Panseul spiritual al yoghinului creştin începător (666)

Oooommmm…
Faptul că modelul trinitar patristic pune accentul pe unitatea de substanţă/esenţă divină în cele trei Persoane vine în contradicţie cu enumerarea „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh”, şi cu sublinierea că această ordine contează şi este singura corectă – în rang şi demnitate. Contradicţia vine (sau pleacă?) din însăşi ideea de esenţă. (Oooommmm…)
Duhul este singura esenţă posibilă, şi este şi singura entitate care poate fi gândită ca existând în afara Timpului. Duhul este Sfinţenia. Apoi, prima şi cea mai perfectă fiinţă sfântă (Oooommmm…), ipostasul ideal ultim şi desăvârşit de perfect al Sfinţeniei, a fost şi este Tatăl – dar El este ipostasul desăvârşit în ordinea fiinţelor cereşti. Fiul este ipostasul (sau individul, cum se mai poate spune conform Părinţilor) desăvârşit al Sfinţeniei în ordinea fiinţelor omeneşti. Iar această desăvârşire Îl aduce în Cerul fiinţelor perfecte, alături de Tatăl. Duhul Sfânt, dacă Îl putem separa ca ipostas al duhurilor, este oarecum redundant (Oooommmm…) – pentru că şi Tatăl este tot Duh, Duhul Perfect. Ceea ce face ca Persoana fără faţă, individul divin care nu este decât esenţă pură şi nu are voinţă, ci o secretă, o manifestă şi o propagă prin Persoanele perfecte, această Persoană sfinţitoare să nu existe de fapt, ci să fie o emanaţie, o suflare, o ţâşnire esenţială din (de fapt, prin) porii Persoanelor – Tatăl ceresc, şi Fiul devenit ceresc prin accesul la Sfinţenie, acordat de către Tatăl Său atotputernic. Dar atunci Sfinţenia este Dumnezeu, esenţa supremă înduhovnicită în Tatăl şi încarnată în Fiul, iar toate fiinţele, cereşti şi pământeşti, se raportează la (Oooommmm…) ea ca la Ţinta devenirii. Să începem…
Oooommmm…

Anunțuri

Semne

Curcubeul ar trebui să ne aducă aminte şi că există botez cu apă şi numai apă. Nu degeaba Noe a lăsat un porumbel să hotărască dacă apa şi-a făcut datoria.

Ceilalţi?

Nous avons marché le long des sentiers.
Parmi nous, certains sont tombés
Et tous les autres que deviennent-ils ?
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Derrière nous, campagnes et villages
Ensevelis sous le lierre sauvage
Ou seul un chien peut-être vit tranquille.
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Nous sommes prisonniers des liens qui nous attachent
Et nous souffrons.
Dans notre cœur, comme une tache,
Quelque chose qui grandit et qui se cache.
Nous sommes prisonniers des liens qui nous attachent.
Quelques croix sont plantées sur le chemin
Que les bourreaux nous montrent de la main,
Disant : „De l’autre monde, que reste-il ?”
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Au-delà de nous, dans le ciel de plomb,
Y a-t-il un Dieu, quelqu’un nous l’appelons ?
Nous oublier, comment le pourrait-il ?
Nous sommes prisonniers de l’inutile.

Prisonniers de L’Inutile
aut. Gérard Manset
int. Francis Cabrel

Autodenunţ

Avem mai multă încredere în reguli stricte, clare, numărabile şi imuabile decât în libertate. Ne e frică de ea, pentru că e atât de uşor să o luăm razna… Ne zdrobeşte efortul de a veni, de fiecare dată proaspeţi, la întâlnirea cu spiritul, şi celebrăm cu fervoare litera – despre care sperăm să (ne) învie aproape matematic, prin punere în scenă. Vrem să putem recunoaşte fără efort, după forme familiare, stabile, de încredere. Ne sistematizăm drumul cu semne şi semafoare. Ideea că putem – ori poate chiar ni se cere – să facem ceva nou în orice clipă ne face nesiguri şi periculoşi, pentru noi înşine şi pentru alţii. Ritualurile ne asigură, ca şi bătăile ceasornicului, că putem pune clopoţei infinitului care ne curge prin preajmă, nevăzut, neauzit, incontrolabil. Vrem să pulsăm împreună cu El, statornic în neschimbare, căci ne e greu să ţinem pasul cu ritmurile nebuneşti şi mereu noi ale libertăţii.
Cum aş putea să cred că Isus Cristos a vrut să înlocuiască Leviticul cu poruncile Bisericii? Trebuie să-mi schimb ochelarii şi să recitesc totul, poate aşa…

Publicat în Adevăr, Libertate. Etichete: . 1 Comment »

Capcane

O! duşumeaua-n vişiniu vopsită,
Din coridorul în amurg etern,
C-un fiece firidă mai boltită
Capcane negre scoase din infern.

Şi lupul slăbănog cu mers de vită
Când oglindiri neaşteptate cern
Pe duşumeaua-n vişiniu vopsită
Capcane negre scoase din infern

O! iată veşnicia mea ivită
Ca o broboadă caldă peste ierni,
Ca o singurătate mult iubită
Când inimi noi în inimă se-aştern
Din duşumeaua-n vişiniu vopsită.

Leonid Dimov, Rondelul duşumelei vişinii

Trial and Error

Motto: El a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10:27)

Premisă majoră: „De ce? Doar mă bucur de Har!”

Dezlegare: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

Corolar: Foaie verde lobodă / Cu Isus sunt slobodă!

Excepţia de intimitate: „Cred că e între mine şi Dumnezeu răspunsul la întrebarea asta. ”

Concluzie: Părtăşia cu Dumnezeu este cel mai important lucru – relaţia directă cu El poate face abstracţie de lume, pentru că doar El are dreptul să Judece.

Comentariu antedatat: El a zis atunci: ,,Du-te şi spune poporului acestuia: Într’una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într’una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!” (Isaia 6:9)

Xulf

%d blogeri au apreciat asta: