Silă cu dragoste

Se zice că Dragoste cu sila nu se face – numai dragoste.

Iată ce găsim în Judecători 19.

1. Pe vremea cînd nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.
2. Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă, şi l-a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.
3. Bărbatul ei s’a sculat şi s’a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s’o aducă înapoi.
(…)
22. Pe cînd se veseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrînului, stăpînul casei: ,,Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.„
23. Stăpînul casei a ieşit la ei, şi le-a zis: ,,Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvîrşiţi mişelia aceasta.
24. Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvîrşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită”.
25. Oamenii aceia n’au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luat ţiitoarea, şi le-a adus-o afară. Ei s’au împreunat cu ea, şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea pînă dimineaţa: şi i-au dat drumul cînd se lumina de ziuă.
26. Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului la care era bărbatul ei, şi a rămas acolo pînă la ziuă.
27. Şi dimineaţa, bărbatul ei s’a sculat, a deschis uşa casei, şi a ieşit ca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă la uşa casei, cu mînile pe prag.
28. El i-a zis: ,,Scoală-te, şi haidem să mergem!” Ea n’a răspuns. Atunci bărbatul a pus-o pe măgar, şi a plecat acasă.
29. Cînd a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui, şi a tăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi, pe cari le-a trimes în tot ţinutul lui Israel.

Pe lângă izbitoarea asemănare cu episodul din Sodoma, povestea intrigă şi pare imposibilă. Cum se numeşte ceea ce-l poate face pe un tată să-şi ofere copila spre a fi violată şi dezverginată? Este Dragoste pe undeva în acest ceva? Este Dragoste de Dumnezeu, asemeni celei a lui Avraam? Ce simţea sau ar fi simţit copila dacă ar fi fost totuşi sacrificată? Avea vreo şansă de a se apropia astfel de Dragoste? Cum ar trebui să-ţi creşti copiii ca să se întâmple ASTA? Dar poate că nu era decât o tradiţie tiranică, şi o şi mai tiranică nevoie de imagine, într-o cultură care şi-a pervertit premisele.
Dar în cazul Levitului orice urmă de tiranie culturală dispare. Omul se dusese după ţiitoare ca să-i vorbească inimii, pentru că o voia înapoi. Nu şi-a luat, pur şi simplu, o altă ţiitoare, pentru că numai ea însemna ceva. Dar ce se petrece mai apoi arată că, poate, numai orgoliul şi simţul proprietăţii lezate îl făcuseră să bată atâta drum după femeie. Levitul nu se duce afară, ci o predă pe ea, cum ai scoate seara pisica din casă. Dar afară erau câini, nu oameni. Câinii mănâncă orice, nu fac nazuri – deşi iniţial refuzaseră o fecioară în plus, bonus peste ţiitoarea care nu mai era demult o prospătură. Câini care, de fapt, nu par a urmări în primul rând plăcerea sexuală, ci sondarea abisului inimilor omeneşti. Era Dragoste în acea casă? Se ceruse un bărbat. S-au oferit la schimb două femei, dintre care una era fecioară. S-a acceptat ceea ce arăta cum este inima Levitului. Căruia i-a fost silă de femeie – era spurcată de scurgeri seminale. Şi totuşi a trebuit s-o atingă, cel puţin ca s-o taie în bucăţi, moartă sau încă vie.

Până azi nu ştiam de ce nu pot să mă împac cu Pilda celor zece fecioare. Ba pot, dacă mă hotărăsc să cred că are un anumit fel de interpretare, foarte ţintit şi tăios. De exemplu, am să mă opresc, pe lângă tema vegherii, doar la ideea că nu se poate transmite cunoştinţa pe orizontală, ci numai pe verticală, de sus în jos. De la distribuitorul de unt-de-lemn-de-cruce, niciodată de la om la om.
Pentru mine Pildele nu pot fi aşa de liniare, mereu mă atrag alte înţelesuri… Dar cu fecioarele mi-este chiar foarte greu. Ştiu că a-ţi da viaţa pentru prieteni este cel mai mare semn de dragoste. Dar uneori mi se pare că ni se sugerează că Unul Singur a făcut asta, iar oamenii chiar nu ar trebui s-o facă. Şi totuşi, simt că le-aş trage fecioarelor celor înţelepte o mamă de bătaie, dacă nu chiar le-aş băga cu sila nişte dragoste în suflete. Nu, Dumnezeu nu a întrebat: Cine va merge la fecioarele cele înţelepte ca să le înduplece? Nu, nu s-a găsit nici un duh la sfatul lui Dumnezeu care să spună: Iată, eu sunt, trimite-mă pe mine! Iar fecioarele cele înţelepte erau prietene doar cu alte fecioare înţelepte, şi nu a spus nici una, una măcar: Ia tu candela mea surioară, mie mi-e de-ajuns. Mirele m-a privit în ochi.