Lângă porţile Nopţii


[Muzica din Romeo şi Julieta (compusă de Henry Mancini).]

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare
Langă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Dar copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte, dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

Anunțuri

Vinul şi vina

Oświęcim + Brzezinka = Auschwitz-Birkenau

Rotaţia triunghiului

Pentru John Denver, dar şi pentru mulţi alţii, a fost odată oboseală, tristeţe, singurătate şi… calea.

EU sunt calea, adevărul şi viaţa.
Eu SUNT calea, Eu SUNT adevărul, Eu SUNT viaţa
Eu sunt CALEA, Eu sunt ADEVĂRUL, Eu sunt VIAŢA

SONG of WYOMING

Well, I’m weary and tired, I’ve done my days ridin’
Nighttime is rollin’ my way
The sky’s all on fire and the lights slowly fading
Peaceful and still ends the day
Out on the trail night birds are callin’
Singin’ their wild melody
Down in the canyon cottonwood whispers
A Song of Wyoming for me

Well, I’ve wandered around the town and the city
Tried to figure the how and the why
Well, I’ve stopped all my schemin’
I’m just driftin’ and dreamin’
Watching the river roll by
Here comes that big old prairie moon risin’
Shinin’ down bright as can be
Up on the hill there’s a coyote singin’
A Song of Wyoming for me

Now it’s whiskey and tobacco and bitter black coffee
A lonesome old dogie am I
But wakin’ up on the range
Lord I feel like an angel
Free like I almost could fly
Drift like a cloud out over the badlands
Sing like a bird in the tree
The wind in the sage sounds like heaven singin’
A Song of Wyoming for me
A Song of Wyoming for me

Culmea pocăinţei

Oare de ce sunt atât de supăraţi pocăiţii pe cei mai păcătoşi decât ei?
Logica pocăinţei depline poate că ar trebui să fie „Sunt atât de păcătos, încât nimeni nu e mai jos decât mine”. Din păcate, nu se poate împlini cu adevărat aşa ceva, pentru că ne-am apropia prea mult de Dumnezeu, care este Maximul Absolut – Cel care nu poate fi mai puţin decât este. Dacă am ajunge la rădăcina pocăinţei – asumându-ne minimul de sfinţenie – am semăna, deci, surprinzător, cu El – căci nu am putea fi mai puţin sfinţi decât suntem. Deci trebuie să ne împăcăm cu ideea că sunt alţii chiar mai păcătoşi decât noi, oricât ne-am pocăi! Dacă sunt vrăjmaşi ai Lui, poate că îi urăşte, poate că nu mai au nici o şansă, poate că le va spune că sunt pui de năpârci. Dar dacă sunt cu mult mai păcătoşi decât noi şi dintr-o dată îşi dau seama, pocăindu-se „de acolo”, din apropierea minimului absolut al sfinţeniei? Poţi iubi pe cineva care este sau va fi peste o clipă mai aproape de Dumnezeu decât tine? Poate afundându-l şi mai tare în păcat, de unde ar putea ţâşni în lumină alături de îngeri? Sau aducându-l mai aproape de tine…

Matei 18 — Întrebări (3)

10 Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.
11 Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut.
12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?
13 Şi, dacă i se întîmplă s’o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci şi nouă, cari nu se rătăciseră.
14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

Defăimaţi e mai degrabă dispreţuiţi, uitaţi, desconsideraţi, vorbiţi de rău zicând că au răutatea în ei de la naştere — degeaba ne mai batem capul, vor cădea oricum, mai devreme sau mai târziu…
Deci cauza acelor copilaşi care cred în Isus este şi va rămâne pururea înaintea Tatălui, deşi noi poate credem că au căzut, că vor cădea, că s-au pierdut sau se vor pierde. Îngerii stau acolo, pentru că asta este voia Tatălui. Deci, dacă au crezut, nu se vor mai pierde.
Totuşi, au fost sau vor fi pierduţi, măcar o vreme? Pentru că, altfel, de unde acel “fiindcă” şi acel “tot aşa” în legătură cu ei? Isus a venit pentru Ei, să-i mântuiască pentru că erau pierduţi. Dar nu erau pierduţi înaintea Tatălui. El hotărâse deja că nu vor pieri.
Toţi am fost copii, toţi avem Legea de la început, deci suntem cu toţii fraţi. Dar ne gonim unii pe alţii de acasă dacă nu ne vorbim unii altora de Isus.
Pare inevitabilă căderea, pierderea copiilor. Îi vorbim de rău, îi vedem păcătuind acum sau în viitor, îi vedem peste ani că s-au rătăcit prin viaţă. Ştim chiar dinainte de a se naşte că vor păcătui. Dar Tatăl deja a chemat îngerii lor să-I slujească. Şi totuşi, sunt pierduţi dacă nu ajung să creadă măcar o clipă, o singură clipă, în Isus. Pentru că înseamnă că, deja, Tatăl a hotărât că nu va chema, sau primi înaintea-i, un înger al lor. Fără înger, nu vor crede. Fără noi, nu are cine să le spună de Isus. Noi nu suntem îngeri. Sau…?
Sau suntem cu toţii doar nişte capre. Sau nişte oi rătăcite. Sau clocim ouă de vasilisc şi ţesem pînze de păianjen. Cine mănîncă din ouăle noastre, moare; şi dacă se sparge vreunul, iese o năpîrcă. Sau mormăim cu toţii ca nişte urşi, şi ne văităm ca nişte porumbei. Prea ursuzi, prea supărăcioşi, prea negri, prea fioroşi cu alte fiare, prea veninoşi cu noi înşine şi cu alţii, aşteptându-i doar să cadă în plasa păcatului. Sau aşteptându-ne să fim neputincioşi, văicărindu-ne de slăbiciunile noastre, mereu prea slabi, prea temători, prea laşi, prea apăsaţi de urâciune şi de vremi. Aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mîntuirea, şi ea este departe de noi. Sau…?
Noi nu suntem îngeri… Dar am vrea? Am suporta să stăm o veşnicie înaintea Tatălui, ştiind că am fost, că suntem şi vom fi păcătoşi în viaţa asta, fără putinţă de scăpare? O oaie regăsită, un fiu risipitor întors acasă — pot fi vreodată îngeri? Dar un om, un păstor care lasă totul şi se duce peste munţi şi văi pentru un dobitoc rătăcit, luptându-se cu urşi, cu lupi, cu vipere…? Nu ni se cere măcar să fim îngeri, ni se cere mult mai mult, ni se cere să devenim asemeni lor, după ce am fost vipere, şi am muşcat cu sete.
Dar, la început, am fost copii! Şi, deşi am căzut, ne putem face la loc copii, şi vom merge să-i înlocuim pe îngeri! Au obosit să ne aştepte… Sau nu?

NOTĂ: Regătit ca hrană

%d blogeri au apreciat asta: