Route-ine duminicale (4)

Catedrala Sf. Iosif, Bucureşti

Duminica a XXX-a de peste an (anul B)
Extras din foaia de sprijin pentru credincioşii care participă la sfânta liturghie

EVANGHELIA

Rabbuni, fă-mă să văd!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (10,46-52)

În acel timp, pe când Isus, împreună cu ucenicii săi, ieşea din Ierihon, înconjurat de o mare mulţime, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea pe marginea drumului. Auzind că trece Isus din Nazaret, a început să strige: „Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Mulţi se răsteau la el ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” Isus s-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l”. L-au chemat deci pe orb şi i-au spus: „Curaj! Ridică-te, te cheamă!” Orbul şi-a aruncat haina la o parte, a sărit în picioare şi a alergat la Isus. Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” Orbul i-a răspuns: „Rabbuni, fă-mă să văd!” Isus i-a spus: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit”. Imediat omul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat pe Isus în drumul său.

Cuvântul Domnului
[…] Vindecarea orbului Bartimeu este un pasaj important al evangheliei după Sf. Marcu. Evanghelistul a dorit să caracterizeze discipolii prin intermediul acestui personaj. La începutul călătoriei sale spre Ierusalim, discipolii erau ca acest orb, care îşi recapătă vederea, dar după un proces lung. În acest moment al călătoriei, în faţa porţilor Ierusalimului, discipolii vor învăţa de la acest orb care va fi vindecat într-un mod minunat, răspunzând chemării lui Isus de a-L urma. Bartimeu se transformă în modelul tuturor discipolilor capabili de a intra cu Isus în Ierusalim şi a accepta suferinţa şi crucea.
„Aici sunt Doamne, ca orbul pe marginea drumului… obosit, transpirat, plin de praf, cerşind. Treci prin faţa mea şi nu te văd. Am ochii închişi în faţa luminii. Obiceiuri, durere, descurajare… Peste ochii mei au crescut solzi care mă împiedică să te văd. Să văd, Doamne, urmele Tale! Să văd, Doamne, căile vieţii! Să văd, Doamne, mai ales, chipul Tău, ochii Tăi, inima Ta!” (Florentino Ulibarri)

======================================================================================================

O stranie coincidenţă a făcut ca data de 28 octombrie să atragă gândurile mai multora într-un nod ce poate fi tăiat cu sabia Dorinţei.
Nu ştiu cine compune textele din foaia de sprijin, dar înclin să cred că este o persoană tânără. Cine le verifică este o altă problemă – ar trebui să fie o persoană cu înţelepciune, har şi autoritate. Cert e că scripta manent. Preoţii care oficiază nu ţin să-şi armonizeze predicile cu aceste texte, dar, dacă ar face-o vreunul, poate ar fi un semn că acela este autorul. Nu ideile acestui text mi se par o problemă delicată, ci felul în care sunt exprimate. Când cineva cu autoritate spune „Evanghelistul a dorit să caracterizeze discipolii prin intermediul acestui personaj” apare o probabilitate destul de mare ca cititorului să i se inoculeze sau să i se confirme gândul că Evanghelia este trecută mai mult decât au nevoie sufletele noastre prin mintea şi sufletele evangheliştilor. Tânjim după Cuvântul Domnului, nu după ce cred oamenii că ar fi putut sau ar fi trebuit El să spună. Tânjim să aflăm ce a făcut, cum a făcut, de ce a făcut aşa şi nu altfel, nu să ni se prezinte pilde cu personaje fictive şi Isus în rolul, principal dar dirijat de un alt autor decât El însuşi, de erou al unei ecranizări cu scenariul cunoscut doar evangheliştilor. Dorinţa de a-L vedea pe Isus şi de a-I simţi ochii sfredelindu-ne este cea care ne vindecă de gânduri şi cuvinte care ne pot transforma în stâlpi de sare.

Doamne, ajută-mă să tânjesc după Tine şi să însetez după Tine!
Amin

Logica radicală, atenţia extremă, mila infinită

Vrem să fim buni creştini… E greu, trebuie să fim mereu atenţi la ce facem, la ce suntem. Suntem cercetaţi în fiecare clipă, orice neatenţie ne poate duce la păcat chiar fără să vrem. “Mergi înaintea Mea şi fii fără de prihană” înseamnă, printre altele, şi că atunci când ne ascundem de privirea lui Dumnezeu facem de obicei ceva rău.

Cât de atenţi ar trebui să fim? Păi dacă luăm chiar şi un singur verset, să zicem “…tu eşti un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.”, ar trebui să ne fie foarte teamă. Cât de atent trebuie să cumpănim toate faptele şi alegerile noastre, ca să nu facem nimic în dispreţul acestei minunate alcătuiri a Creaţiei? Cât de delicată este limita dintre un amănunt aparent minor al vieţii casnice şi un lucru sfânt în ochii lui Dumnezeu? Un ied, care nu are cuget, suflet şi credinţă, a murit pentru noi, iar noi, fără să dăm prea mare importanţă, îl fierbem în laptele mamei sale, o fiinţă la fel de umilă, fără să ne gândim o clipă la suferinţa pe care am pricinuit-o, curmând o viaţă pe care numai Dumnezeu a făcut-o posibilă. E limpede că facem în permanenţă lucruri de un cinism neasumat, dar nu mai puţin condamnabil, pentru că lipsa de atenţie poate fi considerată un păcat — dacă e aşa în jainism, de ce nu cu atât mai mult în creştinism? Este, după părerea mea, un exemplu, din multe altele, mai ales din Noul Testament, că trebuie să gândim cu totul altfel decât suntem obişnuiţi, într-o logică complet neomenească, dar deloc ne-lumească, căutând mereu să atingem esenţa cea mai adâncă şi consecinţele cele mai extreme.

De ce am spus “deloc ne-lumească”? Pentru că sunt convins că Dumnezeu iubeşte lumea, şi ar dori ca ea să se întoarcă spre bine fără a deveni o altă lume; are tot ce-i trebuie ca să o facă. Domnul se uită cu milă şi înţelegere la nevoile noastre “lumeşti”, la tot ce poate părea departe de suflet dar poate ştirbi Binele aşezat chiar şi în cele mai mărunte lucruri:  “Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii cari locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale. Să-i dai plata pentru ziua lui înainte de apusul soarelui; căci e sărac, şi o doreşte mult.”  “Să nu iei zălog cele două pietre de rîşniţă, nici chiar piatra de rîşniţă de deasupra; căci ar însemna că iei zălog însăş viaţa cuiva.” Să nu legi gura boului când trage la jug.
Întrebarea permanentă, pentru naivi şi purtători de brăţară WWJD, este: ce ar gândi, ar face şi ar spune Isus acum, în locul meu? Ce mi-ar spune dacă m-ar vedea aici, acum, făcând ceea ce fac, gândind cum gândesc? Cum s-ar uita la mine, ce aş citi în ochii Lui? Nu ştiu cine poate face acest exerciţiu fără oprire… Adam sigur nu a făcut-o. A “tras perdeaua” conştiinţei, uitând de Dumnezeu, într-un moment de neatenţie, indiferenţă, de plictiseală, de oboseală, de cinism. Şi noi facem asta de mii şi mii de ori pe zi. Alteori ne punem aceste întrebări, şi totuşi nu alegem corect, aflând asta din roadele alegerii noastre, sau primind un semnal în conştiinţă o dată cu semnul că am fost iertaţi. Cât de complicat e totul pentru oameni!

Iată şi nişte exemple de cum gândeşte Isus, semn că ceva nu e în regulă cu modul nostru obişnuit de a raţiona, că trebuie să ieşim din tiparele normale, ducând totul până la limite extreme ale intensităţii, purităţii şi supunerii, luând aminte la orice amănunt, la toate înţelesurile.
“Cît priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus de Dumnezeu, cînd zice: ‘Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.”
“Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.` Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.”
“Aţi auzit că s’a zis celor din vechime: ,,Să nu preacurveşti.“ Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s’o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.”
“Aţi auzit că s’a zis: ,,Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.“ Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt.   Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.  Aţi auzit că s’a zis: ,,Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.“ Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”
“Pentruce Mă numeşti bun?“ i-a zis Isus. ,,Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.”
“Isus le-a răspuns: ,,Nu este scris în Legea voastră: ,Eu am zis: Sînteţi dumnezei?` Dacă Legea a numit ,dumnezei`, pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvîntul lui Dumnezeu, -şi Scriptura nu poate fi desfinţată, – cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M’a sfinţit şi M’a trimes în lume? Şi aceasta, pentrucă am zis: ,Sînt Fiul lui Dumnezeu!`”
“Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.“”
“Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine.”

Totul dus până la limită – tocmai ca limita să dispară.