E LUNI!!!

Anunțuri

Nelinişte

Nicu Alifantis are o melodie pe aceste versuri, dar nu ştiu de ce o cântă numai pentru sine…

E timp la golful vechi să vii:
Tăcerea, verbele sunt coapte.
Pe dunga zării arămii
Au fâlfâit fluturi de noapte.

Poate că n-ai să recunoşti
Corabia care mă duce,
Prădată de barbare oşti
În veac mai leneş, prin Moluce,

Şi n-ai să-ţi aminteşti nimic
Decât cum cântă pentru tine,
Înzorzonate pe tălpic,
Inimi de scoică în ciorchine.

Am hidromeluri şi absint
În ea, din mentă tropicală.
Am aur roşu, am argint
Arborescent, crescând în cală.

Covoare plutitoare port
Chiar lângă mine, pe dunetă,
Am stive de vederi din port
Şi-un pui de barză cinegetă.

Ori poate toate câte duc
Îţi par ciudate şi streine,
Am mări, atunci, de gând năuc
Cu largi ostroave pentru tine,

Ori poate tot ţi-e dor de-un Nord
Livid, cu măguri scandinave.
Am linişti aspre, din fiord,
Furate de pe alte nave.

Ori poate vechiul nostru chei
De inimă ţi-e mai aproape,
La el vom merge, dacă vrei
S-auzi cum clipoceşte-n ape.

Nu ocoli, nu-ntârzia,
Vezi spaima mea printre catarge?
E noaptea-n jur atât de grea
Că alba-ţi luntre se va sparge.

Oświęcim + Brzezinka = Auschwitz-Birkenau

Arhetipuri vegetale

Această imagine nu este trucată, dar a fost nevoie s-o prelucrez, din cauza luminii nefavorabile.

Frântură-în-viaţă

Ne-am obişnuit cu pasărea Phoenix… şi totuşi în lumea vegetală sunt multe idei de forţă ale vieţii, şi chiar ale credinţei.
Plantele nu obişnuiesc să mănânce sau să omoare alte vieţuitoare, deşi există excepţii notabile, ca plantele carnivore şi cele parazite care-şi sufocă deseori gazda. Există chiar şi plante aproape sinucigaşe, sau poate doar prostuţe: de multe ori cele căţărătoare – iedera şi viţa de orice fel – îşi împletesc atât de strâns propriile tulpini, încât se autosufocă.
De câte ori am avut de plantat un copac m-a şocat importanţa „materialului săditor”, pentru că dintr-o stârpitură cu ramuri alandala, asimetrică, strâmbă şi fără vlagă nu sunt speranţe să se obţină cine ştie ce copac falnic şi folositor. Deşi sunt şi astfel de cazuri, pentru că poţi planta un copac asimetric lângă un gard (de exemplu, pentru ca vecinul să nu se bucure ilicit de poamele tale, deşi poate tu culegi cu sârg roade străine din văzduhul proprietăţii tale), sau lângă o clădire, ca să eviţi umbra.
Dar minunea la plante stă în rădăcina nevăzută. Dacă te saturi şi retezi un copac diform, de multe ori ai surpriza că din pământ apare un altul, sănătos şi plăcut la vedere, aşa cum ţi l-ai dorit de la-nceput. Şi te surprinzi gândindu-te la tine, la cum ai fost, la cum eşti…
O altă surpriză poţi avea când rădăcina apare pe neaşteptate, în locuri neprevăzute, ca să salveze viaţa plantei pe care o consideri deja moartă. Am văzut în Maramureş un copac incredibil: chiar de lângă temelia unei case de lemn porneau trei tulpini diferite, ce se întâlneau deasupra pământului într-un trunchi unic – era ca un stativ vegetal pentru note sau microfoane, în vârf cu o coroană de frunze în toată regula. Ţăranul mi-a dat explicaţia: s-a întors de la pădure cu o creangă pe care-o folosise la cules mere pădureţe, şi a rezemat-o neatent de peretele casei, cu vârfurile ce alcătuiau „mâna” în jos.
Este tulburător uneori şi tropismul vegetal: nevoia de verticalitate, de independenţă faţă de terenul deseori înclinat şi uneori nehotărât pe care s-a întâmplat să cadă sămânţa. Alunecări vechi de teren, dezastre uitate pot fi trădate de copacii îngenuncheaţi, ridicaţi nu numai spre lumină dar şi spre cer. Spun asta pentru că am văzut copaci incredibili, care ieşeau la lumină ocolind pe trasee întortocheate umbra semenilor. De-abia ajunşi în lumină îşi îndreptau vârful spre cer, dacă mai aveau vlagă.

treeknees

Mă fascinează şi florile pe care nu le văd oamenii niciodată, ascunse departe de aparatele de fotografiat şi camerele de luat vederi, în deşerturi, râpe inaccesibile, prea departe în tundră sau prea aproape de Poli, pe insule fără turişti, crescute în crăpăturile betoanelor din vechi fabrici părăsite, încrâncenate pe ziduri de piatră ce nu atrag privirile nimănui… Sunt pură existenţă spre slavă – aşa cum pot fi şi oamenii, mai ales dacă nu se uită unii la alţii, dezgustaţi.

flower

Deşi au sevă, acea umezeală indispensabilă a vieţii, circulând fără zbateri prin forţele abstracte ale unei suficiente dar nu exagerate apropieri, plantele nu se mai aduc jertfă încă de pe vremea lui Cain, şi nici nu se jertfesc singure, poate pentru că se tem de întuneric. Dar vântul le transformă în fiecare zi în ofrandă legănată, iar prin ardere de tot se pierd în fum şi cenuşă. Fără să cutremure nici o inimă, căci nu au sânge să strige către Dumnezeu.

Contabilitate for dummies

21 Atunci Petru s’a apropiat de El, şi I-a zis: ,,Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la şapte ori?“
22 Isus i-a zis: ,,Eu nu-ţi zic pînă la şapte ori, ci pînă la şaptezeci de ori cîte şapte.
23 Deaceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.
24 A început să facă socoteala, şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.
25 Fiindcă el n’avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
26 Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, şi a zis: ,Doamne, mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti tot.`
27 Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, şi i-a iertat datoria.
28 Robul acela, cînd a ieşit afară, a întîlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, şi-l strîngea de gît, zicînd: ,Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.`
29 Tovarăşul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, şi zicea: ,Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti.`
30 Dar el n’a vrut, ci s’a dus şi l-a aruncat în temniţă, pînă va plăti datoria.
31 Cînd au văzut tovarăşii lui cele întîmplate, s’au întristat foarte mult, şi s’au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute.
32 Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, şi i-a zis: ,Rob vicelan! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m’ai rugat.
33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?`
34 Şi stăpînul s’a mîniat şi l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora.
35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.

Iertaţi-mă că întreb, dar voi chiar credeţi că mai am vreo întrebare? A, problema cu 491? Păi, dacă e cineva atât de încrâncenat încât să numere greşelile fratelui său, şi încă dând dovadă de atâta minuţiozitate şi răbdare (plus mult spaţiu pe răboj), atunci chiar credeţi că a iertat CEVA, măcar o singură dată? Dacă se întâmpla asta, probabil că ar fi renunţat la contabilizare…

Scenariu cu plăcere

2012. Nibiru şi-a făcut efectul. Tot Pământul este pârjolit, zguduit de cutremure, înecat de inundaţii catastrofale care au ras oraşe întregi, uraganele sunt zilnic peste tot. Mada şi Ave sunt singurii doi oameni care au scăpat de la prăpăd, ascunşi în crăpătura unei stânci…

1) Mada este lesbiană, Ave este homosexual. Se vor sacrifica pentru salvarea rasei umane, hotărând să aibe copii împreună. Sau nu, pentru că nu se iubesc…

2) Mada este tatăl Avei. Sunt creştini (habotnici, ar spune unii). Rasa umană va pieri? Nu, dar Mada se va sinucide după ce Ave va avea al doilea copil (un băiat şi o fată). Ave, după ce copiii îi vor fi făcut primul nepot. Creştinii se sacrifică mai spectaculos. (Erau posibile şi alte variante, care implicau o mamă, dar din cauza unei înjurături foarte uzuale în filmele din ziua de azi, şi anume “you crazy m…r”, am preferat-o pe aceasta, ca să fie totul mai curat-murder.)

3) Mada şi Ave sunt fraţi, ambii gay. Rasa umana mai bine ar pieri… Dar nu, ei se sacrifică, deşi nu se iubesc (romantic vorbind), deşi-la-pătrat sunt fraţi (dar nu se iubesc nici ca fraţi).

4) Mada şi Ave sunt de acelaşi sex, dar numai unul este gay. Acela îl violează pe celălalt, în mod total inutil, dar satisfăcător. Cel violat constată că nu a fost chiar neplăcut, şi devin un cuplu sudat de vânători-culegători fără urmaşi.

În primele trei scenarii omenirea are o şansă, şi nu este nevoie de iubire romantică, de suflete pereche, love-love-love, ci de sacrificiu. Dar de ce să te sacrifici fără iubire? Pentru cine să te sacrifici? Are sacrificiul fără iubire vreun rost? Nu cred că ştie nimeni, deocamdată. Te poţi sacrifica pentru ceea ce ar fi trebuit să fii, dar nu eşti, în speranţa că vei deveni. Asta fac şi călugării, pustnicii, pelerinii, autoflagelanţii, stâlpnicii… Asta ar trebui să facem toţi? 2012 se apropie…

Isaia, Iona şi fundamentalismul dragostei

ISAIA 53:10

Cornilescu
Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce-şi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

NTR
DOMNUL însă a vrut să-L zdrobească prin suferinţă.
Dar după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat,
Îşi va vedea urmaşii şi va trăi multe zile, iar voia DOMNULUI va propăşi prin El.

Ebraica modernă
ויהוה חפץ דכאו
החלי אם־תשים אשם
נפשו יראה זרע
יאריך ימים וחפץ
יהוה בידו יצלח׃

Hebrew Transliterated
VYHVH ChPhTSh DK’aV HChLY ‘aM-ThShYM ‘aShM NPhShV YUr’aH ZUr’y Y’aUrYK YMYM VChPhTSh YHVH BYDV YTShLCh.

KJV+Strong
Yet it pleased(2654) the LORD to bruise him; he hath put him to grief: when thou shalt make his soul an offering for sin, he shall see his seed, he shall prolong his days, and the pleasure(2656) of the LORD shall prosper in his hand.

H2654
חפץ
châphêts
khaw-fates’
A primitive root; properly to incline to; by implication (literally but rarely) to bend; figuratively to be pleased with, desire: – X any at all, (have, take) delight, desire, favour, like, move, be (well) pleased, have pleasure, will, would.

H2656
חפץ
chêphets
khay’-fets
From H2654; pleasure; hence (abstractly) desire; concretely a valuable thing; hence (by extension) a matter (as something in mind): – acceptable, delight (-some), desire, things desired, matter, pleasant (-ure), purpose, willingly.

Latin Vulgate
53:10 et Dominus voluit conterere eum in infirmitate si posuerit pro peccato animam suam videbit semen longevum et voluntas Domini in manu eius dirigetur

Young Literal Translation
And Jehovah hath delighted to bruise him, He hath made him sick, If his soul doth make an offering for guilt, He seeth seed — he prolongeth days, And the pleasure of Jehovah in his hand doth prosper.

Louis Segond (1910)
Il a plu
à l’Eternel de le briser par la souffrance… Après avoir livré sa vie en sacrifice pour le péché, Il verra une postérité et prolongera ses jours; Et l’oeuvre de l’Eternel prospérera entre ses mains.

Omul este făcut pentru suferinţă. Sau pentru o ciudată lucrare, o lucrare grea şi dureroasă, pe care însă ar trebui s-o facă cu plăcere, s-o poarte ca pe un jug uşor. Poate că omul a fost creat pentru fericire şi plăcere (dar — iarăşi poate – nicidecum propria sa fericire sau plăcere). Voinţa lui Dumnezeu îl zdrobeşte, îl răneşte şi-l schilodeşte zi de zi, prin confruntare cu propria sa voinţă, derizorie, de plăcere mai mult sau mai puţin sublimată. Sau, dimpotrivă, îl înalţă, îl bucură şi-l cheamă la comuniune. Isus, Dumnezeu Fiul, a găsit plăcere în a face voia Tatălui până la capăt, oricât de dură părea jertfa care I s-a cerut. Care Şi-a cerut-o Sieşi. Pentru a ne arăta cât de importante, deşi nedesluşite nouă, I se par Lui regulile după care totul se face, se schimbă, se trăieşte, se dăruieşte şi se consumă. Pentru a ne convinge să-I fim urmaşi, să-L urmăm pe o cale, strâmtă şi periculoasă, pe care nu o prea pricepem, făcând o lucrare cu sfârşit dincolo de timp, dar având o singură miză: plăcerea Lui. Mortificarea noastră – sau bucuria noastră.

Creştinilor obişnuiţi nu le place să audă ce I-ar plăcea lui Dumnezeu, ce fel de viaţă ar trebui, poate, să ducă, ba chiar să suporte ca pe o chinuitoare povară. Cei care aduc tuturor aminte de jug, de chin, de jertfă, de sânge şi sudoare, de vină şi păcat, de pedeapsă, sunt consideraţi fundamentalişti. Cei care aduc aminte tuturor de cât de uşor ar trebui să fie jugul, de dragoste, de iertare, de fericirea de a trăi şi a fi om în lumea asta pe care unii o văd câteodată minunată, sunt consideraţi de ceilalţi rătăciţi, uneori liberali sau postmodernişti distructivi. Cale de mijloc nu există, pentru că nu e Calea. Mereu şi mereu vedem orbi care călăuzesc alţi orbi, sau jurăm că vedem unica lumină călăuzitoare pe adevărata şi singura cale, uitând că toate Îi sunt cu putinţă. Faceţi şi trăiţi numai aşa, veţi primi (la urmă, în nici un caz acum) răsplata, altfel vă aşteaptă pedeapsa. Chinul veşnic, iadul, iazul de foc, a doua moarte, sau veşnicia fără El, eventual chiar un cancer sau o paralizie — dacă ar fi un pic de dreptate pe pământ, dar mai e timp… Faceţi voia Lui cu-, şi de plăcere, faceţi-I Lui plăcerea, chiar şi dacă asta vă face plăcere — nu e nimic rău în asta, voluptatea suferinţei nu e singura plăcere pe care El ne-o îngăduie aici. Nu fiţi ca Iona, nu e neapărat necesar să urâţi lumea, lumea conţine oameni pe care ar trebui să-i iubim, animale de care ar trebui să ne pese, lucruri şi fiinţe de care am putea să ne ataşăm, conştient, patetic şi perisabil, sub semnul viermelui care nu moare, dar poate omorî, uneori spre salvare. Lumea ar trebui poate să audă, să simtă, să fie ameninţată cu vestea cea bună că Iona a scăpat, deşi nu a ascultat, că Ninive şi Babilonul se pot pocăi în sac şi cenuşă, dar nu sunt încă destui prooroci, iar Dumnezeu nu-şi doreşte să ne distrugă, ba chiar îi face plăcere să ne ierte, pe noi şi pe Iona deopotrivă.

IONA

3:1 Cuvîntul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, astfel:
2 “Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!”
3 Şi Iona s’a sculat, şi s’a dus la Ninive, după Cuvîntul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cît o călătorie de trei zile.
4 Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigînd şi zicînd: “Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
5 Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s’au îmbrăcat cu saci, dela cei mai mari pînă la cei mai mici.
6 Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s’a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă.
7 Şi a trimes să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: “Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc!
8 Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă dela calea lor cea rea şi dela faptele de asuprire, de cari le sînt pline mînile!
9 Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mînia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
10 Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau dela calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S’a căit de răul pe care se hotărîse să li-l facă, şi nu l-a făcut.
4:1 Lucrul acesta n’a plăcut deloc lui Iona, şi s’a mîniat.
2 S’a rugat Domnului, şi a zis: “Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu cînd eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
3 Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decît să trăiesc!”
4 Domnul a răspuns: “Bine faci Tu de te mînii?”
5 Şi Iona a ieşit din cetate, şi s’a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar, şi a stătut supt el, pînă va vedea ce are să se întîmple cu cetatea.
6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s’a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mînia. Iona s’a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.
7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un verme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s’a uscat.
8 Cînd a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vînt uscat dela răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară, şi a zis: “Mai bine să mor decît să trăiesc!”
9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: “Bine faci tu de te mînii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: “Da, bine fac că mă mînii pînă la moarte!”
10 Atunci şi Domnul a zis: “Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într’o noapte s’a născut şi într’o noapte a pierit.
11 Şi mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, cari nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară de o mulţime… de vite!”

Gelozia urmaşilor care se luptă pentru avere ne lasă să vedem altceva decât propria răsplată, ne lasă să dorim altceva decât pedeapsa uzurpatorilor, ne lasă să dăm un pas înapoi pentru cinstirea celor în drept la moştenire? Oricum, e clar că El ne lasă să facem orice. Doar uneori îi opreşte pe aleşii Săi să cadă în păcat. Şi nu opreşte nimănui accesul la har, uneori în condiţii pentru mulţi inacceptabile, iar pentru alţii neînţeles de uşoare.

El va vedea, poate chiar acum vede o sămânţă de urmaşi. Noi o vedem, o putem vedea oare?

%d blogeri au apreciat asta: