La mijloc nu e media

It's in the bag!

Apel la cald pentru muncitorii din carierele de nisip (undeva în oraşul lui Zwingli)

Sortotipodimensiuni neinterşanjabile cu livrare la domiciliu

Tragismul înţelegerii

–Frate, îmi pare foarte rău, rău de tot… Eşti pierdut, dar am să mă rog pentru tine ca să capeţi îndurare. Deşi mă enervezi câteodată extraordinar de tare!
–?
–N-ai nici o şansă, omule! Tu nu vezi? Deşi am impresia că ţii oarecum la Dumnezeu, sau poate chiar îl iubeşti în felul tău, ba chiar ai un aspect uşor pocăit şi te străduieşti (ha!) să nu păcătuieşti, problema mortală e că nu Îl iubeşti, nu îl respecţi, nu Îl slăveşti şi nu Îl înţelegi în felul meu! (Deci deloc, ce mai…) Şi nici nu crezi ca mine, nici nu gândeşti ca mine, nici nu faci şi nici nu spui ca mine! Totuşi, eu te iubesc (deşi câteodată zău că nu ştiu ce-mi vine să-ţi fac, să te trezeşti şi tu, că nu mai suport atâta adormire vinovată din lipsă de har – dar să te trezeşti la ce trebuie, nu la aiurelile tale omeneşti) şi, cum spuneam, am să mă rog pentru tine. Deşi, dacă e să fie şi să se aleagă praful… Domnul cu mila! Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne! Facă-se voia Ta, după cum ştim şi noi!
–Păi şi eu ce pot să fac?
–Absolut nimic, normal! Sau absolut nimic normal… Sau absolut normal, nimic… Mă rog, chiar dacă ai face ceva, faptele tale n-au nici o valoare, omule! Eşti vinovat, eşti condamnat, eşti pierdut! Dar eu am să mă rog pentru tine, poate că e o stare trecătoare şi ai să te trezeşti. Deşi eşti totalmente decăzut, depravat, terminat, şansa ta există.
–Păi şi eu de ce nu pot să mă rog?
–E o faptă, omule, n-are valoare! Ce, crezi că-ţi poţi cumpăra har rugându-te? Eşti penibil! Harul e gratis, dar nu e ieftin, înţelegi?
–Da, păi asta susţin şi eu, şi m-am zbătut să înţeleagă lumea asta păcătoasă şi să se pocăiască, să facă la fel ca mine… Auăleu… Să facă? Auăleeeeuuuu…
–Bine, lasă, luăm o pauză, că am de scris un eseu.
–Vreau şi eu să am voie, roagă-te pentru mine!
–Ai voie, mă, dar tu nu poţi să-L slăveşti pe Dumnezeu aşa ca mine, ai priceput?
–Bine, dar am voie atunci să copiez eseul tău şi să-l multiplic?
–Eşti… lent la minte? La ce ţi-ar folosi?

Xulf

Contradicţii convergente

(Very old stuff – Teleios period)

Să cercetăm pentru a ajunge să înţelegem lucruri tot mai mari, sau să stăm liniştiţi în paza Bunului Păstor? Să ieşim la luptă contra Răului, sau să paştem liniştiţi alături de turmă, fericiţi că avem har pentru noi înşine, nu şi pentru lucrările grele şi riscante ale Domnului?
Suntem chiar noi, atât de slabi şi de nevrednici, cei care putem şi trebuie să lucrăm? “Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mînia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.”
Să alungăm negustorii din Templu, sau să căutăm şi să propovăduim Pacea – căci făcătorii de pace vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu? Să cerem mai mult har ca să putem face mai mult bine (ştiind că dacă am cerut cu credinţă, vom căpăta), sau să lucrăm resemnaţi şi obscur ca nişte robi netrebnici, veşnic conştienţi că nu avem destul har? Îndrăzniţi, cereţi, şi vi se va da. Ba nu, nu cereţi mai multă credinţă, ci fiţi smeriţi. (Luca 17:5).
…….
Această tensiune permanentă a alegerii corecte între cerinţe aparent opuse, sau în lipsa unei îndrumări clare asupra voinţei Domnului, se găseşte peste tot în Biblie, după părerea mea. Unora li se pare că Biblia este o carte foarte limpede, din care se poate totdeauna înţelege clar voinţa lui Dumnezeu, până la urmă se poate distinge Binele de Rău. Eu nu sunt de aceeaşi părere, şi unii ar putea să mă acuze că găsesc contradicţii în Biblie, ceea ce din start ar fi cel puţin o impietate. Un exemplu de cum poate fi abordată această problemă în mod metodic (dar poate prea puţin “hrănitor”) îl puteţi găsi aici. Totuşi, Isus a folosit foarte des parabolele, şi nici chiar ucenicilor nu le-a explicat totul, pentru că atunci nu le puteau duce. Eu cred că din punctul de vedere al logicii omeneşti, mulţi pot găsi contradicţii în Biblie, dar părerea mea sinceră este că pur şi simplu nu se poate aplica logica. E ca şi cum logica normală spune “acest lucru nu poate să decât fie alb, fie negru”, dar Biblia spune “orice lucru poate fi şi alb şi negru în acelaşi timp, uneori alb şi în altă situaţie negru, iar Dumnezeu poate face oricând ca negrul să devină alb sau invers”. Deşi pare poate exagerat, eu cred că toate afirmaţiile din Biblie trebuie acceptate, desi uneori nu înţelegem cum se împacă între ele şi e greu să decidem în ce situaţie ar trebui aleasă fiecare. [PARANTEZĂ: dar nu sunt de părere că Biblia trebuie luată ad literam… În schimb, nu trebuie să ne ferim de nici un înţeles, oricât de teribil ni s-ar părea. Am să revin asupra temei.] Marea noastră problemă este ca, în fiecare situaţie concretă, să alegem conştient (sau prin reflexe educate, în situaţiile în care nu avem timp să cugetăm) ceea ce credem că este plăcut lui Dumnezeu, nu pentru vreo răsplată, ci pentru că vrem cu adevărat să facem voia Lui. Cred că poate fi o mare greşeală să absolutizăm anumite versete – este una dintre greşelile fariseilor. În acelaşi timp, trebuie să descoperim şi să aplicăm ce anume ni se pare cu adevărat esenţial. Iar rezultatul este, de fapt, că ne lăsăm cercetaţi de Dumnezeu, care ne întreabă în permanenţă dacă mai suntem gata, prezenţi, atenţi, cu inima şi cugetul treze, DORIND să facem Binele chiar dacă nu prea reuşim. Această dorinţă este ca o rugăciune fără cuvinte.

Cât de riscant este să lucrezi pentru Domnul?

(Very old stuff – Teleios period…)

“Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”

De curând, am avut un schimb de mesaje cu o persoană din SUA complet necunoscută, cu care a trebuit să stabilesc o relaţie de serviciu. Primul e-mail primit se termina cu citatul de mai sus din Coloseni 3:23

Din întâmplare, eram încă sub impresia unei predici bazate pe Matei 20 – pilda lucrătorilor în vie.
Iată câteva gânduri avute pe marginea acestei pilde, cu acest prilej.

-Se pare că răsplata vine după măcar ceva trudă, şi nu orice fel de trudă, ci în via Domnului.

  • Aceasta idee pare să o contrazică pe cea de mântuire gratuită, fără fapte (Isaia 55:1 “Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n’are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!”). Vezi şi nesfârşitele dispute între catolici, ortodocşi şi (neo)protestanţi. Avizi de har, catolicii preţuiesc acţiunea, misionariatul, strădania, abstinenţa, ca şi rugaciunile interminabile ce pot chiar primejdui harul – dar omul se poate mântui chiar fără să cunoască harul, pentru că Dumnezeu va fi drept în judecăţile Sale şi va răsplăti celui ce lucrează pentru El, chiar şi chinuindu-şi sufletul. Aproape la fel şi la ortodocşi, dar cu mai multă speranţă că harul mântuitor chiar vine după fapte. Protestanţii cred că un act iniţial al raţiunii şi voinţei – acceptarea lui Isus ca Mântuitor personal – acordă harul şi mântuirea fără plată, iar apoi faptele vin de la sine, în acord cu harul primit. Mie mi se pare că însăşi această hotărâre iniţială seamănă foarte mult cu strădania celorlalţi, deşi e clar că nimeni nu se hotărăşte să facă ceva spre mântuire fără a primi mai întâi har. Oare nu au pur şi simplu cu toţii dreptate – cu aplicare la cazuri particulare, şi nu ca singură posibilitate universal valabilă?
  • Via Domnului este alcătuită din noi înşine şi din toţi ceilalţi, presupuşi aleşi şi iubiţi de Dumnezeu, toţi cei care trebuie să aducă roade bune. Dacă MULŢI sau TOŢI oamenii sunt chemaţi şi iubiţi de Dumnezeu, părerile par să fie împărţite, deşi avem textul din Matei 22:14. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, ştim că Dumnezeu ne cunoaşte dinainte de a ne naşte, şi ştie ce am putea, am fi în stare, am dori, şi chiar am înfăptui, gândi, sau simţi în diverse situaţii (posibil ca la Judecată să aibe aceeaşi greutate…). Dacă doar MULŢI şi nu TOŢI sunt chemaţi, atunci ce facem cu cei nechemaţi, deci fără şanse de a fi aleşi? Ca să evite ideea de nedreptate, unii spun că toţi oamenii sunt iubiţi şi chemaţi, iar cei răi pur şi simplu ignoră sau refuză mântuirea. Nu ar exista astfel predestinare spre pierzanie, ci doar alegerea acesteia din două alternative. Acest subiect merită o discuţie amplă (vezi şi mai jos).
  • “De ce staţi aici toată ziua fără lucru?”, întreabă Isus. Nu este bine să stai degeaba, este mai bine să lucrezi ceva, dar cel mai bine este să lucrezi în via Domnului.

-Rezultatul strădaniei, răsplata pare să fie în formă binară: fie primeşti ceva, acel ceva care este TOT ceea ce doreşti, şi la care nu se mai poate adăuga nimic pentru că este perfect, fie nu primeşti nimic.  Zero sau UN dinar. Este UN singur Dumnezeu, UN singur adevăr, O singură cale, toate reprezentând O singură RĂSPLATĂ. Matei 19:17, Luca 18:19, Marcu 10:18,  pot fi citite astfel, alăturând mai multe traduceri autorizate şi ideile mele neautorizate: nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu. Un singur bine trebuie să căutaţi – pe Dumnezeu. Dacă spuneţi că Eu sunt bun, atunci de ce nu acceptaţi că sunt Dumnezeu? Să nu numiţi pe nimeni bun, decât pe Dumnezeu. Binele este o persoană – Isus, Dumnezeu adevărat. Nu vă chinuiţi cu raţionamente complicate, nu încercaţi să înţelegeţi demonstraţiile cărturarilor ci veniţi la Mine, căci Eu sunt viu! Nu încercaţi în zadar să cântăriţi Binele şi Răul, adevărul şi pistele greşite, ceea ce vrea sau nu vrea Dumnezeu de la voi şi de la Lume. Raţiunea şi inima nu vor putea decide ceea ce Dumnezeu are de gând să facă din ceea ce vi se pare vouă ca fiind bine sau rău: El le poate schimba pe unul în celălalt oricând doreşte, pentru a se supune planurilor Sale. Veniţi deci la Mine, în Mine, cu Mine, şi veţi găsi pacea. Intraţi în Mine şi eu în voi, deveniţi ca Mine, deveniţi EU. Această ultimă idee nu trebuie să ne sperie, e logică şi apare în Biblie de câteva ori (sau aşa cred, cel puţin… El ştie ce cred şi nu mă pot ascunde).  Deşi aduce a filosofie ( nimic mai departe de religie decât filosofia, pentru că nu trece prin inimă, nu oficial-conştient) sau a religie orientală (nimic mai departe de Iudaism/Creştinism, pentru că nu te duce spre Dumnezeul cel viu), deşi este extrem de greu de acceptat, este singura scăpare din radicalitatea extrem de crudă, de înnebunitoare a Noului Testament: fiţi desăvârşiţi, fiţi fii ai Celui Preaînalt, naşteţi-vă din nou ca să puteţi avea un alt Tată, fiţi demni de Mine, aveţi credinţa care poate muta munţii din loc şi sădi copacii în mare, călcaţi peste năpârci şi umblaţi pe ape, vindecaţi lepra, vindecaţi Lumea şi aduceţi împărăţia Cerurilor… Mai e şi Psalmul 82…

  • Din nou, sunt ruşinaţi cei ce caută mărirea şi “posturi de conducere” în Împărăţia Cerurilor. Totuşi, Isus nu contrazice ideea de ierarhie a Împărăţiei: “…cinstea de a şedea la dreapta sau la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s’o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru cari a fost pregătită”. Pentru a împăca aceste două imagini aparent opuse (o singură răsplată / ierarhia celor mântuiţi), trebuie să observăm că totul depinde de unde priveşti lucrurile. Noi trebuie să spunem: Doamne, arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns! Dar Domnul poate avea o scală a preţuirii sufletelor, ba chiar o şi creează şi schimbă după dorinţă. (Exodul 33:19 “Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur, şi am milă de cine vreau să am milă!” 1 Samuel 10:9  “De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă” 15:11 “Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate dela Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele” 15:26 “fiindcă ai lepădat cuvîntul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”  25:34 “Dar viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, care m’a oprit să-ţi fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n’ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, pînă la lumina zilei de mîne.”   — Domnul s-a îndurat la început de Saul, dar nu l-a oprit de la păcat, ca pe David în atâtea rânduri, ci l-a lăsat în voia demonilor care-i chinuiau sufletul)
  • Aici îşi are locul o discuţie extinsă pe tema predestinării: oare în ce măsură avem control asupra vieţii noastre, şi cum putem scăpa de răul ce ne distruge din interior? E clar, am răul în mine, fac ceea ce nu doresc să fac, ceea ce ştiu că nu trebuie să fac, sau poate chiar mă înşel singur că fac binele, dar de ce nu primesc ACUM mai mult har, când am atâta nevoie? De ce trebuie să semăn atât de mult cu Saul? Oare Domnul îşi va întinde mâna şi mă va opri din cădere? Am fost uns cu harul Său, dar acum simt că mă pierd, şi Domnul nu îmi mai răspunde când îl strig cu disperare, simt că nu mă iartă şi nici eu nu mă mai pot ierta. David e mai bun decât mine, a fost şi el uns ca şi mine, dar eu sunt blestemat să fiu întunericul care-i face lumina şi mai strălucitoare. Încerc să spun: Facă-se voia Ta, sunt doar o scamă din ţesătura planurilor Tale, şi voi rămâne doar duşmanul celui bun şi curat la inimă. Da, facă-se voia Ta! Şi, ca tâlharul răstignit, mai pot spera până în ultima secundă, sau chiar pot trăi ce mi-a mai rămas fără speranţă şi fără pricepere – mântuirea va fi, poate, ultima mea surpriză.
  • Tot despre harul de la Dumnezeu, se poate deschide o discuţie extrem de amplă pe marginea Cărţii lui Iov. Mesajul disperat al acestuia mi se pare a fi: Tu, Doamne, M-ai făcut aşa cum sunt! Pentru ce îmi ceri atunci să fiu desăvârşit, şi mă pedepseşti pentru că nu pot? Dă-mi harul Tău, şi voi reuşi! Dar nu suntem îndreptăţiţi din oficiu la har, şi dacă-l primim, atunci nu este din meritul nostru, deşi ne este dăruit, eventual, după strădania muncii pe care-o datorăm. (Luca 17:5-10  “Apostolii au zis Domnului: ,,Măreşte-ne credinţa!” … Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, îi va zice, cînd vine dela cîmp: ,,Vino îndată, şi şezi la masă?”  Nu-i va zice mai degrabă: ,,Găteşte-mi să mănînc, încinge-te, şi slujeşte-mi pînă voi mînca şi voi bea eu; după aceea, vei mînca şi vei bea şi tu?” Va rămînea el îndatorat faţă de robul acela, pentrucă robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.  Tot aşa şi voi, dupăce veţi face tot ce vi s’a poruncit, să ziceţi: ,,Sîntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”)
  • Tot pe marginea Cărţii lui Iov: oare să fie riscant să te apropii prea mult de perfecţiune? Aripile nu se topesc din cauza apropierii de Soare? Nu vom atrage asupra noastră încercările şi atenţia lui Satan? Suntem atraşi în cursă, ademeniţi de lumină ca nişte fluturi, fără să ştim că oricum vom pieri, pentru că de fapt n-am avut nici o şansă de la bun început? Cred că răspunsul este în Matei 12:22-35. Binele rămâne bun, orice ar veni în urma lui. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este să crezi că Dumnezeu trişează, dându-ne ţinte imposibile.

-Sunt convins că de fapt cu toţii lucrăm într-un fel pentru Domnul, chiar dacă nu suntem conştienţi sau doritori. De aceea, mă rog ca El să lucreze prin mine măcar o mică parte din Bine, cu ştiinţa mea dacă se poate (deci, cu har), iar tot ceea ce fac rău să înmulţească, pe căile Sale neştiute, acelaşi Bine. Nimeni nu cred că şi-ar dori să fie ca Faraon, Saul sau Iuda, dar nu e oare minunat cât de mult s-a sfinţit numele Domnului prin ne-norocita lor existenţă? Căci Domnul poate duce orice rău spre slava Sa – “Sfinţească-se numele Tău” înseamnă ca noi să-l cinstim de bunăvoie, dar şi ca El să-şi facă cunoscută slava înaintea tuturor făpturilor. Dumnezeu poate întoarce răul spre bine, blestemul în binecuvântare, dar să nu uităm observaţia din Romani 14:16 (”Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.”), sau numeroasele exemple de oameni care credeau sincer că slăvesc pe Dumnezeu, călcând din păcate poruncile Sale. Sunt(em) mulţi cei care vor să impună altora părerile pe care le cred bune şi corecte – dar să nu uităm de Petru, cel ales chiar de Isus şi la un moment dat respins ca Satana! Deci, lucrurile fiind atât de complicate, să sperăm şi să ne rugăm ca Domnul să ne folosească precum unelte conştiente şi pline de har în lucrările Sale.

  • Cât am vrea de mult şi cât am cântări de atent, nu cred că putem discerne cu adevărat între bine şi rău, în lucrurile importante şi delicate, fără ajutorul harului. Pare o enormitate pentru cei care se încred în raţiunea şi priceperea omenească, dar dacă acceptăm că Dumnezeu decide ce este bine şi ce nu, trebuie să admitem cu umilinţă că frica de Dumnezeu este adevărata pricepere şi înţelepciune. Pot fi amintite sau inventate nenumărate exemple de situaţii “imposibile”, în care orice alegere am face călcăm greşit, împotriva unor legi sau porunci. Cum alegem răul cel mai mic, pentru că Pavel ne spune că orice parte am Legii am încălca, este totuna? “Numai Dumnezeu ştie” este o vorbă atât de banală în viaţa de zi cu zi, dar cât de adevărată! Da, El ştie, dar nu ne spune şi nouă întotdeauna. Ne lipsesc dimensiunile infinite în spaţiu şi timp, deci nu putem vedea consecinţele ultime ale alegerilor noastre. Nu controlăm balanţa cu care faptele, gândurile şi simţirile noastre vor fi cântărite, şi nu putem decât să facem presupuneri despre cum va fi Judecata. Vedem doar că nu are legătură cu statistica, ponderile, procentajele sau algoritmii omeneşti: Moise nu a intrat în Ţara Sfântă pentru că a pus o simplă întrebare după o viaţă de profet, tâlharul răstignit a fost primit în Ceruri pentru ultimele sale cuvinte după o viaţă de crime, mulţi care spun că lucrează în numele lui Isus vor fi pedepsiţi… Suntem fiinţe fără consistenţă, schimbătoare, nehotărâte, de multe ori ne purtăm de parcă am fi posedaţi de duhuri pe care raţiunea şi inima noastră le urăsc (Saul, Petru, Paul, apostolii cerând foc din cer spre nimicire…). Avem raţiune, dar cât de des descoperim că este găunoasă, egocentrică, imperfectă, incompletă, tendenţioasă şi cu motive ascunse în inconştient – iar Domnul ne cere să judecăm şi să înţelegem cu inima (Matei 13:15), pe căi total diferite (”Le coeur a des raisons que la Raison ne connaît pas”). Cu toate aceste poveri pe care le purtăm, cu toată nesiguranţa în care ne lasă lipsa de har, suntem în permanenţă provocaţi şi chiar OBLIGAŢI SĂ ALEGEM, să declarăm tot timpul cu care parte mergem, să dăm umilă mărturie sau să fim condamnaţi.

-Unelte conştiente şi pline de har în lucrările Domnului? Dar nu avem chiar tot timpul har, şi dacă, fără să ne dăm seama, lucrăm greşit? Cine nu lucrează, nu riscă, pentru că nu poate greşi – dar să nu uităm Matei 20:6, nu este bine să stăm degeaba. Fără conştienţă şi pricepere, suntem acuzaţi de Isaia 27:11 ” Căci era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l-a făcut n’a avut milă de el, şi Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat. ” Deci trebuie să încercăm, din răsputeri, să înţelegem cât mai mult şi cât mai bine. Iar harul nu trebuie nici măcar cerut înainte de a ne da partea noastră de strădanie oarbă, cum vedem în Luca 17:5-10. În această triadă a muncii, priceperii şi harului, doar prima ne revine de drept, celelalte fiind de fapt recompense. Partea noastră este RISCUL, trebuie să ne facem ALEGERILE, cumpănite fie o viaţă, o zi sau o clipă, trebuie să ne facem LUCRAREA, cu SPERANŢA că va fi plăcută înaintea Domnului, pentru a primi răsplata mântuirii – dar chiar şi fără această răsplată, vom fi fost oricum părtaşi la sfinţirea numelui Său.

Didactivism

Cerescule!
Spuse Pământeanu încruntat
(întorcându-se şi el
de la Oficiul de stare
Sufletească
Unde tocmai îşi schimbase
Numele de
Familie
Pentru că se considera
Născut din nou
Şi dorea să fie
Cu toate
Actele
[
Vreo
Zece
La număr,
fără a le mai socoti pe cele
Ratate
şi nici copiile
mai mult sau
mai puţin legalizate
]
În regulă).
Acum că ai făcut atâta tevatură
După întoarcerea cuiva
Care nu e
Demn
Să-l numeşti
„Fiu”,
1/care nu e
Normal
Să-l strig „Frate!”,
Ce mai urmează?
Te pomeneşti
Că vrei să-l
Pui să ne dea învăţătură!
Asta chiar
NU
Mai suport!
Eu unul sunt
Iată Omul
Unei
Singure
Femei,
Al Unei Femei Singure
(NU
Ca ăsta care acum plânge poate
După altele,
Pre-făcutul!)
.
Şi aceea era
Mama!

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Cum să aplicăm tratamente fidele durerii

Firma NYCOMED, probabil în pregătirea lansării unui lanţ de farmacii destinate creştinilor fideli dolorismului, desfăşoară un percutant program publicitar în policlinici, profitând şi de aglomeraţia cauzată acolo de tot felul de viruşi.

Ce ne oferă aceşti adevăraţi prieteni ai credinţei? Un tratament în două faze, foarte uşor de aplicat fără niciun fel de asistenţă duhovnicească sau medicală.

Astfel, pentru a ne bucura de nici mai mult nici mai puţin decât de 8 ORE DE DURERE musculară sau articulară neîntreruptă, relaxându-ne în tot acest timp (deoarece efectul nu necesită efort suplimentar), este suficient să ne aplicăm un plasture! Atenţie, este vorba de PLASTURELE ROŞU. Simplu de reţinut.

Câteva explicaţii farma-copeici ne vor ajuta să înţelegem mai bine ce se întâmplă.

Plasturele-minune (iată, există minuni în zilele noastre!) se aplică pe cap, într-o regiune cât mai cheală, având grijă ca suferindul să-şi păstreze facultăţile vizuale intacte. În clipa următoare, saicina şi glycol-salicilatul încep să dea naştere la dureri ameliorate, precum şi la fenomenul de disc-om-fort (voi contacta firma producătoare pentru elucidarea acestuia din urmă – cred totuşi că e vorba de întărirea senzaţiei de rotunjime, de plenitudine omenească din cauza durerii; este exclus să fie de fapt o greşeală de tipar, disconfortul ar putea apărea doar la slăbirea suferinţei, deci nu e cazul). Ce este şi mai minunat e faptul că, deşi plasturele e local, durerile apar în toată regiunea musculaturii, articulaţiilor şi tendoanelor (vă daţi seama, ce extaz pentru creştinii culturişti…). Trebuie însă respectată cu stricteţe contraindicaţia evidentă de aplicare în regiuni desecrate, întinate, ruşinoase: plasturele nu dă dureri în aceste zone penibile. În schimb, zona sacro-sacrată şi ceafa, mai ales (nu ştiu exact din ce motive, poate fiind diametral opusă frunţii), suferă intens.  Ca un bonus malus, superba realizare farmaceutică oferă şi căldură, fierbinţeală, agitaţie pur spirituală (ştiut fiind faptul că telefoanele fierbinţi şi chatul impur sunt odioase grupului-ţintă).

Dar asta nu e totul! Aceeaşi firmă vine cu un alt plasture, PLASTURELE ALBASTRU, ce se aplică imediat după încetarea celor 8 ORE, da, 8 ore pline de arsură, la capătul cărora suferindul se simte uşor traumatizat, dar nu vrea să cedeze!

În mod cu totul incredibil, acest al doilea plasture face ca durerea să se conserve, îngheţând la intensitatea plasturată anterior!

Nu ştiu ce s-ar mai putea spune, decât că am impresia că cererea va depăşi cu mult oferta, deoarece suntem o ţară extrem de creştină şi ne perfecţionăm continuu. Dar pentru astfel de minuni, nu văd de ce nu am reveni la sănătosul nostru obicei de a ne lăsa sacoşa la coadă pe timpul nopţii.

%d blogeri au apreciat: