Ton-sur-ton

ATENŢIE! ACEST ARTICOL NU ESTE DESPRE Iosif Ţon!!!

Privighetoare sură pe fond gri-souris

(Pentru crâng, porniţi-le pe toate simultan! Pentru colivie, una câte una.)

BirdSong Radio

MIT

Totul a fost întrerupt deoarece
Prin încăperi trecuse un şoarece.
Dar, vă daţi seama, nu era un şoarece obişnuit:
Avea coada ruptă şi dura la nesfârşit.
Trecerea lui plină de chiţăit şi putoare
Era foarte mare.

Iar noi, copiii cu funde galbene la gât,
Stăteam lipiţi de perete. Era urât
Şi nici nu ne băga în seamă.
Nouă însă ne era tare teamă
Când trecea şoarecele pe lângă noi
Fixându-ne cu ochiul ca un biloi
Negru şi sticlos.
Îl rugam frumos să ne lase în pace, să treacă.
Dar lui îi era a petrecere şi a joacă
Şi ne trezeam aşa,
Chiuind pe spinarea lui: Mascarà!
O, era şoarecele nostru de dimineaţă
Purtând lumină vânătă pe mustaţă
Şi ne spunea poveşti şi ghicitori
Cu paraboloizi şi privighetori
Până ne cădeau dinţii,
Ne-ngropam jucăriile, părinţii
Şi rămâneam în irizare şi-n aură,
Să-l aşteptăm înlemniţi, lângă gaură.

Tonsure

Ton

Anunțuri

5 răspunsuri to “Ton-sur-ton”

  1. Lora Says:

    Stiam eu, multe frumuseti mai naste imaginatia ta! Plimbarea in crang mi-a lipsit si nu mi-am dat seama pana acum.

  2. Camix Says:

    Hmm, crângul, ce noutate sonoră! sună ca la mine pe balcon dimineţile. mai ales dimineţile. admirabil aşa toate 3 împreună.

    iar şoarecele tău îmi seamănă cu o mixtură de rimă alecsandrină cu jovialitatea cu sprânceană ridicată soresciană. sau nu? 🙂

    • Agnusstick Says:

      Ah, ai privighetori în apropiere? Ce-aş mai vrea şi eu… Dar nu au unde cuibări deocamdată, copacii nu-s destul de bătrâni. Şi asta n-ar fi nimic, dar Rona are vânătoarea în sânge – anul ăsta, cu toate eforturile mele, mi-a exterminat o generaţie întreagă de pui de coţofană care-şi aveau cuibul în curte… Cândva tot trebuie să înveţe să zboare, şi singura soluţie ar fi să duc câinele în altă parte până se termină şcoala de zbor. Tot mai sper… măcar coţofenele să rămână, pe lângă vrăbii şi turturele.
      Aş vrea eu să fi fost şoarecele meu, dar felul în care scria Leonid Dimov mi se pare imposibil de reprodus. Am constatat că reuşesc cu greu să-i ţin minte anumite poezii, atât de surprinzătoare şi unică e combinaţia de cuvinte – rămân doar cu ritmul şi ideea, dar EXACT cum zicea el nu-mi amintesc… Ce să zic, Dimov nu mi s-a părut vreodată jovial, arareori luminos şi senin, copilăros sau relaxat. Dar aşa sunt visele, cel puţin ale mele, precum uneori poeziile lui.

      • Camix Says:

        I definitely have to read him.

        Eu nu-mi reţin nici poeziile mele, dar apoi ale altora! Şi la şcoală aveam aceeaşi neplăcere. mereu mă temeam că voi încurca versurile între ele, iar cele cu rimă mă terorizau cel mai mult, bineînţeles; la ele era cel mai mare risc de a pierde din vedere ideea, mesajul.

      • Agnusstick Says:

        Se pregătea o integrală, dar nu ştiu să fi apărut. Altfel e cam greu de găsit, umblu pe la anticari cam de pomană… Vezi câteva poezii aici, în tagul cu numele lui.


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: