Catedrala Sf. Iosif, Bucureşti
Duminica a XXX-a de peste an (anul B)
Extras din foaia de sprijin pentru credincioşii care participă la sfânta liturghie
EVANGHELIA
Rabbuni, fă-mă să văd!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (10,46-52)
În acel timp, pe când Isus, împreună cu ucenicii săi, ieşea din Ierihon, înconjurat de o mare mulţime, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea pe marginea drumului. Auzind că trece Isus din Nazaret, a început să strige: „Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Mulţi se răsteau la el ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Isus s-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l”. L-au chemat deci pe orb şi i-au spus: „Curaj! Ridică-te, te cheamă!” Orbul şi-a aruncat haina la o parte, a sărit în picioare şi a alergat la Isus. Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” Orbul i-a răspuns: „Rabbuni, fă-mă să văd!” Isus i-a spus: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit”. Imediat omul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat pe Isus în drumul său.
Cuvântul Domnului
[…] Vindecarea orbului Bartimeu este un pasaj important al evangheliei după Sf. Marcu. Evanghelistul a dorit să caracterizeze discipolii prin intermediul acestui personaj. La începutul călătoriei sale spre Ierusalim, discipolii erau ca acest orb, care îşi recapătă vederea, dar după un proces lung. În acest moment al călătoriei, în faţa porţilor Ierusalimului, discipolii vor învăţa de la acest orb care va fi vindecat într-un mod minunat, răspunzând chemării lui Isus de a-L urma. Bartimeu se transformă în modelul tuturor discipolilor capabili de a intra cu Isus în Ierusalim şi a accepta suferinţa şi crucea.
„Aici sunt Doamne, ca orbul pe marginea drumului… obosit, transpirat, plin de praf, cerşind. Treci prin faţa mea şi nu te văd. Am ochii închişi în faţa luminii. Obiceiuri, durere, descurajare… Peste ochii mei au crescut solzi care mă împiedică să te văd. Să văd, Doamne, urmele Tale! Să văd, Doamne, căile vieţii! Să văd, Doamne, mai ales, chipul Tău, ochii Tăi, inima Ta!” (Florentino Ulibarri)
======================================================================================================
O stranie coincidenţă a făcut ca data de 28 octombrie să atragă gândurile mai multora într-un nod ce poate fi tăiat cu sabia Dorinţei.
Nu ştiu cine compune textele din foaia de sprijin, dar înclin să cred că este o persoană tânără. Cine le verifică este o altă problemă – ar trebui să fie o persoană cu înţelepciune, har şi autoritate. Cert e că scripta manent. Preoţii care oficiază nu ţin să-şi armonizeze predicile cu aceste texte, dar, dacă ar face-o vreunul, poate ar fi un semn că acela este autorul. Nu ideile acestui text mi se par o problemă delicată, ci felul în care sunt exprimate. Când cineva cu autoritate spune „Evanghelistul a dorit să caracterizeze discipolii prin intermediul acestui personaj” apare o probabilitate destul de mare ca cititorului să i se inoculeze sau să i se confirme gândul că Evanghelia este trecută mai mult decât au nevoie sufletele noastre prin mintea şi sufletele evangheliştilor. Tânjim după Cuvântul Domnului, nu după ce cred oamenii că ar fi putut sau ar fi trebuit El să spună. Tânjim să aflăm ce a făcut, cum a făcut, de ce a făcut aşa şi nu altfel, nu să ni se prezinte pilde cu personaje fictive şi Isus în rolul, principal dar dirijat de un alt autor decât El însuşi, de erou al unei ecranizări cu scenariul cunoscut doar evangheliştilor. Dorinţa de a-L vedea pe Isus şi de a-I simţi ochii sfredelindu-ne este cea care ne vindecă de gânduri şi cuvinte care ne pot transforma în stâlpi de sare.
Doamne, ajută-mă să tânjesc după Tine şi să însetez după Tine!
Amin
În Chip co-răspunzător 