Decimare la cerere

1.2. Să mă joc

3. Copiii (dar nu am să încerc asta chiar azi, tirania lepşei are o limită!), mai ales cei trişti şi singuratici

4. Să mă uit la documentare despre animale, plante şi locuri exotice

5. Să stau la soare în-grădină-cu-ochii-închişi-şi-creierul-zumzăind-o-melodie-fără-versuri-de-parcă-tocmai-ar-fi-plecat-poştaşul care mi-a adus pensia

6. Mâncarea chinezească foarte picantă şi cu denumiri ciudate fără vreo legătură cu gustul sau aspectul (mă omor după vinetele cu aromă de peşte, pentru că nu au deloc aromă de peşte, ci sunt dulci-caramelizate-iuţi-sărate şi cu mult usturoi, iar de arătat arată ca o dulceaţă maro de nuci verzi mari şi lungi ca nişte sardele)

7. Tractoarele foarte vechi ascunse prin şoproane, caii, măgarii, raţele, veveriţele, cangurii, hipopotamii, delfinii, balenele ucigaşe, mangustele, buburuzele, koala, orice pasăre cântătoare, căprioarele şi cerbii, lupii, pisicile sălbatice şi cactuşii

8. Locurile tainice de prin ogrăzi, case şi grădini, pe sub stânci şi poduri de piatră, după colţuri, pe acoperişuri

9. Muşchiul verde şi florile foarte mici, la care trebuie să te uiţi de aproape

10. Plantele de tot felul crescute prin crăpături, între pietrele zidurilor, copacii care par să crească din stâncă şi iarba hrănită cu praf şi ceaţă

Primă (Bonus, Supliment, Coroniţă):  Lumina Lunii amplificată de mare. Să cumpăr (când sunt deprimat) tot felul de scule, şuruburi, aparate de măsură şi substanţe care nu-mi sunt absolut deloc necesare dar mi-ar plăcea să-mi trebuiască pentru că ar însemna că fac ceva util şi complicat. Să citesc romane poliţiste cu detectivi particulari singuratici. Să fiu singur când am chef. Să nu fie umezeală când e frig.

Simplitatea slăbiciunii

Marius Jugariu a postat mai demult un articol care mi-a dat o idee, venită pe firul logic al comentariilor. Era vorba de o găselniţă menită să-i încurce pe creştini, ceva cu o piatră atât de grea încât Dumnezeu nu ar putea s-o mişte – deci nu ar fi de fapt atotputernic. Găsisem un fel de răspuns, dar l-am uitat… Nu contează, oricum, pentru cine nu crede în atotputernicia Lui. Spuneam acolo că unii ar putea să întrebe, ca să ne încurce definitiv pe noi, cei care credem că avem credinţă, dacă Dumnezeu ar putea să se sinucidă. Răspunsul firesc ar fi nu, nu ar putea, pentru că El e însăşi Viaţa. Deci nu e atotputernic? Îi e frică de faptul că nu ar avea cine să-L învie?
Dar apoi m-am gândit că se poate spune chiar mai mult. Dacă noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea Lui, iar noi avem chef câteodată să ne sinucidem, şi unii chiar o şi facem, atunci şi pentru El s-ar putea să fie aproape la fel, dar la intensităţi cosmice. Poate că, văzând cât este de singur în Univers, în Universuri, că nu poate iubi pe nimeni, că nu este iubit de nimeni, s-a gândit să se sinucidă… Nu avea rost să fie. Dar, fiind chiar Viaţa însăşi, şi-a dat seama că poate crea fiinţe pe care să le iubească, şi care să-L iubească (înapoi, cum ar spune englezii). A făcut-o, şi acum nu se va mai putea gândi niciodată la aşa ceva, pentru că există atât de mulţi oameni care Îl iubesc, aşteaptă şi cerşesc dragostea Lui.
Deci nu mai e atotputernic, a lăsat dragostea să fie chiar mai puternică decât El. Sau poate El e însăşi dragostea? Dar e prea simplu…

Lângă porţile Nopţii


[Muzica din Romeo şi Julieta (compusă de Henry Mancini).]

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare
Langă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Dar copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte, dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

Împletiţi dintr-Unul

My Sweet Lady

Lady are you crying do the tears belong to me
Did you think our time together was all gone
Lady you’ve been dreaming I’m as close as I can be
And I swear to you our time has just begun

Close your eyes and rest your weary mind
I promise I will stay right here beside you
Today our lives were joined, became entwined
I wish that you could know how much I love you

Lady are you happy do you feel the way I do
Are there meanings that you’ve never seen before
Lady, my sweet lady, I just can’t believe it’s true
And it’s like I’ve never, ever loved before

(Chorus)

Lady, are you crying, do the tears belong to me
Did you think our time together was all gone
Lady, my sweet lady, I’m as close as I can be
And I swear to you our time has just begun

%d blogeri au apreciat: