Homo homini lupus

–Ce vrei de la mine, lup fioros?
–Doamne, te rog fierbinte să mă ierţi şi să mă primeşti în staulul acesta. Am să te slujesc cu credinţă. Vreau să mă schimb ca să-ţi fiu plăcut ţie, nu vreau să mai ucid, am să mă hrănesc numai cu iarbă, numai ca să fiu lângă tine şi să-mi fii stăpân pentru totdeauna!
–Oile mele se vor speria de tine, iar tu vei şti să le ţii laolaltă dacă-ţi arăţi numai colţii şi nu le sfâşii din prea mult zel. Dar trebuie să mai laşi câte una să se rătăcească în pustie, departe de Azazel, şi să se întoarcă lup, ca să pot s-o vindec. Nici lor nu le face bine să mănânce numai iarbă. Eşti lup, voi porunci corbilor mei să te hrănească cu pâine.
–Doamne, hrăneşte-mă cu mâna ta!
–Bine, lup credincios, am să te las să-mi stai la picioare seara, lângă foc, şi chiar am să te mângâi uneori, ca să fii blând şi milos cu oile mele. Mergi acum şi scoate-mi turma din staul, s-au obişnuit să nu le fie frică.

6 răspunsuri to “Homo homini lupus”

  1. nevrednicul Says:

    origenism?

    • Agnusstick Says:

      Posibil să fie criptoorigenism, în faza preantiautomutilantă. 3 să fac rapid o tomagrafie!

      • nevrednicul Says:

        Dacă era o ghicitoare avanses răspunsul: Sf Ap Pavel este lupul.

        Dacă este un hoax pot să vă spun că nu îmi place.

        • Agnusstick Says:

          „A hoax differs from a magic trick or from fiction (books, movies, theatre, radio, television, etc.) in that the audience is unaware of being deceived, whereas in watching a magician perform an illusion the audience expects to be tricked.”

  2. Adi Says:

    Homo homini Agnus

    • Agnusstick Says:

      Exclus monşer, not on my watch. Asta e numai după ce o face plopul pere şi răchita micşunele, şi când habitabit lupus cum agno, et pardus cum hædo accubabit ; vitulus, et leo, et ovis, simul morabuntur, et puer parvulus minabit eos.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: