Gândul salvator al cincinalului (112)

Nu e deloc surprinzător să vezi că, în ţara asta autoflagelată, un om care face ceva bun, bunişor sau cât de cât remarcabil este târât în mocirlă şi făcut una cu mâzga generală a principiului „Nimeni nu este de neînlocuit, tovarăşi!”. Faptul că suntem interschimbabili, date fiind realizările noastre minuscule ca naţie, ar trebui să fie o profundă pricină de îngrijorare – noroc însă că, în permanenta campanie electorală, aflăm că unii sunt foarte buni specialişti care vor (nu care este). „Vor”, de la vor face, vor schimba, vor da butelii, vor îmbunătăţi, vor aduce, vor implementa, vor salva, vor eradica, vor eutanasia, vor clarifica, vor vinde, vor amaneta, vor împrumuta, vor de toate. Şi noi le dăm (sau le-am dat mai demult şi nu le mai putem lua înapoi). Valuri-valuri de astfel de specialişti în vrute ne-au adus unde suntem acum, şi sigur ne vor duce şi mai departe spre ceea ce vor ei, plus efectele incontrolabile. Tot ce vrem noi e să avem tot timpul în cine să credem că vrea ce vrem şi noi – să nu fie rău, să fie bine şi tot conformul să prospere într-o ambianţă lipsită de monstruozităţi majore – dar echipele adverse să piară în chinuri, cu tot cu suporteri. Şi în acest caz, dragi tovarăşi şi prieteni, la cine să mai apelăm? Păi, la oricine, că-i tot un drac.