Semne

Curcubeul ar trebui să ne aducă aminte şi că există botez cu apă şi numai apă. Nu degeaba Noe a lăsat un porumbel să hotărască dacă apa şi-a făcut datoria.

Reclame

Route-ine duminicale (4)

Catedrala Sf. Iosif, Bucureşti

Duminica a XXX-a de peste an (anul B)
Extras din foaia de sprijin pentru credincioşii care participă la sfânta liturghie

EVANGHELIA

Rabbuni, fă-mă să văd!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (10,46-52)

În acel timp, pe când Isus, împreună cu ucenicii săi, ieşea din Ierihon, înconjurat de o mare mulţime, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea pe marginea drumului. Auzind că trece Isus din Nazaret, a început să strige: „Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Mulţi se răsteau la el ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Isus s-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l”. L-au chemat deci pe orb şi i-au spus: „Curaj! Ridică-te, te cheamă!” Orbul şi-a aruncat haina la o parte, a sărit în picioare şi a alergat la Isus. Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” Orbul i-a răspuns: „Rabbuni, fă-mă să văd!” Isus i-a spus: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit”. Imediat omul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat pe Isus în drumul său.

Cuvântul Domnului
[…] Vindecarea orbului Bartimeu este un pasaj important al evangheliei după Sf. Marcu. Evanghelistul a dorit să caracterizeze discipolii prin intermediul acestui personaj. La începutul călătoriei sale spre Ierusalim, discipolii erau ca acest orb, care îşi recapătă vederea, dar după un proces lung. În acest moment al călătoriei, în faţa porţilor Ierusalimului, discipolii vor învăţa de la acest orb care va fi vindecat într-un mod minunat, răspunzând chemării lui Isus de a-L urma. Bartimeu se transformă în modelul tuturor discipolilor capabili de a intra cu Isus în Ierusalim şi a accepta suferinţa şi crucea.
„Aici sunt Doamne, ca orbul pe marginea drumului… obosit, transpirat, plin de praf, cerşind. Treci prin faţa mea şi nu te văd. Am ochii închişi în faţa luminii. Obiceiuri, durere, descurajare… Peste ochii mei au crescut solzi care mă împiedică să te văd. Să văd, Doamne, urmele Tale! Să văd, Doamne, căile vieţii! Să văd, Doamne, mai ales, chipul Tău, ochii Tăi, inima Ta!” (Florentino Ulibarri)

======================================================================================================

O stranie coincidenţă a făcut ca data de 28 octombrie să atragă gândurile mai multora într-un nod ce poate fi tăiat cu sabia Dorinţei.
Nu ştiu cine compune textele din foaia de sprijin, dar înclin să cred că este o persoană tânără. Cine le verifică este o altă problemă – ar trebui să fie o persoană cu înţelepciune, har şi autoritate. Cert e că scripta manent. Preoţii care oficiază nu ţin să-şi armonizeze predicile cu aceste texte, dar, dacă ar face-o vreunul, poate ar fi un semn că acela este autorul. Nu ideile acestui text mi se par o problemă delicată, ci felul în care sunt exprimate. Când cineva cu autoritate spune „Evanghelistul a dorit să caracterizeze discipolii prin intermediul acestui personaj” apare o probabilitate destul de mare ca cititorului să i se inoculeze sau să i se confirme gândul că Evanghelia este trecută mai mult decât au nevoie sufletele noastre prin mintea şi sufletele evangheliştilor. Tânjim după Cuvântul Domnului, nu după ce cred oamenii că ar fi putut sau ar fi trebuit El să spună. Tânjim să aflăm ce a făcut, cum a făcut, de ce a făcut aşa şi nu altfel, nu să ni se prezinte pilde cu personaje fictive şi Isus în rolul, principal dar dirijat de un alt autor decât El însuşi, de erou al unei ecranizări cu scenariul cunoscut doar evangheliştilor. Dorinţa de a-L vedea pe Isus şi de a-I simţi ochii sfredelindu-ne este cea care ne vindecă de gânduri şi cuvinte care ne pot transforma în stâlpi de sare.

Doamne, ajută-mă să tânjesc după Tine şi să însetez după Tine!
Amin

Stupefacţia dimineţii de azi

Isaia 45
7. Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.

Ioan 5
19. Isus a luat din nou cuvîntul, şi le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic dela Sine; El nu face decît ce vede pe Tatăl făcînd; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.”

Matei 5
44. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
48. Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.

Luca 13
1. În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2. „Credeţi voi”, le-a răspuns Isus, „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni, pentrucă au păţit astfel?
3. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
4. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorît, credeţi că au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim?
5. Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
6. El a spus şi pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, şi n’a găsit.
7. Atunci a zis vierului: <<Iată că sînt trei ani, decînd vin şi caut rod în smochinul acesta, şi nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pămîntul degeaba?>>
8. <<Doamne>>, i -a răspuns vierul, <<mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină.
9.  Poate că deacum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.>>”

Fiul face doar ce face şi Tatăl. Acum şi în prezentul de acum două milenii. Atunci şi acum, poate dintotdeauna, roadele pocăinţei pot fi salvatoare, iar Fiul ne dă răgaz. Amână verdictul şi consecinţele nerodirii. Suspendă, încă, legătura dintre moarte şi păcat, dintre nedreptate şi restrişte. Ne aşteaptă cu răbdare. Asta face acum.

Ce să facem noi? Pentru că ne uităm şi la Tatăl, şi la Fiul, şi aducem deseori restriştea cu inima împăcată că împlinim dreptatea.

Exod 20
5. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc

Să-l fi minţit Dumnezeu pe Moise? Sau a început cândva să se lase schimbat de dragoste? Poate asta ar trebui să facem şi noi…

Gândul creştin, paradoxal, al săptămânii (0)

Ieri s-a mai votat o lege inaplicabilă în parlamentul României, cu privire la obligarea primăriilor să-şi eutanasieze sau să-şi adăpostească civilizat câinii vagabonzi. Printre altele, devine obligatoriu ca oricine deţine (este un cuvânt potrivit mai ales în mediul rural) un câine fără valoare chinologică, este obligat să-l sterilizeze. Nu este creştineşte a spera că se va vota prea curând o lege prin care politicienii fără valoare umană să fie hingheriţi şi sterilizaţi (mai ales că e prea târziu, aproape toate odraslele lor studiază deja în străinătate sau gestionează averi).

Activiste pentru drepturile animalelor înlăcrimate protestând pe holurile casei poporului post partum lex euthanasios canis domini: „Nu v-aţi săturat de crime? E postul Crăciunului, nenorociţii dracului!”

Traian Băsescu: „Au trecut şi Rusaliile! Hăhăhăhă!”

 

 

Gândul mioritic al săptămânii (1.144.000)

Şi caprele sunt destul de bune, dar nu sunt oi.
Şi oile au defecte, dar nu sunt chiar capre.
Singur, Păstorul este Bun.

Carisma dogmatismului difuz

E uneori şocant să vezi că foarte mulţi creştini au profund înrădăcinată tendinţa spre un dogmatism irezistibil, chiar şi (dar nu mai ales) când dogmele nu s-au proclamat încă, din lipsă de teologie clară (nu şi coerentă, e exagerat). Ne e mult mai uşor să ne ştim separaţi decât alături de „ceilalţi”, chiar dacă setul de criterii nici măcar nu impune o separare, chiar dacă ne evaluăm criteriile cu părtinire pătimaşă, chiar dacă valorile altora ne sunt compatibile dar, poate deocamdată, neprioritare.
Libertatea de a crede ce ţi se potriveşte mai bine din noianul de adevăruri moarte nu pare să facă parte din libertatea la care te poate duce doar Adevărul cel viu. Tensiunea dintre Adevăr şi Dogmă e insuportabilă tocmai din pricina libertăţii? Cum şi când am putea afla libertatea, dacă singura cale bună e cea îngustă – poate doar după trecerea prin Poarta cea strâmtă, dincolo de care e mântuirea, libertatea totală. De a face? De a fi?
Soluţia e simplă: facem din credinţele noastre dogme, individuale sau instituţionale, devenind liberi să judecăm totul de la înălţimea adevărului posedat, având alături Adevărul care ne priveşte îngăduitor şi aprobator. Sau cel puţin aşa ni se pare. De ce nu ar fi chiar aşa? Pentru că, dacă ne-am uita în jur şi am încerca să înţelegem toate cazurile în care alţii pot avea aceeaşi impresie, Adevărul ar putea deveni antidogmatic, iar noi ne-am dilua insuportabil.

Cui-protest?

Jethro Tull
My God

People – what have you done –
locked Him in His golden cage.
Made Him bend to your religion –
Him resurrected from the grave.
He is the god of nothing –
if that’s all that you can see.
You are the god of everything –
He’s inside you and me.
So lean upon Him gently
and don’t call on Him to save you
from your social graces
and the sins you used to waive.
The bloody Church of England –
in chains of history –
requests your earthly presence at
the vicarage for tea.
And the graven image you-know-who –
with His plastic crucifix –
he’s got him fixed –
confuses me as to who and where and why –
as to how he gets his kicks.
Confessing to the endless sin –
the endless whining sounds.
You’ll be praying till next Thursday to
all the gods that you can count.

%d blogeri au apreciat asta: