Casa clădită pe stâncă

Retractatio agnussiana

Mă urmăreşte imaginea femeii căzută cu mâinile întinse pe prag. La uşa casei din care fusese scoasă şi dată spre desecrarea întregului ei trup. Dar sufletul? Ce mai rămăsese din ea s-a întors cu mâinile întinse, spre cei care îi erau apropiaţi, spre cei care nu-i erau străini, poate spre cel pe care, deşi îl părăsise, încă mai reuşea să-l iubească în ultimii atomi de suflet păstrând Chipul. Să nu fi făcut la fel Levitul dacă n-ar fi fost vreodată părăsit? Cine ştie… Oricum, dacă aş fi Dumnezeu, privind la aceste mâini întinse pe prag, aş iubi mai mult Omul pe care L-am făcut. Şi m-ar bucura mai mult Fiul Omului.
Spuneam ieri, adânc intrat în rol de Ydiota, că a-ţi trimite copilul la jertfă poate fi o tiranie a imaginii, sau a unei culturi care şi-a pervertit premisele. Vai, cât de mare prostie am putut să spun! Dar mă iert… Dumnezeu a ales să-Şi descopere lumii Fiul în acea cultură care a asimilat jertfa lui Avraam, în acea cultură în care Lot îşi oferise deja fetele fecioare spre jertfire, încă înaintea lui Avraam.
Nu ştim absolut deloc ce se petrecea în sufletele copiilor jertfiţi sau măcar pregătiţi pentru jertfă. Dar Dumnezeu şi-a trimis Fiul afară, în mijlocul gloatei setoase de sângele Lui, dornică de batjocură şi umilire, aşteptând cu nesaţ să-L vadă zdrobit, îngenuncheat de lipsa slavei pe care o clamase, pângărit de păcatul deznădejdii în faţa morţii, rămas fără puritatea şi aura Fiului unul născut, prihănit prin recunoaşterea părăsirii. Şi ştim că El s-a dus la Cruce nu doar cu supunere, ci şi cu Dragoste pentru Tatăl şi pentru cei care urmau şi urmează să-I amestece sângele cu sudoarea zi de zi, clipă de clipă. Ştim că ne-a lăsat încrederea şi pacea Lui, în simplitatea de necuprins a ideii că putem amesteca sângele Lui cu al nostru, pentru a deveni un singur sânge, care nu mai trebuie vărsat în veci de veci. Putem? Da, El poate, şi dacă El e în noi şi noi suntem în El, vom putea împreună cu El. Simplu… Mă duc să-mi fac analizele.

Dumnezeu ca ultraj

Psalmul 82
1. (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
2. „Pînă cînd veţi judeca strîmb, şi veţi căuta la faţa celor răi? –
3. Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
4. Scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mîna celor răi.”
5. Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întunerec; de aceea se clatină toate temeliile pămîntului.
6. Eu am zis: ,,Sînteţi dumnezei, toţi sînteţi fii ai Celui Prea Înalt.
7. Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.” –
8. Scoală-Te, Dumnezeule, şi judecă pămîntul! Căci toate neamurile sînt ale Tale.

Credincioşie abisală

Luca 15:14
După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
Atunci s’a dus şi s’a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimes pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe cari le mîncau porcii, dar nu i le da nimeni.

Nu-mi pot imagina că n-ar fi putut să ia singur din roşcovele pe care, cu credincioşie, ar fi trebuit să le dea porcilor. Credincioşie la un om depravat? De ce nu, dacă a suferit îndeajuns… Dar nu hrana îi lipsea cel mai mult, ci faptul că nimeni nu-i dădea ceva din inimă, că nimeni nu-l vedea decât ca pe un obiect. De ce nu a făcut şi acest minor şi ultim pas, de a fura din hrana porcilor? Cum s-a născut în el credincioşie? – poate din lipsa dragostei sau măcar a unei înţelegeri reci, superficiale, distante: „Ăstuia i-o fi foame, să-i azvârl o bucată de pâine!”… Din nou extrema cădere atinge piscul: credincioşia unui destrăbălat faţă de un om care-l lăsa să moară de foame şi-l trata mai rău ca pe un animal? Da, chiar aşa, credincioşia în cele mici ca şi în cele mari… Nu e posibilă o altfel de credincioşie. Dar atunci şi-a dat probabil seama cui o datora de la început, şi cine era cel care i-ar fi dat-o înzecit înapoi, din dragoste. Cel care i-a dat averea fără să crâcnească, din credincioşie, deşi era viu şi nu ar fi trebuit s-o împartă.

%d blogeri au apreciat: