Semne

Curcubeul ar trebui să ne aducă aminte şi că există botez cu apă şi numai apă. Nu degeaba Noe a lăsat un porumbel să hotărască dacă apa şi-a făcut datoria.

Ceilalţi?

Nous avons marché le long des sentiers.
Parmi nous, certains sont tombés
Et tous les autres que deviennent-ils ?
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Derrière nous, campagnes et villages
Ensevelis sous le lierre sauvage
Ou seul un chien peut-être vit tranquille.
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Nous sommes prisonniers des liens qui nous attachent
Et nous souffrons.
Dans notre cœur, comme une tache,
Quelque chose qui grandit et qui se cache.
Nous sommes prisonniers des liens qui nous attachent.
Quelques croix sont plantées sur le chemin
Que les bourreaux nous montrent de la main,
Disant : „De l’autre monde, que reste-il ?”
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Au-delà de nous, dans le ciel de plomb,
Y a-t-il un Dieu, quelqu’un nous l’appelons ?
Nous oublier, comment le pourrait-il ?
Nous sommes prisonniers de l’inutile.

Prisonniers de L’Inutile
aut. Gérard Manset
int. Francis Cabrel

Lavă prin vene

„Isus le-a răspuns: Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar dela început n’a fost aşa.”

Stă cineva acum pe scaunul lui Moise? Apostolii şi evangheliştii, Părinţii Bisericii, teologii şi cărturarii, fundamentaliştii la concurenţă cu isusiştii – sau nimeni? Toţi îngăduie ceva şi ar interzice altceva – şi toţi zic că ştiu ce a vrut Dumnezeu tot timpul, iar noi n-am fost pregătiţi să înţelegem şi să acceptăm. Am scăpat de  împietrirea inimilor noastre, putem vrea ce a vrut şi vrea Dumnezeu? Putem confunda împietrirea inimii cu radicalismul rigid, inapt să se lase învins de Dragoste? Nu ar însemna asta că inversăm cu totul sensul împietririi? Împietrirea noastră ne-a ascuns (ne ascunde?) adevărata Dragoste. Nu cumva e mai periculoasă împietrirea în libertatea dragostei cu orice preţ, confundată cu viaţa Duhului?

%d blogeri au apreciat: