 11:53 am
Da, numai fetiţa mea nu mă crede…