Creştinii ştiu foarte bine că Dumnezeu urăşte nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Dar asta nu-i face să urască automat gramatica, istoria şi filozofia unite cu politica cea corectă de famiglie. E alt nivel de (ne)înţelegere. Ca om, e mult mai uşor să urăşti ceea ce nu ţi se potriveşte, indiferent ce ar urî sau iubi Dumnezeu. Se găseşte totdeauna un mod de a-L plasa pe El convenabil în schemele noastre logice. IF God agrees THEN don’t stop! ELSE stop your adversary.
Stick to the Agnus Dei
Misericordiam volo et non sacrificiumComentarii recente
Dus cu Kon-Tiki-
Flowchart-ul inflexibil al mileniului (2)
14/03/2012 — Agnusstick9 răspunsuri to “Flowchart-ul inflexibil al mileniului (2)”
Lasă un răspuns
- Imaginaţia e uşoară
- O barzaDe doua zile stau doar intr-un picior. N-am patit nimic, este hotararea mea! Voi sta asa pana cand oamenii politici de pe intreg mapamondul se vor intalni, isi vor da mana si vor dori pacea lumii. Insa, pe de o parte, sper ca ziua aceea sa soseasca foarte curand, iar pe de alta, nu mai cred c-a fost o idee chiar atat de buna. Probabil, cu trecerea anilor, de […]
- Flori de teiPlutesc. Asa mi se intampla mie cand beau un ceai facut din tei. Si imediat ce am sorbit din cana cea de rosu lut, am si-nceput sa ma ridic de la pamant. Si stau asa cam cinci batai de aripa de porumbel apoi revin usor ca sa mai iau din nou o gura. Si iar ma-nalt, mai sus si tot mai sus, si iar revin ca mai apoi sa pot pluti din nou. De fapt, nici nu-i nimic […]
- O fotografieAveam o fotografie in care apaream eu uitandu-ma intr-o fotografie. Iar in fotografia din poza eram tot eu uitandu-ma la o alta fotografie. Si tot asa, pana cand ochiul meu nu mai distingea nimic. Acum stau si ma-ntreb, in momentul asta cand privesc imaginea, mai exista sau nu un eu care se uita la mine? Ciudata intrebare!
- Despre UniversSunt trist. Si stiu c-atunci cand se intampla astfel, Planetele se frang. Iar Sorii cei de aur in noapte neagra se preschimba. Totul apare rece, Pana si praful stelelor de foc devine gheata argintie. Orice miscare incetineste, Apoi se-opreste, fara a mai porni vreodata. Doar o speranta mai pluteste, Pierduta calm in intuneric, Un inceput ce sta sa-nceapa, O […]
- Intr-o lume albastraIntr-o alta lume, toata numai in nuante de albastru, eram un cavaler foarte inalt pe un cal si el foarte inalt si foarte lung. Nu era nevoie sa ne deplasam niciunde caci, fiind impreuna atat de lungi si de inalti, eram deja acolo unde am fi vrut sa ajungem. Si asta nu e tot! Nu exista nici o printesa pe care sa n-o putem scapa din bratele zmeilor si asta pen […]
- O barza
În Chip co-răspunzător 
15/03/2012 la 4:36 pm
Probabil ne e mai ușor să credem că, dacă Dumnezeu urăște păcatul, noi putem urî și păcătoșii as well, că doar nu e mare diferență. Deși ar trebui să fie, dar, pentru că e atât de complicat, atât de greu să ne punem în situația celor greșiți ca să ne imaginăm cum ne-ar pica bine să ne mustre cineva, preferăm să urâm totul și să ne iubim doar pe noi. Dar nu prea cred că ne împlinește nici asta.
Vreo soluție vezi?
15/03/2012 la 5:37 pm
Dragă Cami, nu mă gândisem la ura faţă de păcătos, deşi e inuman de greu de separat de cea faţă de păcat. (De! Asta e!) Mă refeream (cu excepţia ultimei linii de program) doar la CE ar trebui să urâm, dacă am fi asemenea Lui întrutotul. Nici mustrarea nu ar fi de urât în orice condiţii, dar dojenitul are defectul genetic simetric celui al mustrăciosului, care ne face să urâm ceea ce ar trebui să iubim. E clar că, de urât, toţi urâm – şi ar fi bine să existe o potrivire perfectă cu El, în iubire şi în ură. Personal, am ajuns să cred că nu ar trebui să urâm nimic, nici chiar ceea ce El urăşte, ci să ne depărtăm de rău şi să ne apropiem de Bine, iubind. E atât de uşor să cădem prin ură, încât nu cred că merită riscul. Dar asta e pură teorie, desigur.
23/03/2012 la 1:37 am
Sau teorie pură. Iar o teorie pură nu poate fi decât de bine.
M-am mai gândit, dar cum să ne depărtăm de rău fără să-l urâm? Adică însoțiți de ce atitudine?
23/03/2012 la 10:33 am
Sunt convins că ura accesibilă nouă (pentru că nu ştiu de ce am putea experimenta ura sfântă, dacă nu putem trăi deocamdată dragostea lui Isus Cristos) ne deformează, exact cum o gaură neagră schimonoseşte continuumul spaţiu-timp în jurul ei. Aşa cum după anumite momente nimeni nu-L poate grăi de rău pe Fiul Omului, nici în apropierea urii omeneşti nu cred că poate sta dragostea. Sigur, a te feri de rău înseamnă inclusiv să fugi de dragostea modificată genetic, monstruoasă, virală, purulentă. Atitudini potrivite sunt multe, dar nu uşor de încarnat şi însângerat. Aş începe cu recunoştinţa că Dumnezeu ne-a ferit deocamdată să cădem în răul de care încă fugim, cu frica de a nu cădea pe viitor, cu predarea în faţa voiei Lui. Tot teorie pură…
23/03/2012 la 11:51 am
În felul acesta (și poate în orice fel am spune-o), problema urii sfinte pare și în sine, ca idee, o insultă la adresa lui Dumnezeu, o durere pe care I-o producem cu un gând (care nu e doar ”simplu” și nici doar ”doar un” gând), doar închipuindu-ne că așa ceva ar fi după voia Lui..
23/03/2012 la 12:09 pm
Nu contest că ura noastră poate fi uneori după voia Lui. Dacă n-am fi avut Evanghelia, aş fi fost, poate, convins că ura din ascultare ne este cerută imperios. Dar acum, după ce Dumnezeu S-a întrupat, nu cred că mi se cere în primul rând ură, ca program permanent, ci dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Îl poţi iubi pe Dumnezeu chiar şi urând tot felul de lucruri, asta e limpede. Dar, în privinţa oamenilor, cred că cine seamănă vânt culege furtună, înăuntru şi înafară. Sigur, pacea adevărată e cea din uragan, aşteptând cu încredere să-i intri în ochi. Cum găsim echilibrul între luptă şi pace? Ar trebui să-l primim, nu să-l căutăm. Şi are semne vizibile.
18/03/2012 la 8:45 am
Și sfântul, și păcătosul sunt susceptibili de idolatrie, că fiecare se bate cu pumnu-n piept cu ce (crede că) este și-l arată cu degetul pe celălalt. De fapt, extremele extreme sunt foarte puține. Poți să respecți cu sfințenie ceva, dar faci rabat în alte domenii. Cei mai mulți sunt undeva foarte aproape de linia imaginară care ar împărți cele două categorii. Iar supracategorialul nu se potrivește nimănui. Fidelitatea importantă e cea față de El. În ce măsură e importantă și cea față de oameni sau de un sistem e o discuție nesfârșită.
Poate o soluție ar fi să cântărim cum ni se potrivesc acele „all inclusive sentences”. (Dacă e incorect, să ai în vedere ce-am vrut să spun, nu ce-am spus. Eterna replică a lui Magheru la curs!)
Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. (Rom 3, 23)
Tu nimicești pe toți cei ce-Ți sunt necredincioși. (Ps 73, 27)
Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. (Mat 18, 28)
19/03/2012 la 7:24 am
Probabil ca ai dreptate (nu numai in ce nu spui). Eu imi puneam problema lucrurilor pe care ar trebui (daca ar trebui, e o discutie separata) sa le urasca sfantul. Si mi se parea ca observ ca si ura e perfectibila.
24/03/2012 la 10:26 am
Dar cum e cu binele pe care-l poți face – tu sau cineva care te-ascultă -, și pe care îl împiedici? Îl împiedici pentru că nu iubești, îl împiedici pentru că urăști?
Sau e doar răutate, care încă nu e ură?