Ceilalţi?

Nous avons marché le long des sentiers.
Parmi nous, certains sont tombés
Et tous les autres que deviennent-ils ?
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Derrière nous, campagnes et villages
Ensevelis sous le lierre sauvage
Ou seul un chien peut-être vit tranquille.
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Nous sommes prisonniers des liens qui nous attachent
Et nous souffrons.
Dans notre cœur, comme une tache,
Quelque chose qui grandit et qui se cache.
Nous sommes prisonniers des liens qui nous attachent.
Quelques croix sont plantées sur le chemin
Que les bourreaux nous montrent de la main,
Disant : „De l’autre monde, que reste-il ?”
Nous sommes prisonniers de l’inutile.
Au-delà de nous, dans le ciel de plomb,
Y a-t-il un Dieu, quelqu’un nous l’appelons ?
Nous oublier, comment le pourrait-il ?
Nous sommes prisonniers de l’inutile.

Prisonniers de L’Inutile
aut. Gérard Manset
int. Francis Cabrel

Reclame

Ton-sur-ton

ATENŢIE! ACEST ARTICOL NU ESTE DESPRE Iosif Ţon!!!

Privighetoare sură pe fond gri-souris

(Pentru crâng, porniţi-le pe toate simultan! Pentru colivie, una câte una.)

BirdSong Radio

MIT

Totul a fost întrerupt deoarece
Prin încăperi trecuse un şoarece.
Dar, vă daţi seama, nu era un şoarece obişnuit:
Avea coada ruptă şi dura la nesfârşit.
Trecerea lui plină de chiţăit şi putoare
Era foarte mare.

Iar noi, copiii cu funde galbene la gât,
Stăteam lipiţi de perete. Era urât
Şi nici nu ne băga în seamă.
Nouă însă ne era tare teamă
Când trecea şoarecele pe lângă noi
Fixându-ne cu ochiul ca un biloi
Negru şi sticlos.
Îl rugam frumos să ne lase în pace, să treacă.
Dar lui îi era a petrecere şi a joacă
Şi ne trezeam aşa,
Chiuind pe spinarea lui: Mascarà!
O, era şoarecele nostru de dimineaţă
Purtând lumină vânătă pe mustaţă
Şi ne spunea poveşti şi ghicitori
Cu paraboloizi şi privighetori
Până ne cădeau dinţii,
Ne-ngropam jucăriile, părinţii
Şi rămâneam în irizare şi-n aură,
Să-l aşteptăm înlemniţi, lângă gaură.

Tonsure

Ton

%d blogeri au apreciat asta: