Simplitatea slăbiciunii

Marius Jugariu a postat mai demult un articol care mi-a dat o idee, venită pe firul logic al comentariilor. Era vorba de o găselniţă menită să-i încurce pe creştini, ceva cu o piatră atât de grea încât Dumnezeu nu ar putea s-o mişte – deci nu ar fi de fapt atotputernic. Găsisem un fel de răspuns, dar l-am uitat… Nu contează, oricum, pentru cine nu crede în atotputernicia Lui. Spuneam acolo că unii ar putea să întrebe, ca să ne încurce definitiv pe noi, cei care credem că avem credinţă, dacă Dumnezeu ar putea să se sinucidă. Răspunsul firesc ar fi nu, nu ar putea, pentru că El e însăşi Viaţa. Deci nu e atotputernic? Îi e frică de faptul că nu ar avea cine să-L învie?
Dar apoi m-am gândit că se poate spune chiar mai mult. Dacă noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea Lui, iar noi avem chef câteodată să ne sinucidem, şi unii chiar o şi facem, atunci şi pentru El s-ar putea să fie aproape la fel, dar la intensităţi cosmice. Poate că, văzând cât este de singur în Univers, în Universuri, că nu poate iubi pe nimeni, că nu este iubit de nimeni, s-a gândit să se sinucidă… Nu avea rost să fie. Dar, fiind chiar Viaţa însăşi, şi-a dat seama că poate crea fiinţe pe care să le iubească, şi care să-L iubească (înapoi, cum ar spune englezii). A făcut-o, şi acum nu se va mai putea gândi niciodată la aşa ceva, pentru că există atât de mulţi oameni care Îl iubesc, aşteaptă şi cerşesc dragostea Lui.
Deci nu mai e atotputernic, a lăsat dragostea să fie chiar mai puternică decât El. Sau poate El e însăşi dragostea? Dar e prea simplu…

15 răspunsuri to “Simplitatea slăbiciunii”

  1. loralorelei Says:

    Nu vad de ce sa nu fiu dura la o tema dura: -Domnu’ agnusstick, cultivam intrebari nebune?Intrebarea:”daca Dumnezeu ar putea sa se sinucida?” e o intrebare nebuna.Si?Raspundem nebunului dupa nebunia lui, nu?

  2. R. Says:

    Sunt de acord si eu cu Loralorelei. Doar ca trebuie sa ne ferim de intrebarile nebune, pt ca nu duc la nimic bun.
    Dumnezeu n-a fost singur niciodata. Dumnezeirea e formata din 3 persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Inainte de-a ne face pe noi, erau si ingerii. Deci ipoteza ta supergeniala, cade. Fix de iubirea noastra avea El nevoie.
    Vorbesti de simplitate, dar te complici atat de mult, incat pierzi esenta.

    • agnusstick Says:

      Mulţumesc pentru încurajări, nu mă gândisem până acum că aş avea vreo ipoteză supergenială, credeam că sunt simple idei.
      Nu te mai întreb unde scrie de îngeri, că dacă zici tu precis aşa stă scris, am să caut singur ordinea exactă a Creaţiei. Şi în timpul ăsta, am să încerc să nu mă mai gândesc de ce oare ne-o fi creat, când putea să nu o facă, putea doar să se gândească ce-ar fi dac-am fi.
      După cum văd că ai înţeles ce am înţeles, s-ar putea să cred că tu şi cu Lora veţi forma curând biserica antiagnustică. Aveţi buna mea cuvântare.

  3. loralorelei Says:

    (Vezi ca poti fi si rau de gura?).Grecii au o vorba:” De la copil si de la nebun afli adevarul”.In cazul asta, imi place sa cred ca ” nebun” e cel ce nu ia totul de bun.Dar de cate ori ai gasit diamante in noroi?Si apoi, adevarul e de un singur fel,nu? Ce-i ala ” adevar nebunesc”?

  4. agnusstick Says:

    Se pare că şi grecii citesc Biblia…
    Îmi place ce îţi place să crezi.
    În Africa de Sud şi Namibia se întâmplă des.
    Adevărul nu e de un singur fel decât la filosofi, la oameni mai ciudaţi adevărul nebunesc e acela pe care-l afli de la nebuni, dacă eşti atent.

  5. Claudiu Says:

    Pentru a fi in tonul comentariilor – Cineva a intrebat: Exista termeni de comparatie intre dragostea lui Dumnezeu si dragostea omului?
    I-am raspuns: Cunosti un om intreg la minte care sa-si arda copii in foc pentru ca nu l-au ascultat?
    Aparent, noi (impreuna cu Moise) suntem mai buni decat Dumnezeu, nu?
    On-topic Dumnezeu s-a sinucis pe Cruce, cand si-a dat de buna voie viata.

  6. Lora Says:

    Imi pare rau ca folosesti termenul ” sinucis” ca sa definesti jertfirea de sine. Altereaza atat motivatia Jertfei de pe cruce cat si sensul ei. Motivatia a fost dragostea lui Dumnezeu pentru om si sensul este salvarea lui de sub robia pacatului.Sinuciderea este motivata doar de egoism si de o intelegere defectuoasa a existentei.Aici cunosti forta creatoare a cuvantului:sa presupunem ca ar citi aceste randuri un om cu anumite probleme psihologice, cuprins de deznadejde,care nu-L cunoaste pe Dumnezeu ci tocmai Il afla.Ce imagine si-ar putea forma din : „Dumnezeu s-a sinucis pe cruce , cand si-a dat de buna voie viata”?Ca e cel mai potrivit lucru din lume sa te sinucizi, atata vreme cat si Dumnezeu Insusi a facut-o,poate?Exagerez, stiu, dar crede-ma, aceste exagerari au o menire: sa intelegi ce-mi evoca mie cuvantul „sinucis” si poate si altora.

  7. Claudiu Says:

    Siunucidere in termen clasic inseamna curmarea propriei vieti. Putini o fac din dragoste si multi o fac din egoism. Daca cineva isi cedeaza o parte a corpului pentru persoana iubita, nu inseamna egoism, nu? Dar tot sinucidere este, chiar face acest lucru din dragoste.
    Pot spune ca Domnul Isus si-a curmat viata prin insasi vointa Sa, din dragoste si din dreptatea pe care a savarsit-o in Sine Insusi.
    Jertfirea de sine nu implica curmarea vietii ci poate insemna dedicare pentru binele altora, dar nici nu exclude posibilitatea gestului suprem de a muri pentru persoana iubita.
    Daca cineva citeste aceste randuri isi da seama ca noi aici discutam ipotetic, teologic si nu concluzii batute in cuie.
    Am spus ca Dumnezeu s-a sinucis in virtutea postului, care spunea ca Dumnezeu nu poate sa-si dea viata. Pana la urma s-a intamplat. Asta vroiam sa accentuez.

  8. Lora Says:

    Nu exista sinucidere din dragoste.Cel pe care il iubesti are nevoie de viata ta si nu de moartea ta. Gaseste o implinire in viata si nu in moarte. Insa, pana una alta, ISUS a fost dat la moarte de catre altii, dusmani ai Sai, deci practic, sinucidere nu a existat.Crezi ca intamplator s-au petrecut faptele in acest mod? Totusi, nu e bine ca insisiti si continui pe firul ” sinucidere” tocmai pentru ca, poate, exista unii mai slabi care ar prefera sa se lase dusi in eroare, si spune-mi atunci nu vei avea o parte de vina?Dar mai important ca orice este faptul ca prin notiunea de” sinucidere” Dumnezeu ar fi inteles gresit. Pentru ca El vrea sa ne daruie Viata si nu moartea.Sinuciderea inseamna moarte, nu?( Nu mai continui, pentru ca nu vreau sa facem atat de multa filologie in dauna unor chestiuni sacre, care indiferent de optica deformata a unora, vor continua sa fie sacre si ma refer aici la calitatile, la caracterul Lui Dumnezeu).

  9. Claudiu Says:

    Eu nu pun accentul pe sinucidere (altii L-au dus pe Dealul Capatanii), dar El si-a dat suflarea. Nimeni nu i-o putea lua.

    Nu exista sinucidere din dragoste? De ce generalizezi?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: