Be yourself! No matter what they say?

Dintotdeauna, a fi tu însuţi a fost un lucru bun şi de dorit, chiar şi de către Eva. Adam cred că a luat mărul doar ca să n-o supere, sau poate că dorinţele ei, în acele clipe fatidice, porniseră deja implacabil în urmărirea lui. De unde se vede că slăbiciunea şi smerenia nu pot fi mereu cărţi câştigătoare, iar tăria nici atât. De fapt, pot fi, cu condiţia de a fi corect orientate, pentru şi împotrivă, la timpul potrivit, cu magnitudine eficientă. Adecvat.
În permanenţă alegerile noastre ne definesc, chiar şi când, sau mai ales atunci când nu ne dăm seama că alegerea este subtilă, că există un DA sau un NU, de-a stânga sau de-a dreapta, sus sau jos, înainte sau înapoi, viaţă sau moarte – variante doar aparent clare, pentru că dacă mai pregetăm şi cumpănim un pic raportul se poate inversa. Şi nu mai ştii cine eşti, pentru că alegerea nu mai e uşoară.
Cine era Eva? Cine era Adam? Toată lumea ştie cine era şarpele cel viclean, ademenitor, pur şi simplu rău – el nu avea de ales. Nimeni nu părea să ştie Cine este de fapt Dumnezeu, cum era El în Sine. Dacă ar fi ştiut că El este Cel ce este El însuşi indiferent ce spun unii şi alţii… Dar restul lumii se află într-o permanentă căutare şi comparare: cum este El, cum sunt eu.
„Eu” ar fi de dorit să fiu aşa cum mă vrea El. Nu ştiu când şi dacă asta va însemna vreodată „ca El”. „Eu” doresc asta, pentru că altfel sufăr şi mi se pare că mă înghite întunericul. Dar El nu m-a făcut în aşa fel încât să nu sufăr. Vreau să fiu eu însumi doar atunci când ajung să fiu aşa cum mă vrea El. Şi ceilalţi mă ajută, chiar şi şarpele, venind spre mine pe căile şi cărările Lui. Tare încurcate…