Retractatio agnussiana

Mă urmăreşte imaginea femeii căzută cu mâinile întinse pe prag. La uşa casei din care fusese scoasă şi dată spre desecrarea întregului ei trup. Dar sufletul? Ce mai rămăsese din ea s-a întors cu mâinile întinse, spre cei care îi erau apropiaţi, spre cei care nu-i erau străini, poate spre cel pe care, deşi îl părăsise, încă mai reuşea să-l iubească în ultimii atomi de suflet păstrând Chipul. Să nu fi făcut la fel Levitul dacă n-ar fi fost vreodată părăsit? Cine ştie… Oricum, dacă aş fi Dumnezeu, privind la aceste mâini întinse pe prag, aş iubi mai mult Omul pe care L-am făcut. Şi m-ar bucura mai mult Fiul Omului.
Spuneam ieri, adânc intrat în rol de Ydiota, că a-ţi trimite copilul la jertfă poate fi o tiranie a imaginii, sau a unei culturi care şi-a pervertit premisele. Vai, cât de mare prostie am putut să spun! Dar mă iert… Dumnezeu a ales să-Şi descopere lumii Fiul în acea cultură care a asimilat jertfa lui Avraam, în acea cultură în care Lot îşi oferise deja fetele fecioare spre jertfire, încă înaintea lui Avraam.
Nu ştim absolut deloc ce se petrecea în sufletele copiilor jertfiţi sau măcar pregătiţi pentru jertfă. Dar Dumnezeu şi-a trimis Fiul afară, în mijlocul gloatei setoase de sângele Lui, dornică de batjocură şi umilire, aşteptând cu nesaţ să-L vadă zdrobit, îngenuncheat de lipsa slavei pe care o clamase, pângărit de păcatul deznădejdii în faţa morţii, rămas fără puritatea şi aura Fiului unul născut, prihănit prin recunoaşterea părăsirii. Şi ştim că El s-a dus la Cruce nu doar cu supunere, ci şi cu Dragoste pentru Tatăl şi pentru cei care urmau şi urmează să-I amestece sângele cu sudoarea zi de zi, clipă de clipă. Ştim că ne-a lăsat încrederea şi pacea Lui, în simplitatea de necuprins a ideii că putem amesteca sângele Lui cu al nostru, pentru a deveni un singur sânge, care nu mai trebuie vărsat în veci de veci. Putem? Da, El poate, şi dacă El e în noi şi noi suntem în El, vom putea împreună cu El. Simplu… Mă duc să-mi fac analizele.

Dumnezeu ca ultraj

Psalmul 82
1. (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
2. „Pînă cînd veţi judeca strîmb, şi veţi căuta la faţa celor răi? –
3. Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
4. Scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mîna celor răi.”
5. Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întunerec; de aceea se clatină toate temeliile pămîntului.
6. Eu am zis: ,,Sînteţi dumnezei, toţi sînteţi fii ai Celui Prea Înalt.
7. Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.” –
8. Scoală-Te, Dumnezeule, şi judecă pămîntul! Căci toate neamurile sînt ale Tale.

Tragismul înţelegerii

–Frate, îmi pare foarte rău, rău de tot… Eşti pierdut, dar am să mă rog pentru tine ca să capeţi îndurare. Deşi mă enervezi câteodată extraordinar de tare!
–?
–N-ai nici o şansă, omule! Tu nu vezi? Deşi am impresia că ţii oarecum la Dumnezeu, sau poate chiar îl iubeşti în felul tău, ba chiar ai un aspect uşor pocăit şi te străduieşti (ha!) să nu păcătuieşti, problema mortală e că nu Îl iubeşti, nu îl respecţi, nu Îl slăveşti şi nu Îl înţelegi în felul meu! (Deci deloc, ce mai…) Şi nici nu crezi ca mine, nici nu gândeşti ca mine, nici nu faci şi nici nu spui ca mine! Totuşi, eu te iubesc (deşi câteodată zău că nu ştiu ce-mi vine să-ţi fac, să te trezeşti şi tu, că nu mai suport atâta adormire vinovată din lipsă de har – dar să te trezeşti la ce trebuie, nu la aiurelile tale omeneşti) şi, cum spuneam, am să mă rog pentru tine. Deşi, dacă e să fie şi să se aleagă praful… Domnul cu mila! Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne! Facă-se voia Ta, după cum ştim şi noi!
–Păi şi eu ce pot să fac?
–Absolut nimic, normal! Sau absolut nimic normal… Sau absolut normal, nimic… Mă rog, chiar dacă ai face ceva, faptele tale n-au nici o valoare, omule! Eşti vinovat, eşti condamnat, eşti pierdut! Dar eu am să mă rog pentru tine, poate că e o stare trecătoare şi ai să te trezeşti. Deşi eşti totalmente decăzut, depravat, terminat, şansa ta există.
–Păi şi eu de ce nu pot să mă rog?
–E o faptă, omule, n-are valoare! Ce, crezi că-ţi poţi cumpăra har rugându-te? Eşti penibil! Harul e gratis, dar nu e ieftin, înţelegi?
–Da, păi asta susţin şi eu, şi m-am zbătut să înţeleagă lumea asta păcătoasă şi să se pocăiască, să facă la fel ca mine… Auăleu… Să facă? Auăleeeeuuuu…
–Bine, lasă, luăm o pauză, că am de scris un eseu.
–Vreau şi eu să am voie, roagă-te pentru mine!
–Ai voie, mă, dar tu nu poţi să-L slăveşti pe Dumnezeu aşa ca mine, ai priceput?
–Bine, dar am voie atunci să copiez eseul tău şi să-l multiplic?
–Eşti… lent la minte? La ce ţi-ar folosi?

E LUNI!!!

Xulf

%d blogeri au apreciat: