Lerui Ler? Leru-i Ler!

Cine e suficient de bătrân ca să-şi mai amintească de Cenaclul Flacăra  are desigur în minte melodia lui Mircea Vintilă, numită pe vremea aceea (de aur…) “Dulce Românie”. Am descoperit versurile lui N. Crainic (zic N. pentru că nu ştiu sigur dacă e Nechifor sau Nichifor, am întâlnit ambele variante) cu ocazia renaşterii acestei melodii, ca pasărea Phoenix, în versiunea Pasărea Colibri. E parcă o altă melodie, din cauza noilor versuri.

În ţara lui Lerui-Ler
Nu e zvon, nici drum de fier
Numai lamură de gând,
Numai suflet tremurând
Si vâslaş un înger.

În ţara de peste veac
Nesfârşire fără leac
Vămile văzduhului
Săbiile Duhului
Pururea de strajă.

Sus, pe sparte frunţi de zei
Şovăielnici paşii mei
Piscuri de’ntrebări — momâi
Să-mi rămână sub călcâi
Şi genuni în zare.

În ţara lui Lerui-Ler
Năzuiesc un colţ de cer.
De-oi găsi, de n-oi găsi,
[Nimenea nu poate şti]
Si[n]gur Leru-i Ler.

Parantezele indică incertitudinile mele, şi nu numai, pentru că am găsit şi auzit toate variantele.
Primele trei strofe au devenit visul meu despre plecare, despre cum se va alege lamura de gând din încâlceala actuală.
“Cuvintele Domnului sînt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pămînt, şi curăţit de şapte ori. “
“Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.”
“În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.”

Despre Lerui Ler, Leruiler, Lerui-Ler, n-am înţeles niciodată ce va să zică, până când am văzut pe coperta CD-ului “Încă 2000 de ani” grafia Leru-i Ler… Leru îi Ler.

Singur Dumnezeu ştie.
Sigur Dumnezeu este.