Dansând cu lupii

Puterea pe care o emană un dresor către fiare este, cred, doar o mică fracţiune din puterea sa interioară. Ca să nu fugi în faţa unei fiare, trebuie să te simţi mai puternic decât ea. Dar atunci eşti deja în cumpănă, pentru că poţi ucide bestia, îndepărtând pericolul, sau o poţi supune, îndepărtând ura. Ideal ar fi să poţi iubi, chiar dacă puterea ta ţi-ar permite să zdrobeşti – dar, în primul rând, înainte de a îmblânzi fiara, dresorul se îmblânzeşte şi se supune pe sine. Nu cred că există dresori isterici în arenă, deşi poate au coşmaruri cu fiare care-şi atacă îmblânzitorul.

Fiara salivează, urlă, se agită, pândeşte. Dar dresorul o înţelege, poate chiar are în sine o fiară mai puternică, supusă pentru a-l lăsa să iubească şi să îmblânzească alte fiare. Un dresor nu mai poate acţiona ca o fiară, chiar dacă are nevoie, din ce în ce mai rar, de cange şi de bici, iar vocea nu trebuie să-i tremure sau să fie slabă. Dacă ajunge cumva să se teamă de bestii nu mai are nicio putere – nici măcar asupra sa. Şi fuge la adăpost, singur cu fiara din sine, urând toate fiarele.

Nu cred că Isus s-a ferit vreodată de priveliştea păcatului, şi ştiu că numai El poate îmblânzi fiara din mine – şansa mea e ca El să nu-şi ferească privirea, deşi sfinţenia Lui şi substanţa mea sunt incompatibile. Pe deasupra, aş vrea să fiu îmblânzitor, pentru că iubesc fiarele. Dar mi-e teamă de mine mai mult decât de ele, şi numărul nu iese încă. Dar circul merge mai departe.