Route-ine duminicale (3)

Extras din foaia de sprijin destinată credincioşilor care asistă la serviciul divin

Catedrala Sf. Iosif, Bucureşti

Duminica a XXVI-a de peste an
30 septembrie 2012 (Anul B)

[…] În timp ce unii cred în puterea adevărului, Isus crede în Tatăl Său care deţine tot Adevărul, un adevăr mult mai mare decât certitudinile omului. În timp ce credinţa ne face mai simpli şi ne uneşte chiar dacă suntem diferiţi, ideile cu uşurinţă ne pot separa şi scoate în relief deosebirile noastre, transformându-ne în instrumente de putere. Împotriva lor, Cristos ne avertizează. Împărăţia lui Dumnezeu, precedată de semne în faţa suferinţei şi a răului din lume, instaurează o nouă formă de relaţionare, care nu trece prin exercitarea puterii, ci prin simplitatea credinţei şi a încrederii între persoane […].

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care îţi dezvălui atotputernicia mai ales prin milă şi iertare, te rugăm, revarsă necontenit harul Tău asupra noastră, pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduinţelor Tale, să ajungem părtaşi de bunurile cereşti. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

LECTURA I.
Citire din cartea Numeri 11.25-29
În zilele acelea, Domnul a coborât în nor şi i-a vorbit lui Moise. A luat din duhul care era peste el şi l-a trimis peste cei şaptezeci de bătrâni ai poporului. De îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să profeţească, apoi s-au oprit. Printre bătrânii care fuseseră aleşi se numărau şi doi bărbaţi, unul cu numele Eldad şi celălalt cu numele Medad, care rămăseseră în tabără. Deşi n-au venit la cortul întâlnirii, duhul s-a aşezat şi peste ei şi au început să profeţească în tabără. Atunci, un tânăr a alergat şi i-a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad profeţesc în tabără!”. Iosua, fiul lui Nun, care din tinereţe îi slujea lui Moise, a luat cuvântul, zicând: „Moise, domnul meu, opreşte-i!”. Moise i-a răspuns: „Eşti gelos în locul meu? De-ar trimite Dumnezeu duhul său peste toţi, ca să facă din poporul său un popor de profeţi!”.

PSALMUL RESPONSORIAL 18.8.10.12-13.14
R. Legea Domnului este bucuria inimii mele!

Legea Domnului este desăvârşită, înviorează sufletul
Mărturia Domnului este adevărată
Îl face înţelept pe cel neştiutor

R.

Frica de Domnul este curată
Rămâne în veacul veacului
Judecăţile Domnului sunt adevărate
Toate sunt drepte

R.

Iată pentru ce slujitorul tău scoate lumină din ele
Pentru cel care le păzeşte răsplata este mare
Cine-şi dă seama de greşelile sale?
Iartă-mi-le pe cele făcute din neştiinţă

R.

LECTURA II
Citire din scrisoarea Sf. Apostol Iacob 5.1-6

Ascultaţi-mă, voi bogaţilor! Plângeţi şi jeliţi din cauza nenorocirii care vă aşteaptă. Bogăţiile voastre vor putrezi, veşmintele voastre vor fi roase de molii, până şi aurul şi argintul vostru vor fi mâncate de rugină. Această rugină vă va învinui şi va mistui carnea voastră ca un foc. Voi aţi adunat bani, cu toate că suntem în zilele de pe urmă! Lucrătorii v-au secerat ogoarele şi voi nu i-aţi plătit, plata lor strigă răzbunare şi strigătele lor de nemulţumire au ajuns până la urechile Domnului oştirilor. Aţi căutat pe pământ plăcerea şi luxul, aţi chefuit în timp ce alţii erau masacraţi. Voi l-aţi condamnat pe cel drept şi l-aţi ucis, fără ca el să vi se împotrivească.

EVANGHELIA
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după Sf. Marcu 9.38-43.45.47-48

Ioan, unul dintre cei doisprezece, i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, am văzut pe cineva care scotea diavoli în numele tău; am voit să-l împiedicăm, căci nu-i din rândul acelora care ne urmează”. Isus i-a răspuns: „Nu-l împiedicaţi, căci cel care face o minune în numele meu nu poate, imediat după aceea, să mă vorbească de rău. Cel ce nu este împotriva noastră este cu noi. Cine vă va da şi numai un pahar cu apă pentru că îi aparţineţi lui Cristos, vă spun adevărul, nu va rămâne nerăsplătit. Cine se va face vinovat de căderea chiar şi a unuia singur dintre aceştia mici, care cred în mine, i-ar fi mai bine să i se lege de gât o piatră de moară trasă de măgari şi să fie aruncat în mare. Dacă mâna ta te duce la păcat, tai-o! E mai bine să intri ciung în viaţa veşnică, decât cu amândouă mâinile să fii aruncat în gheenă, acolo unde focul nu se stinge. Dacă piciorul tău te duce la păcat, taie-l, căci e mai bine să intri schilod în viaţa veşnică decât cu amândouă picioarele să fii aruncat în gheenă. Dacă ochiul tău te duce la păcat, scoate-l. Căci mai bine este să intri chior în împărăţia lui Dumnezeu decât cu amândoi ochii să fii aruncat în gheenă, unde chinul nu se sfârşeşte şi focul nu se stinge.”

RUGĂCIUNEA CREDINCIOŞILOR
Fraţilor şi surorilor, să cerem Domnului harul de a ne păstra inimile deschise faţă de toţi fraţii şi surorile noastre.

===============================================================================================

COMENTARII personale

M-a surprins faptul că pasajele din Evanghelie au inclus şi partea de după „Cel ce nu este împotriva noastră este cu noi”, şi aşteptam să văd felul în care predica va clarifica această ultimă parte, de altfel cea mai extinsă şi mai dificilă, legând-o de restul construcţiei interpretative. Simţeam planând pericolul de a asimila mâinile, picioarele şi ochii cu tentaţia raţionalistă care ne poate face să-i ducem la cădere pe micuţii care nu ştiu mai mult decât că aparţin lui Cristos. Dar predica s-a axat pe libertatea absolută a Duhului, pe absurdul castelor spirituale bazate pe „urmarea celor ce sunt împreună cu cine trebuie”, pe harul care scapă instituţiilor şi judecăţilor omeneşti, atingând pe cine şi unde doreşte Dumnezeu, cu sau fără continuitate de loc, de timp sau de mod. Mai speram să mi se clarifice dacă numărul celor aleşi era 70 sau 72… Nici asta nu s-a întâmplat. Şi apoi am observat că nici rugăciunea credincioşilor propusă de preot nu era cea din foaia de sprijin:

Doamne, fă-ne uniţi în Biserica Ta!

Veniţi de luaţi lumină

Bucurii nemuncite

Dacă nu vreţi să vă jucaţi cu mine...

Soluţia finală

Urmări plăcute

Între două lumi

Ecce Sacerdos Magnus

Lângă porţile Nopţii


[Muzica din Romeo şi Julieta (compusă de Henry Mancini).]

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare
Langă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Dar copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte, dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

Puterea Mării

N-am navigat niciodată, dar nu pot pricepe cum marea nu poate schimba un om, făcându-l mai umil, mai absent, mai… Dar exemplele abundă, de la căpitanul Ahab la Băsescu. Dacă marea te putea face domn, aş fi spus poate domnul Băsescu – dar dânsul are acum altă funcţie în stat. Cred că marea te poate face preşedinte, de asociaţie de locatari, de partid, de ţară, dar e clar că nu te face mare, dacă nu eşti suficient de mic atunci când începi să dai piept cu ea, cu marea. Altfel, e posibil să rămâi cu supărarea că nu tu ai spus „Pînă aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mîndria valurilor tale!”.
Trebuie să te lupţi ca să rezişti – pe mare, în bloc, în partid, în mărire, dar poţi s-o faci în mai multe feluri. Ca rechinul, ca foca, balena, delfinul, ca vidra, ca barracuda, ca planctonul. Uneori e clar că trebuie să ataci şi să sfâşii, să pândeşti şi să te ascunzi, să surprinzi şi să fii nemilos, dacă vrei să trăieşti în mare, pe mare – să fii mare. Dar se poate pluti în voia valurilor, aşteptând lumina Soarelui, se poate filtra apa făcând perle, se poate să fii mic şi poate inofensiv precum un căluţ de mare, sau temător şi greu de observat ca un peşte care seamănă cu un buchet ciufulit de alge.
Pe Jacques-Yves Cousteau mi-l imaginez căutând-o pe nimfa Calypso. Nu ştiu dacă doamna Udrea înoată şi cântă bine, dar cred că e mai greu de găsit, fiindcă pe dânsa o păzesc mai degrabă les costauds du côté de chez Traiann.
Oricum, dacă Traian ar fi ascultat la timp această melodie, cine ştie cum ar fi arătat astăzi marea… cu el de cart, privind în zare şi fredonând… Nici John Denver nu cred că a navigat prea mult, dar pentru el lumea era Mare.


To sail on a dream on a crystal clear ocean,
to ride on the crest of a wild raging storm
To work in the service of life and living,
in search of the answers of questions unknown
To be part of the movement and part of the growing,
part of beginning to understand,

Aye Calypso the places you’ve been to,
the things that you’ve shown us,
the stories you tell
Aye Calypso, I sing to your spirit,
the men who have served you so long and so well

Like the dolphin who guides you, you bring us beside you
To light up the darkness and show us the way
For though we are strangers in your silent world
To live on the land we must learn from the sea
To be true as the tide and free as a wind swell
Joyful and loving in letting it be

Aye Calypso the places you’ve been to,
the things that you’ve shown us,
the stories you tell
Aye Calypso, I sing to your spirit,
the men who have served you so long and so well

Matei 18 — Întrebări (3)

10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11 Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut.
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13 Şi, dacă i se întîmplă s’o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.
14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

Defăimaţi e mai degrabă dispreţuiţi, uitaţi, desconsideraţi, vorbiţi de rău zicând că au răutatea în ei de la naştere — degeaba ne mai batem capul, vor cădea oricum, mai devreme sau mai târziu…
Deci cauza acelor copilaşi care cred în Isus este şi va rămâne pururea înaintea Tatălui, deşi noi poate credem că au căzut, că vor cădea, că s-au pierdut sau se vor pierde. Îngerii stau acolo, pentru că asta este voia Tatălui. Deci, dacă au crezut, nu se vor mai pierde.
Totuşi, au fost sau vor fi pierduţi, măcar o vreme? Pentru că, altfel, de unde acel “fiindcă” şi acel “tot aşa” în legătură cu ei? Isus a venit pentru Ei, să-i mântuiască pentru că erau pierduţi. Dar nu erau pierduţi înaintea Tatălui. El hotărâse deja că nu vor pieri.
Toţi am fost copii, toţi avem Legea de la început, deci suntem cu toţii fraţi. Dar ne gonim unii pe alţii de acasă dacă nu ne vorbim unii altora de Isus.
Pare inevitabilă căderea, pierderea copiilor. Îi vorbim de rău, îi vedem păcătuind acum sau în viitor, îi vedem peste ani că s-au rătăcit prin viaţă. Ştim chiar dinainte de a se naşte că vor păcătui. Dar Tatăl deja a chemat îngerii lor să-I slujească. Şi totuşi, sunt pierduţi dacă nu ajung să creadă măcar o clipă, o singură clipă, în Isus. Pentru că înseamnă că, deja, Tatăl a hotărât că nu va chema, sau primi înaintea-i, un înger al lor. Fără înger, nu vor crede. Fără noi, nu are cine să le spună de Isus. Noi nu suntem îngeri. Sau…?
Sau suntem cu toţii doar nişte capre. Sau nişte oi rătăcite. Sau clocim ouă de vasilisc şi ţesem pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle noastre, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă. Sau mormăim cu toţii ca nişte urşi, şi ne văităm ca nişte porumbei. Prea ursuzi, prea supărăcioşi, prea negri, prea fioroşi cu alte fiare, prea veninoşi cu noi înşine şi cu alţii, aşteptându-i doar să cadă în plasa păcatului. Sau aşteptându-ne să fim neputincioşi, văicărindu-ne de slăbiciunile noastre, mereu prea slabi, prea temători, prea laşi, prea apăsaţi de urâciune şi de vremi. Aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mîntuirea, şi ea este departe de noi. Sau…?
Noi nu suntem îngeri… Dar am vrea? Am suporta să stăm o veşnicie înaintea Tatălui, ştiind că am fost, că suntem şi vom fi păcătoşi în viaţa asta, fără putinţă de scăpare? O oaie regăsită, un fiu risipitor întors acasă — pot fi vreodată îngeri? Dar un om, un păstor care lasă totul şi se duce peste munţi şi văi pentru un dobitoc rătăcit, luptându-se cu urşi, cu lupi, cu vipere…? Nu ni se cere măcar să fim îngeri, ni se cere mult mai mult, ni se cere să devenim asemeni lor, după ce am fost vipere, şi am muşcat cu sete.
Dar, la început, am fost copii! Şi, deşi am căzut, ne putem face la loc copii, şi vom merge să-i înlocuim pe îngeri! Au obosit să ne aştepte… Sau nu?

NOTĂ: Regătit ca hrană

Atotputernicia slăbiciunii

Matei 18
1     În clipa aceea, ucenicii s’au apropiat de Isus, şi L-au întrebat: “Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?”
2    Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor,
3    şi le-a zis: “Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
4    Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.”

Ucenicii întreabă cine este mai mare în Împărăţie, iar Isus le spune că ar fi bine ca mai întâi să intre acolo… Îi dojeneşte că nu sunt smeriţi, că nu se gândesc la ce e mai important, că nu şi-au pus priorităţile în ordine. Deşi umblau cu Isus de atâta vreme, nu se întorseseră încă la Dumnezeu.

Logica omenească: Cine ESTE mai mare dintre NOI, dar dintre TOŢI cei din Împărăţie? A fi mai mare în… mai mare din… nicicum puterea supremă nu poate fi în exteriorul obiectului puterii sale, în afara listei celor cuprinşi. Împărăţia cerurilor este în altă parte, este în ceruri. Dacă vrem să intrăm în ea, trebuie să plecăm de aici, să fim duşi, să ne depărtăm de tot ce se vede, de lumea asta şi de noi înşine.

Logica divină: Uitaţi-vă la cine sau ce nu s-ar uita nimeni, într-un fel în care nimeni n-ar face-o, vedeţi ce nu ar vedea nimeni. Aduceţi mai aproape, puneţi în mijloc. Ce este mic, nu vi se pare mare? Ce este slab, nu vi se pare tare? Cine îşi doreşte multe cu naivitate, cu insistenţă, cu candoare, fără măsură, fără ştiinţă, cui îi va cere? Şi dacă nu primeşte pe loc, ce va face? Dar dacă este certat şi pedepsit? Ce este uitat, ar trebui să vă aduceţi aminte. Ca să ajungeţi asemenea cuiva, trebuie să-l înţelegeţi mai întâi. Acest copilaş nu numai că ar putea fi deja în Împărăţia cerurilor, dar ESTE cel mai mare, deşi voi îl presupuneţi înafară. Ce nu este încă, va fi, pentru că este deja, ce este înafară poate fi deja înăuntru — e nevoie de smerenie. Voi presupuneţi că acela care se va smeri PRIMUL va fi CEL MAI MARE — adică doar UNUL poate fi ACUM, şi va rămâne cel MAI mare, sau poate credeţi că următorul care se smereşte îi ia locul. Eu spun că oricine se va smeri va fi cEL mai mare, sau pur şi simplu mai mare, sau mai mare pentru că va ajunge ACOLO. Nu vă daţi seama că sunteţi acolo, pentru că vă consideraţi înafară, şi credeţi că nu poţi fi cel mai mare dacă eşti exterior. Vreţi să fiţi cel mai mare, cel mai aproape, cel mai puternic, şi vă e frică să vă amintiţi că “Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt”? Copil eşti, sau te faci. Cine trebuie să se întoarcă undeva a fost deja acolo. Cine trebuie să se întoarcă spre ceva înseamnă că merge în altă parte, sau merge pe un drum prea lung, deci ajunge prea târziu. ACUM trebuie să ajungeţi, întoarceţi-vă! Dar nu oricum, trebuie să VĂ FACEŢI ca nişte copilaşi. Nu aveţi nici o putere, dar TREBUIE să vă întoarceţi ŞI să vă faceţi, prin smerenie — lăsând orice putere. Prin SLĂBICIUNE se poate ajunge la Cel ATOTPUTERNIC. Eu sunt atotputernic, şi (pentru că) am ales să fiu smerit şi slab în faţa celor mai slabi ca Mine.

NOTĂ: republicat întru slăbire.

%d blogeri au apreciat: