Gândul capadocian al dumnezeului mediu binevoitor (1)

Ceea ce pare să facă omeneşte plauzibilă şi pragmatică formula Trinităţii de o (singură!) esenţă/substanţă/natură/fiinţă în trei Persoane este restrângerea de bună voie, autolimitarea Persoanelor care, fiecare, ar putea fi şi sunt de fapt tot ce sunt celelalte, împreună şi separat, dar se „abţin” să-şi manifeste în întregime substratul pentru ca Omul să priceapă supunerea, asceza, filiaţia, umplerea, dar mai ales Identitatea Relativă. Putem fi dumnezei pentru că Isus şi Duhul sunt Dumnezeu, iar Tatăl este unul Dumnezeu. Putem fi dumnezei pentru că Fiul, deşi este unul şi nedespărţit Dumnezeu pătruns de toată plinătatea Duhului, este ascultător de Tatăl şi rob Duhului, deşi a creat totul cu propria Sa putere şi cu propriul Său Duh, care sunt ale Tatălui şi vin de la El prin El cu El spre El. Putem fi dumnezei pentru că Duhul, deşi este unul şi nedespărţit vreodată Dumnezeu, se lasă purces prin Fiul, unde, când şi cum vrea Acesta să fie voia Tatălui. Putem fi dumnezei pentru că Maria l-a lăsat pe Tatăl, prin Duhul Sfânt, să fie tată, iar Iosif a lăsat-o pe Maria să fie mamă fără ca el însuşi să fie altceva decât un bărbat care se limitează la a nu fi neapărat tată. Putem fi dumnezei pentru că Isus Cristos, Fiul cel din veci de veci atotputernic şi mai sfânt decât Duhul Sfânt, s-a limitat să fie om şi să moară pe cruce şi s-a lăsat umplut de Duh şi Adevăr, dar şi de moartea pe care a gustat-o. Se vede treaba, într-o primă aproximare, că ar trebui să ne limităm omenitatea şi să aşteptăm să fim umpluţi de dumnezeire…