(Sursa: http://www.documentacatholicaomnia.eu/01p/1534-1549,_SS_Paulus_III,_Bullarium_%28Cherubini_vol_1_ff_694-778%29,_LT.pdf
pag. 81)
„4. And we determine, decree, and ordain that neither the prepositus without the consent and permission of the society, nor any of the members without the consent and permission of the prepositus may be capable of consenting to or accepting any election or provision from anyone in the dignity of bishop or archbishop or in any dignity whatsoever, through the authority of any prince or of any decree or of any persons having authority to confer such; or to receive an advancement or office in the society itself, if he is seen to be actuated by open or secret ambition for himself.”
BULL OF OCT. 18, 1549.
SS Paulus III, bishop, servant of the servants of God.
(Sursa: http://www.bibliotecapleyades.net/vatican/esp_vatican13.htm)
Jesuits promise not to aspire to higher offices
I’m frequently amused that friends and family members who know zilch about the Jesuits (apart from the fact that our universities have good basketball teams) always seem to remember that “fully-formed” Jesuits take a special vow of obedience to the pope regarding mission. Our “Fourth Vow” means we are prepared to go anywhere in the world the pope sends us. We’re servants of the mission; the Pope is the one with the most universal view of the needs of the Church. However, in addition to that fairly famous vow, we also promise not to “ambition” for any higher office, whether inside the Jesuit order or in the Church at large. While offices of leadership and responsibility can and do come looking for us, we’re just not supposed to go looking for them.
(http://thejesuitpost.org/site/2013/03/whats-so-weird-about-a-jesuit-pope/)
În Chip co-răspunzător 
16/03/2013 la 11:42 pm
Până la urmă cum e? Primul fragmentariu interzice acceptarea unor astfel de poziții, iar al doilea lasă o portiță deschisă, punând accentul pe altceva. Acum, nu știu dacă part two e la fel de oficial precum part one. Tu cum see-uiești trebușoara?
17/03/2013 la 9:07 am
Dacă te referi la bula papală, totul e cât se poate de oficial. Dar nu văd nicio interdicție, ci impunerea necesității unui acord reciproc între general și societari de a ocupa poziții în interiorul sau exteriorul congregației, cu condiția ca ambiția personală să fie imperceptibilă. Nu am găsit pe nicăieri textul exact al voturilor monahale depuse de iezuiți, se pare că al patrulea (referit în articolul din The Jesuit Post – a nu se confunda cu paragraful nr. 4 din bula papală, reprodus aici) se referă la supunerea totală față de Papă. Conflictul interior pentru un iezuit ajuns Papă este pricinuit, probabil, de alt punct din Regulă, care face din Fratele General (aici prepositus) un fel de icoană/statuie a lui Isus Cristos, ce trebuie venerată. Am să-l reproduc și pe acela, împreună cu altele care fac obiectul plângerilor din articolul papagalactic al pastorului Daniel Brânzei (Domnul să-l bucure cu și mai mult har!)..
17/03/2013 la 2:15 pm
O, da, ai dreptate cu absența interdicției, iertare! Mi-a sărit neatenția de la loc.
Cu oficialul mă refeream la articolul din The Jesuit Post, însă asta contează acum mai puțin, pentru că ambele par să spună la fel.
17/03/2013 la 6:14 pm
Să ne înțelegem, nu fac vreo pledoarie aici. Ca români, știm foarte bine ce valoare are o Constituție când subiecții își propun s-o interpreteze convenabil, deci fragmente din acte oficiale nu au mare valoare, iar teoria conspirației este imposibil de contracarat. Și mare parte din ce se spune în articolul preluat de către pastorul Brânzei este bazat pe documente publice. Nu e mai puțin adevărat faptul că m-a șocat preluarea de către domnia sa a subiectului de cancan „Papa s-a călugărit din cauza unui eșec amoros”. Nici măcar nu a dat amănunte despre chestia asta (care la alții are un aer romantic, adolescentin – dat fiind că aleasa inimii l-a respins la 12 ani, iar el a decis să nu se căsătorească niciodată). Dar chestia asta arată pe blogul domnului pastor Brânzei mult mai rău decât dacă Paul Dan ar fi afirmat pe ioan8.wordpress.com despre Cristian Bărbosu că a făcut fapte necurate în adolescență… Chestie de calibru.
17/03/2013 la 9:54 pm
Ok, desigur, înțeleg, eu nici nu cunosc destul de multe despre iezuiți ca să pot să analizez în vreun fel reacțiile (negative) oamenilor, dar știu că m-a durut desul de tare ce a scris Brânzei, văzusem și gluma cu eșecul în dragoste (mi se pare că e posibil și să se exagereze importanța momentului de la 12 ani în configurarea destinului său; dar și dacă e adevărat, pare o turnură frumoasă a vieții sale, poate fi un exemplu de ”orice rău Dumnezeu îl întoarce spre bine”), despre care s-ar putea scrie atâtea lucruri bune și frumoase la o adică. Iar apoi m-au durut și alte lucruri pe care le-a mai scris. Păcat, e trist, și eu îmi doresc să-l umple Dumnezeu cu și mai mult har și cu și mai multă Dragoste… dacă se poate.
23/05/2013 la 3:54 pm
in lumea virtuala in puterea subiectelor putem sa vedem cu ce scop apar glumele ori descinderile intre grupari ,gandiri si alte expuneri.Interesul mereu la unii este pentru a se dovedi ca is mai buni ca altii si descreditarile apar pe masura!Depinde acum de fiecare in ce capcana ajunge si cu ce suferinte se alege.Filozofiile,constitutiile si cerintele doctrinale mereu se implementeaza cu scopuri bine definite si pentru beneficii pentru cei care le intocmesc.Daca interesele firesti ar fi lasate de o parte ,mesajul divin nu ar fi incalcat si nici inlocuit cu astfel de metode ,iar locurile de frunte pentru multi ,in scop nu ar fi doar fotoliul moale si interesul de manipulare prin puterea reclamei care este imprumutata din domeniul comercial!!!!!Domnul Isus prin prezenta Sa umana a explicat aceste lucruri pe intelesul multimilor si ucenicilor ,dar se vede ca din partea fariseilor,carturarilor si a celor care aveau pretentie la scaunul lui Moise nu prea a fost interes ,ci mai degraba ;ce vedem ca se intimpla?Si la ce se ajunge?Azi credem ca este mai diferit?
23/05/2013 la 4:07 pm
Curăţenia Inimii cuiva nu poate fi judecată aici, de către noi. Şi, pentru că asta cred cu tărie, nu pot să nu plec de la prezumţia de nevinovăţie, pentru ca nu cumva în judecata mea să-mi scape ce este bun din toate lucrurile făcute de mâna, gândul, vorba şi privirea omului. Ce este rău iarăşi poate fi întors de Dumnezeu în ceva bun, deci nu ar trebui să mă reped a vorbi de rău ceva ce poate este o părticică din Planul lui Dumnezeu. Pot să evaluez ceea ce cred că e rău, mă pot feri de rău dacă îl recunosc, dar mai ales ar trebui să înţeleg cum va face Dumnezeu ca el să se preschimbe în bine, şi să văd dacă mă duce mintea şi sufletul, dacă Dumnezeu chiar nu vrea să-mi vorbească direct, să pun cumva umărul sau măcar să nu stau în calea binelui.