Făcătorul de pace

Într-un articol peste care am dat cu sprijinul vikingului de cart, creştinismul figurează pe locul 9 din 11 într-un clasament al unităţii de credinţă, urmat doar de buddhism şi hinduism.
Nu ştiu cum s-a întocmit acest top, cu Baha’i în frunte, dar văd de mulţi ani la televizor şi pe bloguri felul cum se tratează între ei creştinii. Fiecare diferenţă este inventariată minuţios şi se creează o interdicţie specială pentru aderenţii fiecărui coolt, rit, a fiecărei denominaţii sau confesiuni, care prin pedepse şi ameninţări diverse sunt feriţi de la pierzania adusă de călcătura cea strâmbă. Morţii sunt îngropaţi cu grijă, feriţi de vecinătatea şi poluarea postmortem prin sacrilegiul intruziunii în cimitir a ereticilor. Împărtăşirea unui ortodox împreună cu catolicii îl transformă pe nemernic într-un simplu catolic. Vaticanul recomandă respectuos celor flămânzi după trupul şi sângele Domnului să se servească în propriile lor biserici, hélas, necatolice, respectând fiecare cu sfinţenie propriul cult şi nederanjându-i pe ceilalţi. Ecumenismul este aproape o crimă, în orice caz un pericol mortal. Pe bloguri se poartă discuţii de sute de comentarii pe probleme teologice, într-o atmosferă nu tocmai relaxată, însoţită de sentinţe, invective, profeţii sumbre amestecate cu declaraţii de iubire şi urări de mult, mult har – care evident lipseşte, dat fiind că opinia teologică a oponenţilor este total greşită.
Mi se pare şocant acest spectacol, pentru o adunătură de oameni care ar trebui să fie comunitatea cu sarcina cea mai clar definită din istorie: dragostea reciprocă. Ni s-a poruncit un fel de unitate pe care avem impresia că o respectăm prin aglutinare în jurul fundamentalelor, măreţelor şi inevitabilelor doctrine teologice. Respingem fioros tot ce nu ne identifică şi nu ne circumscrie apartenenţa cât mai exclusivistă, pentru că am ales sau ne-am trezit că avem dogmele cele corecte. Ne cramponăm de o identitate care ne face să uităm singura identitate care contează, cea cu Cristos. Chiar dacă există o fractură evidentă între dogme şi faptele noastre de credinţă, chiar dacă în toate taberele sunt, în proporţii totuşi diferite, „sfinţi” care trăiesc după Legea lui Dumnezeu aşa cum ne-a revelat-o Mântuitorul, chiar dacă toţi avem impresia că am înţeles Vestea cea bună a Evangheliei, nimeni nu consideră asta suficient. Trebuie neapărat să trăieşti ca şi cum L-ai urma pe Isus, dar numai având şi o doctrină corectă, perfectă – doar trebuie să fim desăvârşiţi, doar trebuie să bifăm toate detaliile teologice, toate articolele de Crez, toate articolele de drept canonic şi toate tradiţiile cele bune şi ziditoare.
Nu am înţeles decât azi, şi pare ceva atât de simplu. Ca de obicei, adevărul cel mai important îl auzi de câteva ori pe săptămână, îl citeşti pe bloguri, în reclame, în proverbe şi zicători. Dar fără să-l înţelegi, fără să-i dai mai multă atenţie decât oricărui slogan, decât unui verset, decât unui rând dintr-o rugăciune. E adevărul pe care l-am citit de zeci de ori în Scriptură, fără a-l vedea de fapt, fără a simţi lumina caldă şi blândă din el.
Dumnezeu nu poate fi absurd. Nu putem fi judecaţi după o interminabilă listă de detalii teologice subtile, din care să ratăm un anumit procent, un altul să le stăpânim la perfecţie, şi restul să le mimăm sau ascundem sub preş. Nu, e mult mai simplu, ni s-a spus de la început şi o ştie toată creştinătatea. Singura doctrină, singura dogmă care ne este indispensabilă este aceea că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Dacă asta nu ne poate da pacea şi dragostea frăţească, este numai vina noastră, a tuturor. Dar El vrea să vadă această pace, pentru că ne-a dat-o demult.

Anunțuri

9 răspunsuri to “Făcătorul de pace”

  1. Adi Says:

    Work done as a sacrifice for Viṣṇu has to be performed, otherwise work causes bondage in this material world. Therefore, O son of Kuntī, perform your prescribed duties for His satisfaction, and in that way you will always remain free from bondage. Bhagavad-gītā 3.9
    Paralela cu porunca lui Adam, cand i-au izgnit…sa trudeasca cu sudoare pentru paine….

  2. sam Says:

    „Mi se pare şocant acest spectacol, pentru o adunătură de oameni care ar trebui să fie comunitatea cu sarcina cea mai clar definită din istorie: dragostea reciprocă”

    Problema e ca dragostea asta reciproca nu e si simultan oferita de catre parti. Iar intre cerere si oferta e un permanent dezechilibru. Solutia nu este nici inundarea pietei pentru ca duce la inflatie adica la devalorizare.

    Uneori un simplu bisturiu, o incizie minuscula si puroiul frustrarilor se duce pusca pe apa Sambetei

    • Agnusstick Says:

      Da… Uneori chiar şi doctorii se taie cu bisturiul… Dar e mai grav, curge puroiul în rana altuia… tu te vindeci şi anesteziatul face septicemie…
      Şi cum faci să nu mai coacă alt puroi, Sam?

      • sam Says:

        E retorica, innit?
        Il intrebam pe Marius care e diferenta dintre handicap si reavointa.
        Te intreb care e diferenta dintre masochism si sacrificiu de sine?
        Ai observat ca uneori placerea simtita imediat dupa ce inceteaza durerea proprie poate fi mai mare decat cea de a nu avea durerea aproapelui?

        Avem nevoie mai mare de a oferi dragoste decat de a primi. Asta e ceea ce mostenim de la Shefu

      • Agnusstick Says:

        Sigur că e retorică, dar tu ai răspuns şi la astea câteodată…
        A nu avea durerea aproapelui? Te referi la capra vecinului, bănuiesc, dar nu ştiu dacă e partea cu bucuria că nu mai e bolnavă, sau bucuria că a noastră nu e bolnavă şi a lui da.
        Fenomenologic s-ar putea să fie la fel cele două perechi de graţii de care spui. Nu putem fi siguri, dar intuiție putem avea, iar asta dă rezultate după calitatea şi cantitatea luminii din ochiul observatorului care judecă. O rea voinţă există sigur, dar nu putem dovedi a cui. O voluptate există, dar nu ştim pentru cine se joacă scena şi de la cine aşteaptă actorii aplauze.

      • sam Says:

        scuza-mi incoeherentza sunt sub influenza drogului (ceva melos)
        asa ca mai pui niste intrebari:
        cine este mai de invidiat? Dea sau Adi? Sau noi? Sau eu care puteam fi ca Adi daca aveam mai multa ambitie-energie sau ca Dea daca n-aveam inclinatii autoflageoliene?

        Cred ca suferintele lui Iov trebuiau inventate daca nu erau adevarate. Imaginea mizeriei lui e suficienta sa ne aruncam in orice „esplicatie” asupra absolutului tacut carele e Dumnezeu.
        La judecata lui Dumnezeu in fata oamenilor tacerea Lui de acum-aici va fi singurul punct forte al acuzarii

  3. RHS Says:

    Îmi pare bine că ți-a fost de folos.

    • Agnusstick Says:

      Eu îţi mulţumesc şi pentru vizită şi pentru vorbă bună. Te mai aştept cu drakkarul (dar să nu fie în flăcări).


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: