Flowchart-ul inflexibil al mileniului (2)

Creştinii ştiu foarte bine că Dumnezeu urăşte nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Dar asta nu-i face să urască automat gramatica, istoria şi filozofia unite cu politica cea corectă de famiglie. E alt nivel de (ne)înţelegere. Ca om, e mult mai uşor să urăşti ceea ce nu ţi se potriveşte, indiferent ce ar urî sau iubi Dumnezeu. Se găseşte totdeauna un mod de a-L plasa pe El convenabil în schemele noastre logice. IF God agrees THEN don’t stop! ELSE stop your adversary.

Anunțuri

9 răspunsuri to “Flowchart-ul inflexibil al mileniului (2)”

  1. Camix Says:

    Probabil ne e mai ușor să credem că, dacă Dumnezeu urăște păcatul, noi putem urî și păcătoșii as well, că doar nu e mare diferență. Deși ar trebui să fie, dar, pentru că e atât de complicat, atât de greu să ne punem în situația celor greșiți ca să ne imaginăm cum ne-ar pica bine să ne mustre cineva, preferăm să urâm totul și să ne iubim doar pe noi. Dar nu prea cred că ne împlinește nici asta.
    Vreo soluție vezi?

    • Agnusstick Says:

      Dragă Cami, nu mă gândisem la ura faţă de păcătos, deşi e inuman de greu de separat de cea faţă de păcat. (De! Asta e!) Mă refeream (cu excepţia ultimei linii de program) doar la CE ar trebui să urâm, dacă am fi asemenea Lui întrutotul. Nici mustrarea nu ar fi de urât în orice condiţii, dar dojenitul are defectul genetic simetric celui al mustrăciosului, care ne face să urâm ceea ce ar trebui să iubim. E clar că, de urât, toţi urâm – şi ar fi bine să existe o potrivire perfectă cu El, în iubire şi în ură. Personal, am ajuns să cred că nu ar trebui să urâm nimic, nici chiar ceea ce El urăşte, ci să ne depărtăm de rău şi să ne apropiem de Bine, iubind. E atât de uşor să cădem prin ură, încât nu cred că merită riscul. Dar asta e pură teorie, desigur.

      • Camix Says:

        Sau teorie pură. Iar o teorie pură nu poate fi decât de bine.

        M-am mai gândit, dar cum să ne depărtăm de rău fără să-l urâm? Adică însoțiți de ce atitudine?

        • Agnusstick Says:

          Sunt convins că ura accesibilă nouă (pentru că nu ştiu de ce am putea experimenta ura sfântă, dacă nu putem trăi deocamdată dragostea lui Isus Cristos) ne deformează, exact cum o gaură neagră schimonoseşte continuumul spaţiu-timp în jurul ei. Aşa cum după anumite momente nimeni nu-L poate grăi de rău pe Fiul Omului, nici în apropierea urii omeneşti nu cred că poate sta dragostea. Sigur, a te feri de rău înseamnă inclusiv să fugi de dragostea modificată genetic, monstruoasă, virală, purulentă. Atitudini potrivite sunt multe, dar nu uşor de încarnat şi însângerat. Aş începe cu recunoştinţa că Dumnezeu ne-a ferit deocamdată să cădem în răul de care încă fugim, cu frica de a nu cădea pe viitor, cu predarea în faţa voiei Lui. Tot teorie pură…

        • Camix Says:

          În felul acesta (și poate în orice fel am spune-o), problema urii sfinte pare și în sine, ca idee, o insultă la adresa lui Dumnezeu, o durere pe care I-o producem cu un gând (care nu e doar ”simplu” și nici doar ”doar un” gând), doar închipuindu-ne că așa ceva ar fi după voia Lui..

        • Agnusstick Says:

          Nu contest că ura noastră poate fi uneori după voia Lui. Dacă n-am fi avut Evanghelia, aş fi fost, poate, convins că ura din ascultare ne este cerută imperios. Dar acum, după ce Dumnezeu S-a întrupat, nu cred că mi se cere în primul rând ură, ca program permanent, ci dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Îl poţi iubi pe Dumnezeu chiar şi urând tot felul de lucruri, asta e limpede. Dar, în privinţa oamenilor, cred că cine seamănă vânt culege furtună, înăuntru şi înafară. Sigur, pacea adevărată e cea din uragan, aşteptând cu încredere să-i intri în ochi. Cum găsim echilibrul între luptă şi pace? Ar trebui să-l primim, nu să-l căutăm. Şi are semne vizibile.

  2. A.Dama Says:

    Și sfântul, și păcătosul sunt susceptibili de idolatrie, că fiecare se bate cu pumnu-n piept cu ce (crede că) este și-l arată cu degetul pe celălalt. De fapt, extremele extreme sunt foarte puține. Poți să respecți cu sfințenie ceva, dar faci rabat în alte domenii. Cei mai mulți sunt undeva foarte aproape de linia imaginară care ar împărți cele două categorii. Iar supracategorialul nu se potrivește nimănui. Fidelitatea importantă e cea față de El. În ce măsură e importantă și cea față de oameni sau de un sistem e o discuție nesfârșită.
    Poate o soluție ar fi să cântărim cum ni se potrivesc acele „all inclusive sentences”. (Dacă e incorect, să ai în vedere ce-am vrut să spun, nu ce-am spus. Eterna replică a lui Magheru la curs!)

    Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. (Rom 3, 23)
    Tu nimicești pe toți cei ce-Ți sunt necredincioși. (Ps 73, 27)
    Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. (Mat 18, 28)

    • Agnusstick Says:

      Probabil ca ai dreptate (nu numai in ce nu spui). Eu imi puneam problema lucrurilor pe care ar trebui (daca ar trebui, e o discutie separata) sa le urasca sfantul. Si mi se parea ca observ ca si ura e perfectibila.

      • A.Dama Says:

        Dar cum e cu binele pe care-l poți face – tu sau cineva care te-ascultă -, și pe care îl împiedici? Îl împiedici pentru că nu iubești, îl împiedici pentru că urăști?
        Sau e doar răutate, care încă nu e ură?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: