Binele ca povară

Pentru GoodGospel, cu drag

Cât timp a fost în carne și oase pe Pământ, Mântuitorul a încălzit lumea cu bunătatea Sa. A vindecat, a alinat, a mângâiat, a încurajat. A iertat, a promis iertare și ajutor, a dat ajutor. I-a învățat pe ai Săi să facă bine, asemeni Lui. I-a făcut să vadă săracii, nevoiașii, schiopii, orbii și flămânzii care împânzesc lumea. Le-a dat și lor puterea de a vindeca. I-a convins să dăruiască din puținul lor, i-a educat să facă pomeni și milostenie – dar de un anumit fel, departe de gestul gol al întinderii banului sau bucății de pâine fără o privire măcar în ochii cerșetorului, departe de comunicarea și promovarea în care astăzi se iau masterate și doctorate.
El nu s-a mâniat și nu a disprețuit binele prozaic ce I se cerșea. Când a răbufnit împotriva neamului necredincios și pornit la rău, se supărase de fapt pe ucenicii Săi prea puțin înduhovniciți. Nu a blamat faptul că nu I se cerea har și credință, ci doar binele cărnii. Ba chiar a încurajat explicit lucrarea cu bietele mijloace omenești, pentru că harul și credința sunt de fapt daruri, recompense pentru ceea ce ar trebui să fim.
Dacă vrem să-L urmăm, trebuie să facem la fel, să umblăm prin lume făcând bine. Nu binele nostru, ci cel venit de la El, pornit din exemplul vieții Lui, trecând prin noi și lăsându-ne fără merit, poate cu sufletul mai gol chiar prin conștiința datoriei care nu poate înlocui adevărata iubire. Nu pentru noi trebuie să o facem, nu pentru destinatarii de care poate ne e uneori groază, știind că nu-i putem iubi. Nu plătim nimic cu ceea ce facem, nu ne câștigăm vreun merit sau har, nu ne asigurăm mântuirea. Dar Lui îi datorăm aceste fapte, deși nu Îi suntem cu adevărat ucenici până când nu suntem chemați pe nume. Sunt lucrarea Lui, pe care o putem mima ca robi nevrednici, cu speranța că la sfârșitul zilei ne va zâmbi, ca să ne dea putere pentru încă o zi de trudă.
Tot restul poate fi darul Său. Dar, asemeni lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, chiar dacă restul nu mai vine, rămânem cu dorința noastră de a-I fi robi. Datoria nu este un concept catolic, ci ar trebui să participe la esența uceniciei.