Comentariul dimineţii de azi

Un comentariu al Lect. drd. Florin G. Lăiu (Institutul Teologic Adventist, Cernica):

Da, pentru panteişti (diverse tipuri de orientali şi chiar de minţi occidentale, platonice) Dumnezeu este un fel de sumă a tuturor lucrurilor, o entitate impasibilă care se confundă cu universul.

Adevăratul Dumnezeu, Creatorul, nu este un supraom, ci este un adevărat Dumnezeu transcendent, dar în acelaşi timp imanent, un Dumnezeu condescendent, care se coboară la mintea creaţiei, ca să comunice pe limba noastră. Mai mult, El ne-a creat după chipul Lui, aşa că este de aşteptat să găsim un limbaj comun în ce priveşte caracterul, sentimentele, etc. Dimpotrivă, acel „absolut” la care se raportează panteiştii sau deiştii, este o enitate imperfectă, o simplă abstracţie impasibilă (ne-simţită), şi destul de neputincioasă, întrucât nu reuşeşte să Se coboare la nivelul creaturii. Dumnezeul Creator transcende orice discuţie despre absolut şi relativ, este mai mult decât acestea, este unic şi sfânt în relaţie cu alte divinităţi imaginate, şi este paradoxal în relaţie cu mintea care Îl caută doar prin demers filozofic. Dumnezeul biblic este paradoxal tocmai pentru că este absolut şi, în acelaşi timp, Se coboară în limbajul şi în spaţiul relativist pentru a ne contacta şi a comunica cu noi. El Singurul are cel mai minunat Nume: „Eu Sunt Cel Ce Sunt”, ca o provocare pentru toate celelalte divinităţi care au micul defect (şi totodată marele avantaj!) că ele… „nu sunt”.

Reclame

…clamavi

Un NOU blog deschis traficului!

romanikavanghelica.wordpress.com

Contribuţiile sunt binevenite, dar vă sfătuiesc să vă deschideţi câte un blog personal pentru fiecare nouă dezbatere, postare, sau chiar pentru câte o idee de titlu. În acest mod simplu, vom reuşi să sufocăm atât WordPressul, cât şi imaginaţia tuturor. Iar traficul va fi atât de împrăştiat pe atât de multe bloguri, încât toate clasamentele se vor desfiinţa pe motiv de ex aequo generalizat. După care toată lumea se va întoarce la Biblie şi o va aplica virtual în viaţa scăpată printre ochiurile reţelei.

Succes vă doresc, deşi e o concurenţă acerbă. Fiind creştin aspirant, mă străduiesc să vă urez de bine.

PRECIZARE IMPORTANTĂ: Nu aspir pe nas (şi nu fac TRAFIC cu) substanţe des incriminate, nu aspir atei, nu aspir alţi creştini, hinduşi, jainişti, comunişti etc. Fac această precizare deoarece m-a izbit violent o cugetare, la ieşirea dintr-o cabină intimă… Era un afiş care spunea „Apăsaţi aici înainte de a pleca!”, ceea ce aplicat literal duce la moarte sigură şi tristă prin buclă infinită. Unii pot ieşi din buclă prin forţe proprii, alţii numai ajutaţi, alţii deloc. Aviz profesioniştilor.

Inscripţie din Golgota de jos


Praetorium>>>Cazarma arnăuţilor>>>Miliţie>>>Poliţie
Crucifige!>>>Voturi anulate
112

%d blogeri au apreciat asta: