Gândul capadocian al dumnezeului mediu binevoitor (1)

Ceea ce pare să facă omeneşte plauzibilă şi pragmatică formula Trinităţii de o (singură!) esenţă/substanţă/natură/fiinţă în trei Persoane este restrângerea de bună voie, autolimitarea Persoanelor care, fiecare, ar putea fi şi sunt de fapt tot ce sunt celelalte, împreună şi separat, dar se „abţin” să-şi manifeste în întregime substratul pentru ca Omul să priceapă supunerea, asceza, filiaţia, umplerea, dar mai ales Identitatea Relativă. Putem fi dumnezei pentru că Isus şi Duhul sunt Dumnezeu, iar Tatăl este unul Dumnezeu. Putem fi dumnezei pentru că Fiul, deşi este unul şi nedespărţit Dumnezeu pătruns de toată plinătatea Duhului, este ascultător de Tatăl şi rob Duhului, deşi a creat totul cu propria Sa putere şi cu propriul Său Duh, care sunt ale Tatălui şi vin de la El prin El cu El spre El. Putem fi dumnezei pentru că Duhul, deşi este unul şi nedespărţit vreodată Dumnezeu, se lasă purces prin Fiul, unde, când şi cum vrea Acesta să fie voia Tatălui. Putem fi dumnezei pentru că Maria l-a lăsat pe Tatăl, prin Duhul Sfânt, să fie tată, iar Iosif a lăsat-o pe Maria să fie mamă fără ca el însuşi să fie altceva decât un bărbat care se limitează la a nu fi neapărat tată. Putem fi dumnezei pentru că Isus Cristos, Fiul cel din veci de veci atotputernic şi mai sfânt decât Duhul Sfânt, s-a limitat să fie om şi să moară pe cruce şi s-a lăsat umplut de Duh şi Adevăr, dar şi de moartea pe care a gustat-o. Se vede treaba, într-o primă aproximare, că ar trebui să ne limităm omenitatea şi să aşteptăm să fim umpluţi de dumnezeire…

Gantesc, deci…

O mănuşă nu este o mână
Aşa cum
Un om nU
Este Dumnezeu.
Dumnezeu
I-a aruncat primul
Mănuşa Satanei
Care a probat-o şi a aruncat-o
Din nou.
Dumnezeu a intrat
În joc
Dar de fiecare
Dată
Scufundă mănuşa în
Duh
Ca să intre la
Apă.
Ştie că Satana
Vrea să se simtă
Binele.
Blestemul
Binecuvântării
Mănuşilor uscate
Sau de oţel
Este că
Nu
Se pot împotrivi
Până la
Capăt Mâinii
Şi
Nici nu
Le doare când sunt aruncate.

Poate un iezuit să ajungă…?

(Sursa: http://www.documentacatholicaomnia.eu/01p/1534-1549,_SS_Paulus_III,_Bullarium_%28Cherubini_vol_1_ff_694-778%29,_LT.pdf
pag. 81)

„4. And we determine, decree, and ordain that neither the prepositus without the consent and permission of the society, nor any of the members without the consent and permission of the prepositus may be capable of consenting to or accepting any election or provision from anyone in the dignity of bishop or archbishop or in any dignity whatsoever, through the authority of any prince or of any decree or of any persons having authority to confer such; or to receive an advancement or office in the society itself, if he is seen to be actuated by open or secret ambition for himself.”
BULL OF OCT. 18, 1549.
SS Paulus III, bishop, servant of the servants of God.
(Sursa: http://www.bibliotecapleyades.net/vatican/esp_vatican13.htm)

 

Jesuits promise not to aspire to higher offices

I’m frequently amused that friends and family members who know zilch about the Jesuits (apart from the fact that our universities have good basketball teams) always seem to remember that “fully-formed” Jesuits take a special vow of obedience to the pope regarding mission. Our “Fourth Vow” means we are prepared to go anywhere in the world the pope sends us. We’re servants of the mission; the Pope is the one with the most universal view of the needs of the Church. However, in addition to that fairly famous vow, we also promise not to “ambition” for any higher office, whether inside the Jesuit order or in the Church at large. While offices of leadership and responsibility can and do come looking for us, we’re just not supposed to go looking for them.
(http://thejesuitpost.org/site/2013/03/whats-so-weird-about-a-jesuit-pope/)

 

Reguli

…
14. Deşi este cât se poate de adevărat că nimeni nu se poate mântui fără a fi predestinat şi în lipsa harului şi a credinţei, când vorbim despre aceste lucruri trebuie să avem mare grijă ce spunem.
15. Nu trebuie să ne obişnuim a vorbi prea pe larg despre predestinare; dar, dacă totuşi vorbim într-un anume fel, trebuie neapărat s-o facem astfel încât omul simplu să nu cadă în greşeala pe care o întâlnim uneori, aceea de a gândi că mântuirea sau pierzania îi este deja hotărâtă şi nicicum nu o poate schimba prin bune sau rele, devenind astfel delăsător, neglijând lucrările şi faptele ce-i pot salva şi îmbogăţi sufletul.
16. Tot astfel, trebuie să ne păzim să vorbim mult şi apăsat despre credinţă fără a lumina cât mai clar nuanţele prin explicaţii amănunţite, ferindu-ne deci a-i încuraja pe oameni la nepăsare şi lene înainte sau după ce faptele de caritate le şlefuiesc credinţa.
17. Nici despre har nu trebuie să vorbim peste măsură, pentru a nu răspândi otrava dispreţului faţă de libertate. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi spre marea Lui slavă putem vorbi despre credinţă şi har, dar cu orice preţ trebuie să ne păzim, mai ales în vremi de mare primejdie ca acestea, de a ponegri în orice chip liberul arbitru şi faptele bune, ori de a da cuiva prilejul să le creadă fără rost.
18. Deşi este atât de preţios a-L sluji pe Dumnezeu numai şi numai din dragoste adâncă, frica de măreaţa Sa sfinţenie trebuie ţinută la mare cinste, căci nu doar dragostea filială este plină de evlavie şi curată, ci chiar şi cea mai umilă teamă – atunci când omului nu-i este altceva mai nobil şi mai potrivit la-ndemână – ne poate smulge din mlaştina păcatului de moarte. Iar odată scoşi din mijlocul acesteia, lesne ajungem la supunerea filială, cea bine primită dacă o însoţim cu rugăciuni de mulţumire către Domnul şi Stăpânul nostru. Căci este una cu Dragostea dumnezeiască.

Fragment din Exerciţiile spirituale ale Sf. Ignaţiu de Loyola
(Sursa: http://www.fordham.edu/halsall/source/loyola-spirex.asp; traducere agnusstoricească)

Stupefacţia dimineţii de azi

Isaia 45
7. Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

Ioan 5
19. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic dela Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Matei 5
44. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
48. Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.

Luca 13
1. În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel?
3. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
4. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim?
5. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
6. El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n’a găsit.
7. Atunci a zis vierului: <<Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?>>
8. <<Doamne>>, i -a răspuns vierul, <<mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
9.  Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.>>”

Fiul face doar ce face şi Tatăl. Acum şi în prezentul de acum două milenii. Atunci şi acum, poate dintotdeauna, roadele pocăinţei pot fi salvatoare, iar Fiul ne dă răgaz. Amână verdictul şi consecinţele nerodirii. Suspendă, încă, legătura dintre moarte şi păcat, dintre nedreptate şi restrişte. Ne aşteaptă cu răbdare. Asta face acum.

Ce să facem noi? Pentru că ne uităm şi la Tatăl, şi la Fiul, şi aducem deseori restriştea cu inima împăcată că împlinim dreptatea.

Exod 20
5. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc

Să-l fi minţit Dumnezeu pe Moise? Sau a început cândva să se lase schimbat de dragoste? Poate asta ar trebui să facem şi noi…

Gândul psihosociopatologic al campaniei de vară

Postulatul lui Pandele:
Doi indivizi care contemplă aceeaşi unică realitate pot produce argumentări şi interpretări diametral opuse, funcţie de sentimentele pe care polii afectivi ai respectivei realităţi le declanşează.

Corolarul lui Mardale:
Doi indivizi care iubescc sau urăsc aceleaşi lucruri tind să îşi dea dreptate unul altuia, indiferent de corectitudinea sau falsitatea raţionamentelor pe care şi le împărtăşesc.

Tautologia lui Horia:
Spune-mi pe cine simpatizezi ca să-ţi spun cine eşti.

Inducţia lui Andrei & Gabriel:
Află cine te simpatizează ca să ştii cine eşti.

Exhortaţia lui Sile:
Nu puneţi la inimă!

 

Sondajul oikonomikós al Quarter-ului

Să presupunem că un patron oarecum înstărit s-ar prezenta la Isus şi L-ar Întreba:

– Doamne, am moştenit compania de la un unchi şi i-am schimbat vechea deviză din antete cu „Milă voiesc, iară nu mai mult de 30% Return on Investment!”. Ce strategie win-win Îmi recomanzi pentru a câştiga viaţa veşnică în condiţii avantajoase pentru societate?

Ce credeţi că i-a răspuns Domnul Isus?

a) Vade retro, Social-democratule!

b) Du-te, vinde-ţi acţiunile peste preţul pieţei şi donează totul Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă. Apoi pleacă misionar CENZURAT în Cornul Africii.

c) Du-te, fă o analiză a costurilor, eficientizează-ţi compania şi varsă 10% din profit în contul CENZURAT.

d) Vino şi taci.