1

Ceva nu era în regulă nici înainte…

Ştiu că El a dorit să nu fiu singur, să am un ajutor „potrivit”… Potrivit? Potrivit pentru ce? Ce ar fi trebuit să fac şi nu puteam face singur, sau ajutat de o pereche de boi, păzit de un câine, purtat de un cal, sfătuit din ochi de o bufniţă înţeleaptă, înotând pe spinarea unui delfin, construind cu un castor, curăţind cu o hienă, bătătorind pământul cu o oaie, zburând cu un pterodactyl, despădurind cu un brontozaur, antrenându-mă cu un iepure şi învăţând şmecherii cu o vulpe, pescuind cu o muscă, învingând iarna cu o albină, domolind lumina cu o zebră şi deschizându-mi drum cu un sconcs şi… şi… ŞI!

Da, toate ajutoarele astea nu erau carne din carnea mea, şi culmea e că eu am observat asta, de parcă ar fi contat! Atunci mi s-a părut importantă carnea, şi m-am bucurat de ea cu adevărat, din plin, numai că n-am mâncat-o…  O iubeam? O iubeam sau nu atunci? Nici nu ştiu ce importanţă are… Oricum, uitasem de orice altceva, eram fericit, cred că şi ea era fericită, ne bucuram unul de altul… Pe El totuşi nu-L uitasem de tot, dar e aiurea chestia asta, cum să uiţi ceva care face parte din tine şi din tot ce te înconjoară? E adevărat că nu mă gândeam aproape deloc la El, dar era prezent, Îl simţeam fără să-L gândesc, Îl respiram, Îl mişcam şi mă mişca, era linişte în mine pentru că El era, era, era şi de altceva nici nu mai aveam nevoie ca să fac tot ce făceam. Nu făceam mare lucru… Trăiam, trăiam în ea, trăiam în Grădină, trăiam în El. Trăiam.

Dar am uitat complet să-L întreb, sau să mă întreb de fapt, pentru că El era în gând tot timpul de parcă ar fi fost Gândul meu, am uitat să mă mai întreb de ce oare era nevoie de un ajutor potrivit. Iar El nu a mai vrut nimic, cel puţin nu mi-a mai dat nimic de făcut atât de special, nu L-am simţit încruntat că trăiam, trăiam, trăiam… Nici ei nu i-a spus, cred. Adică, vreau să zic, nici nu am întrebat-o vreodată dacă El i-a spus ceva…

Dar dacă i-a spus? De ce nu mi-o fi zis şi mie? De ce nu mi-a spus El direct mie? De ce să-i spună ei, ei, ei da şi mie nu, mie nu, nu şi nu? Dacă greşisem cu ceva, dacă era nemulţumit de mine, de ce nu am ştiut, nu era normal să-mi spună ca să mă corectez? E posibil să nu fi fost atent, să fi uitat de El, iar El să se fi supărat pe mine atât de tare? Bine, poate că am greşit, da, sigur că am greşit, am lăsat alte lucruri să devină mai importante, viaţa, ea, viaţa, viaţa, Grădina, ea, viaţa, viaţa… Dar chiar nu a putut să mă ierte, chiar nu a putut să mă certe întâi, să mă pedepsească apoi mai blând, mai milos, să mă zgâlţâie ca pe un prost ce sunt numai să nu ajung aşa? Nu ştia că, dacă făcea asta, aş fi ascultat, aş fi făcut orice-mi cerea? Ce ar fi vrut să-mi ceară, ce mare lucru trebuia să fac eu, numai şi numai împreună cu ea? Nu ştia că-L iubesc? Cred că şi ea Îl iubea…

Dar de fapt n-am vorbit niciodată de asta… Pur şi simplu nu mă interesa atât de mult ce simte ea pentru El, deşi eram tare curios ce ar putea să simtă El pentru ea. De ce a fost nevoie de Ea, de ce nu m-a întrebat pe mine dacă pot să fac singur ce era de făcut? Nu era ca acum, când fără ea nu pot să am copii, nu era măcar nevoie de copii, pur şi simplu nu aş fi murit niciodată dacă totul rămânea cum făcuse El la început. Fără El, carnea mea nu se putea face carnea altuia, carnea ei, iar fără de carnea ei carnea noastră – toată carnea din lume – ar fi putrezit… Absurd! Nu putrezea deloc, nimic, niciodată, dacă mi-ar fi vorbit clar, răspicat, dacă mi-ar fi cerut, dacă mi-ar fi explicat ce vrea de la mine. Doar nu putea să-mi ceară ceva imposibil de făcut…

Dar, la urma urmei, de ce m-a creat pe mine? Sau de ce nu m-a creat în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de nici un ajutor? În definitiv, dacă mă făcea asemeni Lui, mi-ar fi dat puterea să aleg dacă vreau sau nu pe cineva lângă mine, sau înaintea mea, sau înapoia mea sau pieziş ca o fiară la pândă, sau chircit lângă uşă vămuindu-mi toate intrările şi ieşirile, toate mişcările şi gândurile lăsate să vorbească în ochi şi pe faţă, sau ascunse undeva în aorta abdominală, cineva ţinându-se după mine peste tot fără să-l pot alunga, fără să-l pot stăpâni, fără să-l pot privi în ochi de teamă ca nu cumva să înţeleg ce vrea să fac. Da, El a ales întâi să mă aibă pe MINE! Pe MINE! Şi eu ce pot să aleg? Ce, ce, ce? A ales El că ar trebui să am un ajutor potrivit, şi mi l-a făcut cum a vrut El, nu m-a întrebat nimic. A ales El că trebuie să fim un singur trup, a ales El că trebuie să am copii, a ales El că aceştia mă vor părăsi! A ales toate astea înainte să fi greşit grav cu ceva, înainte de măr şi de… Şi eu? Eu ce mai am de ales? Acum mai am de ales, deşi nu am cerut-o niciodată, moartea sau viaţa. SAU viaţa? Viaţa mea, viaţa mea pe care El mi-o dăduse fără s-o cer, viaţa mea care de fapt i-a trebuit Lui şi nu mie, acum mă pune s-o aleg sau să mor! Tot timpul, în orice clipă nu am altceva de făcut decât să aleg între moarte şi viaţă… Dar şi dacă aleg moartea, El mă poate învia, iar şi iar şi iar şi iar… pentru că eu nu voi fi vreodată în stare să aleg viaţa de care El are nevoie şi nu eu. Iar eu nu înţeleg ce vrea de la mine, poate vrea să greşesc mereu, mereu, mereu la fel, chiar dacă m-ar învia la nesfârşit după eşec şi aş trăi încă o mie sau un milion de vieţi. El ştie şi ştiu şi eu CĂ NU POT ALTFEL, aş greşi de fiecare dată la fel!!! Mă obligă, mă chinuie, mă zdrobeşte pentru că vrea să aleg singur, (singur? şi ea ce mai caută în clisa asta?) să aleg ce îi trebuie LUI să aleg, să fiu ceva de care El are nevoie. Îl cunosc, nu se joacă… Dacă nu avea nevoie nu m-ar fi făcut, şi anume aşa cum sunt.

Cum sunt? Cum e ea?

Poate că împreună… Dacă nu înţeleg SINGUR, cum am putea înţelege împreună? Dumnezeule, ştiu că mă auzi! Fă ceva mai mult, scoate-ne de aici cumva, ajută-ne, nu înţelegem ce vrei de la noi, ajută-ne mai repede! Dacă nu pe mine şi pe Eva, măcar pe Cain şi pe Abel…

Anunțuri

39 răspunsuri to “1”

  1. sam Says:

    Come back to u l8er

    Kind a’ bell

  2. Joy Says:

    Am ţinut să trec neapărat pe aici ca să vă transmit un gând bun.
    Cu tot respectul,

  3. Urgent! Please Upgrade to 1.0.0v0 T00 « Agnusstick Says:

    […] Hei! A mai apărut ceva! Era nevoie? […]

  4. loralorelei Says:

    Nu sunt de acord ca in fiecare clipa alegi intre viata si moarte.O singura clipa e prea de ajuns. Apoi exista o continuare, in urma alegerii.

    • agnusstick Says:

      Se poate, nu te contrazic. Deşi revelaţia nu e continuă, faptele şi gândurile noastre fac slalom uriaş, şi arbitrajul ne este de neînţeles. O singură poartă ratată ar ajunge, dar primim mereu dreptul de a continua cursa, iar rezultatul se dă la urmă.
      Căci
      Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
      Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta, Căci eu îţi cunosc duhul tău de răzvrătire şi încăpăţînarea ta cea mare.
      Căci ştiu că după moartea mea vă veţi strica, şi vă veţi abate dela calea pe care v’am arătat-o; şi în cele din urmă vă va ajunge nenorocirea, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului, pînă acolo încît să-L mîniaţi prin lucrul mînilor voastre.

      Avem, poate, contexte diferite de interpretare – asta nu înseamnă că se exclud reciproc…
      Euharistó pentru privire! Parakaló şi altă dată!

  5. Joy Says:

    Cu riscul de a lua bătaie insist…

    Azi dimineaţă, citind concluziile moderatorului de la o postare fierbinte, mi s-a părut că eu aş fi „comentatorul de o duritate temperată”. Este posibil să mă înşel şi să nu fiu eu. Dar este foarte posibil să fiu eu pentru că eu văd lucrurile altfel decât majoritatea de acolo. Adică le văd mai „ortodox” şi mai puţin „evanghelic”.
    Eu ştiu, din proprie experienţă, că ceea ce m-a ajutat să ies la lumină a fost tocmai duritatea cuiva care, prin refuzul de a mă compătimi, cum credeam eu că merit pentru cât suferisem, m-a provocat să lupt. De ce nu şi eu? mi-am zis. Atunci şi încă mulţi ani după aceea i-am purtat pică persoanei respective pentru că nu „i-a păsat” de mine, i-am spus că este cinică. Dar când am ieşit la lumină am înţeles că tocmai această atitudine m-a ajutat mai mult decât m-ar fi ajutat compătimirea. Acum zâmbesc când îmi amintesc cum vedeam atunci lucrurile şi – din când în când – îi transmit „cu recunoştinţă că exişti” pe lumea aceasta.

    Exprimarea durerii este artistică, dar vindecarea de durere este un proces mai prozaic.
    Toţi vrem dragoste. Este o foame în noi care nu s-ar potoli niciodată, oricâtă iubire ar veni din exterior. Ne-am potoli pe moment şi apoi am vrea iarăşi mai multă, ceva nou şi tot ne-am da seama că ne lipseşte ceva esenţial. Am face un ocol şi am ajunge la aceeaşi concluzie.

    Şi toţi am vrea să fim mângâiaţi pe cap, luaţi în braţe, compătimiţi pentru ceea ce suferim.

    E greu până ajungem la punctul în care să recunoaştem că „NU PUTEM”. Este exact locul unde ne aşteaptă Dumnezeu. Dacă, ajunşi în acest punct, nu mai batem furioşi cu piciorul în pământ că „vrem una sau vrem alta”, ci ne oprim… şi căutăm să ascultăm, lăsând să se facă linişte în noi… este posibil să-L auzim pe Cel care ne caută prin tot ceea ce ni se întâmplă. Este posibil ca totul să se schimbe. Să fim atât de fericiţi încât să avem de dat ceea ce acum aşteptăm să ne vină de la alţii, din exterior.
    Drept urmare şi cei din jur care ne necăjesc acum se vor schimba, încet-încet, ca prin minune…

    Aştept bătaia cu fruntea sus…

    • agnusstick Says:

      Dear Joie,
      Eu am o vedere mai catolică… Mie duritatea mi se pare universală. Pentru că există un Centru din care izvorăşte mila şi uneori chiar îndurarea, sau înmildurarea, sau îndumilrarea – enfin, ceva care străpunge totul, şi pe unde trece ies scântei de duritate. Gar sau car mila şi îndurarea îţi arată cine eşti de fapt… şi asta c’est dur, dur de tot.
      Eu nu văd ce vezi tu uitându-te din afară la mine, dar eu simt cum curge dinspre acelaşi Centru un fel de avalanşă de dragoste, trece prin mine ca printr-un refugiu din Piatra Craiului şi se prăvale mai departe, de parcă nici nu ar fi fost uşa şi fereastra deschise. Deci vreau, am nevoie, ca să pot da. Şi sunt oarecum fericit (asta e o chestie care nu e niciodată deajuns), nu-mi dau seama deloc de ce nu se vede (oricum e vina mea, dar fac ce pot şi eu). Dacă ţi-aş spune în ce situaţie sunt acum, azi, ai vedea că nici nu prea am cum să lupt altfel decât dându-i Lui cheile de la casă, de la maşină, cardul, bijuteriile, facturile, câinii să-i hrănească, reţetele compensate să le ridice, treaba să mi-o facă la serviciu şi tot restul. Eu am altă treabă acum, sunt fericit că trăiesc, şi parcă-parcă vă iubesc pe toţi (mă rog, dacă nu mă enervaţi prea tare!), dar pe cuvânt de onoare că nu-mi dau deloc seama de ce, şi cum e posibil aşa ceva odios de corect dpdv religios.
      Poţi lăsa fruntea în jos, oricum sunt prea violent ca să-mi permit să mă întrebuinţez. Mă bat numai cu pumnii în piept – nu mă îmbrac în sac şi nu merg încet. Deşi ar cam trebui, e Postul Mare…

  6. Joy Says:

    Am uitat să pun emoticoanele pentru zâmbete (acum mi-a dispărut şi al meu)… mi-am dat seama după ce am postat mesajul… am vrut să revin şi să vă spun să-l citiţi cu zâmbete pe ici pe colo, dar am renunţat că am zis că mă ştiţi cât de cât.

    Recapitulăm:
    De dimineaţă v-am salutat „cu respect”. Mi-aţi răspuns: „Lasă respectul, vreau dragoste!”. V-am răspuns unde se află dragostea pentru mine. Se vede că n-am nimerit la fix. Si recunosc, nu trebuia să mă bag. Dar mai ales AM UITAT SĂ PUN ZÂMBETELE care ar fi dat al ton mesajului meu.
    Dvs aveţi o zi grea se pare.
    Ambele situaţii întâlnindu-se au produs dispariţia zâmbetului de pe lume.

    Iertaţi-mă, vă rog.

    Sper să-mi fie de învăţătură de minte şi să nu mai calc pe aici niciodată!

    • agnusstick Says:

      Mon Dieu, dar ştiu că eşti iute la mânie şi degrab vărsătorie de sânge vinovat!!! Ce făcui, auăleeeu, sarakan di mini, breeee!!! Cu ce-am greşit, în afară de nesupunere instant şi sinceritate şi existenţă dur încăpăţânată? Am recitit ce-am scris şi nu pricep, unde vezi ceva ofensiv ofensator reprimant rebarbativ? Never say never, s’il vous plaît! Je t’en supplie!

    • agnusstick Says:

      Astăzi a fost una dintre cele mai frumoase zile ale vieţii mele, în pofida. Vrei neapărat să mi-o întristezi?

      • Lora Says:

        Unii fac nazuri si din dragoste, stiai?

      • sam Says:

        Se pare ca si una din cele mai prolifice. M-am zapacit in urma atator postari si ma opresc doar sa te rog sa transmiti femeii din viata ta un La multi ani si aprecierea mea ca a reusit sa invete limba ta sau cel putin sa inteleaga, cred, ce-i spui 🙂

        Nu pune la inima succesurile, si maine e o zi si nimic nu se intampla fara stirea cuiva. Ca nu-ti spune si tie in avans e altceva. Nimeni nu e perfect

      • agnusstick Says:

        Înţeleg perfect, am făcut ENORM de multe nazuri din dragoste!

      • agnusstick Says:

        Sam, ai înnebunit? Îmi pui viaţa în pericol! Cum să mă duc să-i spun că e unu’ din Londra care-i transmite nu ştiu ce? I am not supposed to engage into underground activities except my own basement!
        Am să trec cu graţie peste ultima remarcă… Ba nu, eu ştiu pe cineva, în afară de… O cheamă Natalia…

    • agnusstick Says:

      Draga mea Joy,
      Nu e prima oară că stilul mă duce de râpă. Mă gândeam să scriu colorat, cu o legendă înainte, dar nu mă lasă platforma asta WordPress. Am obosit acum, tot ce mai pot face este să te rog să mai citeşti o dată comentariul meu, folosind următoarea legendă (trebuie din păcate s-o aplici tu, eu nu am cum fără culori).
      LEGENDĂ comentariu de azi pt draga de Joy
      Glumeţ
      Sincer-adevăr
      Rezervat, fără detalii
      Sincer-durere
      Adevăr siropos – de compensat
      Autoironie, glumă pentru compensare
      Sincer
      Glumă pentru ambiguizare
      Sincer-adevăr

      Nu pleca

      • Joy Says:

        Agnusstick,

        Multumesc pentru insistenţă.
        Pe moment NU POT mai mult.
        Din păcate pentru mine, NU POT decât să iau oamenii în serios.
        Şi NU POT decât să citesc prin prisma propriei experienţe de viaţă.
        De aceea cred că este mai bine să stau în banca mea.
        Azi am şi eu o zi proastă.
        Voi reveni, poate, după ce mă înseninez şi eu.

        Mă bucur că eşti bine!

        Cele bune îţi doresc şi pe viitor!

      • agnusstick Says:

        Bine, Joy, te aştept oricând, poate ne înseninăm reciproc prostuţele de zile.
        Nu ocoli, nu-ntârzia
        Vezi spaima mea printre catarge?
        E noaptea-n jur atât de grea
        Că alba luntre-ţi se va sparge

        • Joy Says:

          Dear Agnusstick,

          Ne sois pas triste à cause de notre incident. C’est entièrement ma faute.
          I can’t understand what you say sometimes…
          Mais je tâche de te comprendre tout de même, au-delà des mots, l’homme, l’être humain, le semblable si pareil a moi.
          Ne fuyez pas les gens … à cause de moi aussi….
          Tu vois maintenant comme nous sommes tous vulnerables…

          PS. Mulţumesc pentru iconul ataşat. Drăguţ 🙂 din partea ta…

        • agnusstick Says:

          Mulţumesc pentru că ai revenit atât de repede, dragă Joy!
          Iconul este aleator, are grijă WordPress… Bine că nu ţi l-a dat ţie pe cel al lui R. şi invers! (Tu pari un pic dezorientată sau mirată, ceea ce nu prea i se întâmplă lui R., iar ea pare destul de virulentă, ceea ce a fost cât p’aci să ţi se întâmple ţie, dar prin alte părţi virtuale şi virtuoase.)
          Mare dreptate ai, nici eu nu mă mai înţeleg câteodată, dacă trece prea mult timp trebuie să fac eforturi la recitire. Dar chiar că am fost neglijent în exprimare faţă de tine – deşi te consideram foarte puternică, nu am avut nici cea mai mică intenţie să te pun la încercare, crede-mă. Referirea la enervare a fost o glumă, dar cea la propria-mi violenţă era o constatare tristă. Ambele subiecte au nimerit pe alături, sau poate ca săgeata prin articulaţia armurii, dar, iarăşi spun, fără intenţia de a răni şi fără urmă de resentiment la adresa ta.
          Să auzim de foarte, foarte mult bine, iar dacă auzim de altceva să fim tari (cine vorbeşte…)

        • agnusstick Says:

          Mergea şi Cher Agnoustique (quelle mouche te pique?)… sau Agneaustique… sau Agnofidèle… Suitagneau (marquis de)… oais… dar e chouette şi aşa.
          Apropos, quel incident?

        • R. Says:

          marius, nici eu nu inteleg uneori ce spui. credeam ca e la mine problema, dar daca si joy spune, m-am razgandit. glumesc! nu m-am gandit c-ar fi la mine vreo problema. e mai sanatos.
          virulenta zici? hmm.

        • agnusstick Says:

          MARIUS?!?! MAAAARIUS?!?!?! Iată, bătrânul Freud are dreptate! Nu ştiu în care caz are mai multă dreptate, al meu sau al tău!!!
          MARIUS! Asta spune TOT!!!

        • R. Says:

          probabil am inteles gresit si nu te intitulezi marius. ori poate mi-am permis prea mult. iarta. o sa-ti spun (a)g(n)us(s)ti(ck). sa nu te mai burzulesti.
          ai voie sa gandesti despre cine vrei ce vrei. apoi poti intinde mana linistit.

        • agnusstick Says:

          Spune-mi Anostic, poate mă potolesc… Ai văzut ce virulent am fost? Niciodată nu pot să-ntind mâna liniştit. Am la muşcături…

  7. R. Says:

    : ))

  8. agnusstick Says:

    Juste une prière avant d’obéir
    A l’ordre des choses et de nos pères
    Avant de partir

    Juste une autre vie sauvée de l’oubli
    Gravée bien mieux que par une lame
    Dans la mémoire d’Abraham

    Longue l’attente de l’heure
    Lourde la peine en nos coeurs
    Mais si grands notre amour notre foi en toi
    Et difficile de te comprendre parfois

    Que sera demain nos destins plus loin?
    Un peu de paix d’amour et de pain
    Au creux de tes mains

    Longue l’attente de l’heure
    Lourde la peine en nos coeurs
    Mais si grands notre amour notre foi en toi
    Et difficile de te comprendre parfois

    Conduis nos enfants pour la fin des temps
    Remplis de plus de joies que de larmes
    La mémoire d’Abraham
    =============================
    Just a prayer before obeying
    To the nature of things and to our fathers
    Before leaving

    Just another life saved from oblivion
    Engraved much better than with a knife
    In Abraham’s memory

    Long the waiting for the hour
    Heavy the sadness in our hearts
    But so great our love our faith in you
    And difficult to understand you sometimes

    What will be our destinies tomorrow further?
    A bit of peace of love and of bread
    In your hands

    Long the waiting for the hour
    Heavy the sadness in our hearts
    But so great our love our faith in you
    And difficult to understand you sometimes

    Lead our children till the end of time
    Fill with more joy than tears
    Abraham’s memory

    (Translation by http://www.celinedionweb.com)

  9. R. Says:

    nenea freud trebuie ca are o explicatie si pt iesirile tale.

    sigur nu-i musti tu?

    sa ai pace!

    • agnusstick Says:

      Mulţam, oaf-oaf, mă duc la coteţ să dorm în pace printre scărpinături, că am mârâit destul – inclusiv pe dom’ Professor, care mi-a dat un şut mai demult că mă atrăgeau irezistibil ghet(r)ele dânsului.

  10. Camix Says:

    Ce ai zice dacă te-aş provoca să scrii partea aceasta, perioada aceasta, evenimentele astea dintr-un cu totul alt unghi narativ? Nu e doar de dragul perspectivelor naratoriale (care, de altfel, mie îmi plac extrem de mult) – care sunt doar efect stilistic – ci pentru mai mult: ia-o ca un exerciţiu cathartic, de autoanaliză, etc. Mai multe puncte de vedere ajută întotdeauna la imaginea de ansamblu tot mai apropiată de cea reală.

    Adică propun să povesteşti asta din punctul lui Dumnezeu de vedere. Să fie el naratorul.

    Te-ai lega la aşa ceva? Cred că ar fi foarte interesant. cred şi că ai face faţă. însă nu ştiu dacă te-ar tenta. poate da. sau nu.


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: