Comentariu definitiv, implicit şi omnipostent

Tuturor umbrelor catifelate, aprige, pasionate, limpezi, clocotitoare, raţionale, radicale, fundamentaliste, vibrante, harismatice, dure, calculate, calde, neînţelese, binevoitoare, supărăcioase, indignate, chemate, flămânde, aşteptate, iubite şi stimate care lasă aici semn că există şi pentru mine, ştiind poate cât le duc dorul, dorul lor şi al celorlalte, tăcute dar posibil foarte apropiate, al lor şi al marii încercări de a le iubi:

Filipeni 1:3
Mulţămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte, pe care o păstrez despre voi.

Publicat în De bine, Mulţumire, Umbră. Etichete: . 39 Comments »

Sadly wanted

Matei 18 — Întrebări (3)

10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11 Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut.
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13 Şi, dacă i se întîmplă s’o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.
14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

Defăimaţi e mai degrabă dispreţuiţi, uitaţi, desconsideraţi, vorbiţi de rău zicând că au răutatea în ei de la naştere — degeaba ne mai batem capul, vor cădea oricum, mai devreme sau mai târziu…
Deci cauza acelor copilaşi care cred în Isus este şi va rămâne pururea înaintea Tatălui, deşi noi poate credem că au căzut, că vor cădea, că s-au pierdut sau se vor pierde. Îngerii stau acolo, pentru că asta este voia Tatălui. Deci, dacă au crezut, nu se vor mai pierde.
Totuşi, au fost sau vor fi pierduţi, măcar o vreme? Pentru că, altfel, de unde acel “fiindcă” şi acel “tot aşa” în legătură cu ei? Isus a venit pentru Ei, să-i mântuiască pentru că erau pierduţi. Dar nu erau pierduţi înaintea Tatălui. El hotărâse deja că nu vor pieri.
Toţi am fost copii, toţi avem Legea de la început, deci suntem cu toţii fraţi. Dar ne gonim unii pe alţii de acasă dacă nu ne vorbim unii altora de Isus.
Pare inevitabilă căderea, pierderea copiilor. Îi vorbim de rău, îi vedem păcătuind acum sau în viitor, îi vedem peste ani că s-au rătăcit prin viaţă. Ştim chiar dinainte de a se naşte că vor păcătui. Dar Tatăl deja a chemat îngerii lor să-I slujească. Şi totuşi, sunt pierduţi dacă nu ajung să creadă măcar o clipă, o singură clipă, în Isus. Pentru că înseamnă că, deja, Tatăl a hotărât că nu va chema, sau primi înaintea-i, un înger al lor. Fără înger, nu vor crede. Fără noi, nu are cine să le spună de Isus. Noi nu suntem îngeri. Sau…?
Sau suntem cu toţii doar nişte capre. Sau nişte oi rătăcite. Sau clocim ouă de vasilisc şi ţesem pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle noastre, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă. Sau mormăim cu toţii ca nişte urşi, şi ne văităm ca nişte porumbei. Prea ursuzi, prea supărăcioşi, prea negri, prea fioroşi cu alte fiare, prea veninoşi cu noi înşine şi cu alţii, aşteptându-i doar să cadă în plasa păcatului. Sau aşteptându-ne să fim neputincioşi, văicărindu-ne de slăbiciunile noastre, mereu prea slabi, prea temători, prea laşi, prea apăsaţi de urâciune şi de vremi. Aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mîntuirea, şi ea este departe de noi. Sau…?
Noi nu suntem îngeri… Dar am vrea? Am suporta să stăm o veşnicie înaintea Tatălui, ştiind că am fost, că suntem şi vom fi păcătoşi în viaţa asta, fără putinţă de scăpare? O oaie regăsită, un fiu risipitor întors acasă — pot fi vreodată îngeri? Dar un om, un păstor care lasă totul şi se duce peste munţi şi văi pentru un dobitoc rătăcit, luptându-se cu urşi, cu lupi, cu vipere…? Nu ni se cere măcar să fim îngeri, ni se cere mult mai mult, ni se cere să devenim asemeni lor, după ce am fost vipere, şi am muşcat cu sete.
Dar, la început, am fost copii! Şi, deşi am căzut, ne putem face la loc copii, şi vom merge să-i înlocuim pe îngeri! Au obosit să ne aştepte… Sau nu?

NOTĂ: Regătit ca hrană

Tradiţia poate trăda Scriptura?

Un strălucit articol al domnului profesor Florin Lăiu despre Tradiţie şi Scriptură. Lung, dar cred că merită efortul, indiferent de confesiune sau denominaţie!

Para Bulă — Telenovela fundamental

Anul XXX, Sezonul I, Episodul 1

Sală de clasă cu pereţii coşcoviţi, graffiti Steaua-Dinamo-Rapid, undeva într-o ţară latină importatoare de banane. Copiii se joacă zgomotos. Se trânteşte uşa de perete şi intră Profesoara de Religie (ind. casting: tip Draga Olteanu Matei actualizată şuviţe, gene false, geantă Prada).

-Buna ziua, copii!

– … [Zgomot confuz, chiote întreruptus, cad lame pe jos, chiştocuri strivite etc.]

-Toată lumea să scoată o foaie de hârtie!

-Haideţi doamna profesoară, ce naiba!!! Nu ne-aţi anunţat, drepturile elevului!!! [Turbulenţă, agitaţie, panică]

-Gura, că vă ia mama… (Maică Precistă, ajută-mă, că nu-i mai suport, sunt prea obraznici! De ce nu m-oi fi dus eu la mânăstire, of, viaţa mea!) [Ind. reg.: vocea interioară a Profesoarei pe muzică discretă smooth jazz, Al di Meola, Judas Priest, exclus Guţă, Salam e.a. Gros plan icoane pereţi, arr.plan ferestre termopan, ceaţă, umezeală – lipsă elemente localizare, eventual studio pereţi fermi]

-You know the drill, scrieţi în colţul din stânga sus numele, adresa, ocupaţia şi salariu părinţilor, dacă sunt acţionari pe undeva, procentul, apartenenţa politică. În dreapta sus să declare toată lumea pe proprie răspundere dacă a plătit banii la fondu clasei (Mi-am găsit să fiu dirigintă tocmai la sărăntocii ăştia de Pantelimon… of, viaţa mea!). Aşa, acu notaţi întrebările. Punctul Unu: să se aleagă varianta/variantele corecte… Sleş Maria, ce, nu ţi-a luat tactu calculator, că doar l-am văzut cu un BMW de NL zilele astea? Ai să rămâi repetentă, fato! Buuun. Deci ă, ă, ă…variantele corecte… dintre afirmaţiile următoare, două puncte. Deci acu scrieţi dedesupt variantele: Deci Dumnezeu este a) atotputernic b) cel mai puternic c) foarte puternic d) destul de puternic e) insuficient de puternic deocamdată, dar mai vedem până la urmă f) n-are nici o putere, sau dacă are noi n-o vedem. Aţi scris? Aşa, punctu Doi…

-Gata doamna, gata, eeee, prea mult, a fost meci aseară şi-stem obosiţi!!!

-Bine, mă, bine. Începeţi! Vă atrag atenţia că de răspunsul vostru depinde nota pe tot anul!

[Travelling după umărul Profesoarei, care se plimbă metodic prin clasă în căutare de suspecţi. Gros planuri diverse cu copii năuciţi, acţionând în diverse feluri asupra pixurilor. Muzică Bach, Vivaldi, Schumann în alternanţă pe cadre.]

-Teologeanu! Măi copilaş, ce cauţi tu în bancă, ai, de ce scormoneşti? Ah… Da, bine, îmi laşi pe catedră ce ai acuma la tine, şi restul bibliografiei mi-o aduci mâine, bine, puişor? (Să creadă el că citesc io toate hârţoagele alea numa ca să corectez extemporalu ăsta, da dacă tacsu e preş. com. părinţi, asta e, jucăm rolu, că doar cine crezi că face propunerile de cadou de sărbători… Auleo, să nu uit că mi-a zis tatsu să-l mut în rându 1, că tocmai i-au crescut dioptriile, sărăcuţul… Păcat de el, că e băiat bun, da mă cam enervează că mă contrazice la ore. Da nu-i port pică, că-i tare plăpând şi pare epileptic, Doamne Maică Precistă şi sf.cuv. Paraschevo fereşte-ne pe toţi amin amin!)

[Idem]

-Apetrei şi cu Ivanghelescu, dacă mai copiaţi unu de la altu, vă dau afară, mă! Nu glumesc, vreau să văd ceva original la fiecare, că aţi încurcat-o! Oricum, să vină părinţii vostri la sedinţă, neapărat. Cum adică, sunteţi fraţi? Păi parcă vă scoteaţi ochii în pauze! Ah… lăsat la orfelinat şi readoptat, fugit de-acasă şi reprimit… bine mă, bine, să vină tata, nu mama (Maria parc-o chema? cumsecade femeie, o doamnă adevărată, mi-a plăcut) , că poate-l conving să vă tragă şi-un toc de bătaie, stupizilor! A, e la muncă în Italia? Să vină unchiul vostru Pavel sau Paul, că nu mai ştiu cum îl cheamă!

[Ibidem]

-Friedmann, ce faci tu pufuleţ micuţ? [scrâşnete şi rânjete Colgate] Tu nu scrii nimic? [grimasă feroce] Ce, crezi că dacă tatăl tău e director la noi la şcoală, tu nu ai nevoie de notă? (Jidani, domle, jidani!!! Să-ncerce numai să mă dea afară, că mă duc imediat la Inspectoratul de Stat pentru Universalizarea Susţinerii, n-are de un’ să ştie că bărbată-miu lucrează acolo doar ca manipulant de poveri… Sau poate…? că ştii că ăştia se ajută extraordinar între ei… Doamne apără!) Bine, lasă, probabil că nu te simţi prea bine, eşti palid (pă naiba, e rumen şi gras ca un…), poţi să te duci (adică mai lasă-ne, pistruiatule!!!), nu-ţi pun absenţă.

[Ibibibibidem]

-Hassan, încetează imediat s-o mai pocneşti pe Evdochia că nu-ţi suflă!!! Da ce-i cu tine, mă băiatule, că doar tu ştiai cel mai bine la materia asta? Li-chuan-fan!!!! Lasă naibii muştele alea, ce, n-ai sendviş la tine? A, vrei să vezi dacă au suflet? N-au, mă, n-au, poţi să le chinuieşti cât vrei, că nu zic nimic, n-au strămoşi să le apere, n-au nimic! (Nici nu pot să fugă la Buda, hehehe… Bine că are tactu Q7 şi nu se simte să-mi aducă şi mie un bax-două de tricouri, gălbejiţii naibii de cintezoi!)

[IbibIbibibibibidem]

-Alo, Botezatule! De ce te uiţi aşa la mine cu ochii tăi albaştri nevinovaţi, hai? Sau mă urmăreşti să vezi când mă întorc cu spatele, ca să te uiţi pe fiţuici? (Când le predai, se uită la tine de parcă au înţeles tot din prima, şi la lucrare se blochează, frate!) Şi tu, măi Darveni, ce faci tu acolo băieţaş, ia scoate imediat mâinile pe bancă! Ce-ai aici mă, eşti inconştient? Elena Albu… Păi eu credeam că copiezi şi tu citeşti rău-meeens la mine în oră, măi obraznicule? A, ai terminat lucrarea, ai recitit de două ori şi nu mai aveai ce face? Bine, mă, bine, poţi să citeşti mai departe (Cum or putea copiii ăştia să citească romane de dragoste la vârsta asta, nu-nţeleg. Al meu deja trecuse la Războiul Lumilor la vârsta lor…)

[Ibiibibiibibibibibibidem]

-Buuulăăă!!! Eşti idiot? Ce … ghhh … hhh … faci cu prezervativul ăla la mine la oră, mă? Vrei să mor, să mă sufoc? Explică-te imediat! AAA!!! Vrei să te protejezi de contaminare de la alte credinţe decât a ta? Nu eşti normal, mă băiatule? Tu nu vezi că n-are nimeni nimic cu tine, mă? Şi mai stai şi singur în ultima bancă, cine te-atacă, mă, eşti obsedat? Sau ai pus tu gând rău la copilaşii ăştia, Doamne iartă-l că nu ştie ce face! Şi ce dacă ţi l-a dat tactu mă, pune-l imediat la mine pe catedră, animalule! (Ce familie, ce educaţie, nu mai pot, înnebunesc, cer transferul la Jean Monnet! Mă omoară ăştia cu zile, of, viaţa mea…)

[Pauză publicitară de suspans prelungit. La sfârşit rulează foarte încet pe ecran un avertisment de la CNA]

Soluţia teoretică

Scenariul, regia, Actorul şi figuranţii

Probabil că vă gândiţi la dl Sergiu Nicolaescu, nu-i aşa? Nu, fraţilor, nu!

Ieri, la cercul micilor cineaşti întreprinzători şi angajaţi în lucrări diverse, am avut o revelaţie! Adică, nu ştiu, fraţilor, dacă să-i zic aşa, mai degrabă m-a pocnit aşa, o idee… E drept că mă cam durea puţin capul, din cauză că băieţii au cam exagerat cu amperajul la şedinţa de dimineaţă. Dar nu le port pică, fraţilor, nu trebuie să câştige şi ei o pâine? Da las’ că ies eu de-aici o dată ş-odată…

Aşa, şi cum vă spuneam, m-a lovit aşa un gând foarte ciudat, şi mi s-a părut că scena din grădina Ghetsimani este exact ca o scenă de film! Vasăzică, nu prea se ruga Isus cu voce tare de faţă cu alţii, a făcut-o când l-a înviat pe Lazăr, de fapt a mulţumit Tatălui că L-a ascultat. De multe ori mă gândesc, oare cum se ruga Isus? Dacă aş ştii, aş… Sau… Mă rog, ziceam de Ghetsimani, unde m-a pocnit impresia că parcă văd un film, cu povestitor, comentator, vocea interioară a personajelor… Vasăzică ucenicii parcă adormiseră. Păi atunci cine l-a auzit pe Isus cum se roagă? O fi fost un ucenic (eu îl bănui pe Ioan) care a rămas treaz. Dar nu pot scăpa de impresia că Isus e urmărit de cameră în toată scena.

Dar m-am gândit un pic, şi m-am liniştit, fraţilor. Păi la urma urmei ce contează că a existat un scenariu, o regie, un operator? Scenaristul şi regizorul (eu cred că a fost aceeaşi persoană) au făcut în aşa fel ca mesajul să ajungă până la noi. Aşa se întâmplă cam cu toate filmele, te ia valul şi nu te mai uiţi la toate detaliile, că te interesează mult prea mult acţiunea şi deznodământul, şi ce vrea să comunice actorul din rolul principal, care s-ar putea, ca pe la noi în România, să fie acelaş cu scenaristul şi regizorul.

Şi apoi, am avut iar un vis (tot pentru că am reuşit cumva să palmez pastilele, he he he). Se făcea că eram la Buftea şi mă luaseră ăia figurant la un film despre Isus. Bineînţeles că m-au pus să strig “CRUCIFIGE!!! CRUCIFIGE!!!” (filmul mergea la export). Nu ştiu cum, am trecut direct la scena de pe Golgota, eram numai eu singur pe platou, şi m-am urcat puţin pe cruce, să văd cum e. Dar nu reuşeam să strig replica finală, pentru că nu mi-o mai aminteam. Şi nici nu am apucat să mi-o amintesc, pentru că a intrat chiar actorul din rolul principal pe platou, mi-a zâmbit, şi mi-a spus: Nu mai e nevoie!

%d blogeri au apreciat asta: