Cum să aplicăm tratamente fidele durerii

Firma NYCOMED, probabil în pregătirea lansării unui lanţ de farmacii destinate creştinilor fideli dolorismului, desfăşoară un percutant program publicitar în policlinici, profitând şi de aglomeraţia cauzată acolo de tot felul de viruşi.

Ce ne oferă aceşti adevăraţi prieteni ai credinţei? Un tratament în două faze, foarte uşor de aplicat fără niciun fel de asistenţă duhovnicească sau medicală.

Astfel, pentru a ne bucura de nici mai mult nici mai puţin decât de 8 ORE DE DURERE musculară sau articulară neîntreruptă, relaxându-ne în tot acest timp (deoarece efectul nu necesită efort suplimentar), este suficient să ne aplicăm un plasture! Atenţie, este vorba de PLASTURELE ROŞU. Simplu de reţinut.

Câteva explicaţii farma-copeici ne vor ajuta să înţelegem mai bine ce se întâmplă.

Plasturele-minune (iată, există minuni în zilele noastre!) se aplică pe cap, într-o regiune cât mai cheală, având grijă ca suferindul să-şi păstreze facultăţile vizuale intacte. În clipa următoare, saicina şi glycol-salicilatul încep să dea naştere la dureri ameliorate, precum şi la fenomenul de disc-om-fort (voi contacta firma producătoare pentru elucidarea acestuia din urmă – cred totuşi că e vorba de întărirea senzaţiei de rotunjime, de plenitudine omenească din cauza durerii; este exclus să fie de fapt o greşeală de tipar, disconfortul ar putea apărea doar la slăbirea suferinţei, deci nu e cazul). Ce este şi mai minunat e faptul că, deşi plasturele e local, durerile apar în toată regiunea musculaturii, articulaţiilor şi tendoanelor (vă daţi seama, ce extaz pentru creştinii culturişti…). Trebuie însă respectată cu stricteţe contraindicaţia evidentă de aplicare în regiuni desecrate, întinate, ruşinoase: plasturele nu dă dureri în aceste zone penibile. În schimb, zona sacro-sacrată şi ceafa, mai ales (nu ştiu exact din ce motive, poate fiind diametral opusă frunţii), suferă intens.  Ca un bonus malus, superba realizare farmaceutică oferă şi căldură, fierbinţeală, agitaţie pur spirituală (ştiut fiind faptul că telefoanele fierbinţi şi chatul impur sunt odioase grupului-ţintă).

Dar asta nu e totul! Aceeaşi firmă vine cu un alt plasture, PLASTURELE ALBASTRU, ce se aplică imediat după încetarea celor 8 ORE, da, 8 ore pline de arsură, la capătul cărora suferindul se simte uşor traumatizat, dar nu vrea să cedeze!

În mod cu totul incredibil, acest al doilea plasture face ca durerea să se conserve, îngheţând la intensitatea plasturată anterior!

Nu ştiu ce s-ar mai putea spune, decât că am impresia că cererea va depăşi cu mult oferta, deoarece suntem o ţară extrem de creştină şi ne perfecţionăm continuu. Dar pentru astfel de minuni, nu văd de ce nu am reveni la sănătosul nostru obicei de a ne lăsa sacoşa la coadă pe timpul nopţii.

Reclame

Un NOU blog deschis traficului!

romanikavanghelica.wordpress.com

Contribuţiile sunt binevenite, dar vă sfătuiesc să vă deschideţi câte un blog personal pentru fiecare nouă dezbatere, postare, sau chiar pentru câte o idee de titlu. În acest mod simplu, vom reuşi să sufocăm atât WordPressul, cât şi imaginaţia tuturor. Iar traficul va fi atât de împrăştiat pe atât de multe bloguri, încât toate clasamentele se vor desfiinţa pe motiv de ex aequo generalizat. După care toată lumea se va întoarce la Biblie şi o va aplica virtual în viaţa scăpată printre ochiurile reţelei.

Succes vă doresc, deşi e o concurenţă acerbă. Fiind creştin aspirant, mă străduiesc să vă urez de bine.

PRECIZARE IMPORTANTĂ: Nu aspir pe nas (şi nu fac TRAFIC cu) substanţe des incriminate, nu aspir atei, nu aspir alţi creştini, hinduşi, jainişti, comunişti etc. Fac această precizare deoarece m-a izbit violent o cugetare, la ieşirea dintr-o cabină intimă… Era un afiş care spunea „Apăsaţi aici înainte de a pleca!”, ceea ce aplicat literal duce la moarte sigură şi tristă prin buclă infinită. Unii pot ieşi din buclă prin forţe proprii, alţii numai ajutaţi, alţii deloc. Aviz profesioniştilor.

Para Bulă — Telenovela fundamental

Anul XXX, Sezonul I, Episodul 1

Sală de clasă cu pereţii coşcoviţi, graffiti Steaua-Dinamo-Rapid, undeva într-o ţară latină importatoare de banane. Copiii se joacă zgomotos. Se trânteşte uşa de perete şi intră Profesoara de Religie (ind. casting: tip Draga Olteanu Matei actualizată şuviţe, gene false, geantă Prada).

-Buna ziua, copii!

– … [Zgomot confuz, chiote întreruptus, cad lame pe jos, chiştocuri strivite etc.]

-Toată lumea să scoată o foaie de hârtie!

-Haideţi doamna profesoară, ce naiba!!! Nu ne-aţi anunţat, drepturile elevului!!! [Turbulenţă, agitaţie, panică]

-Gura, că vă ia mama… (Maică Precistă, ajută-mă, că nu-i mai suport, sunt prea obraznici! De ce nu m-oi fi dus eu la mânăstire, of, viaţa mea!) [Ind. reg.: vocea interioară a Profesoarei pe muzică discretă smooth jazz, Al di Meola, Judas Priest, exclus Guţă, Salam e.a. Gros plan icoane pereţi, arr.plan ferestre termopan, ceaţă, umezeală – lipsă elemente localizare, eventual studio pereţi fermi]

-You know the drill, scrieţi în colţul din stânga sus numele, adresa, ocupaţia şi salariu părinţilor, dacă sunt acţionari pe undeva, procentul, apartenenţa politică. În dreapta sus să declare toată lumea pe proprie răspundere dacă a plătit banii la fondu clasei (Mi-am găsit să fiu dirigintă tocmai la sărăntocii ăştia de Pantelimon… of, viaţa mea!). Aşa, acu notaţi întrebările. Punctul Unu: să se aleagă varianta/variantele corecte… Sleş Maria, ce, nu ţi-a luat tactu calculator, că doar l-am văzut cu un BMW de NL zilele astea? Ai să rămâi repetentă, fato! Buuun. Deci ă, ă, ă…variantele corecte… dintre afirmaţiile următoare, două puncte. Deci acu scrieţi dedesupt variantele: Deci Dumnezeu este a) atotputernic b) cel mai puternic c) foarte puternic d) destul de puternic e) insuficient de puternic deocamdată, dar mai vedem până la urmă f) n-are nici o putere, sau dacă are noi n-o vedem. Aţi scris? Aşa, punctu Doi…

-Gata doamna, gata, eeee, prea mult, a fost meci aseară şi-stem obosiţi!!!

-Bine, mă, bine. Începeţi! Vă atrag atenţia că de răspunsul vostru depinde nota pe tot anul!

[Travelling după umărul Profesoarei, care se plimbă metodic prin clasă în căutare de suspecţi. Gros planuri diverse cu copii năuciţi, acţionând în diverse feluri asupra pixurilor. Muzică Bach, Vivaldi, Schumann în alternanţă pe cadre.]

-Teologeanu! Măi copilaş, ce cauţi tu în bancă, ai, de ce scormoneşti? Ah… Da, bine, îmi laşi pe catedră ce ai acuma la tine, şi restul bibliografiei mi-o aduci mâine, bine, puişor? (Să creadă el că citesc io toate hârţoagele alea numa ca să corectez extemporalu ăsta, da dacă tacsu e preş. com. părinţi, asta e, jucăm rolu, că doar cine crezi că face propunerile de cadou de sărbători… Auleo, să nu uit că mi-a zis tatsu să-l mut în rându 1, că tocmai i-au crescut dioptriile, sărăcuţul… Păcat de el, că e băiat bun, da mă cam enervează că mă contrazice la ore. Da nu-i port pică, că-i tare plăpând şi pare epileptic, Doamne Maică Precistă şi sf.cuv. Paraschevo fereşte-ne pe toţi amin amin!)

[Idem]

-Apetrei şi cu Ivanghelescu, dacă mai copiaţi unu de la altu, vă dau afară, mă! Nu glumesc, vreau să văd ceva original la fiecare, că aţi încurcat-o! Oricum, să vină părinţii vostri la sedinţă, neapărat. Cum adică, sunteţi fraţi? Păi parcă vă scoteaţi ochii în pauze! Ah… lăsat la orfelinat şi readoptat, fugit de-acasă şi reprimit… bine mă, bine, să vină tata, nu mama (Maria parc-o chema? cumsecade femeie, o doamnă adevărată, mi-a plăcut) , că poate-l conving să vă tragă şi-un toc de bătaie, stupizilor! A, e la muncă în Italia? Să vină unchiul vostru Pavel sau Paul, că nu mai ştiu cum îl cheamă!

[Ibidem]

-Friedmann, ce faci tu pufuleţ micuţ? [scrâşnete şi rânjete Colgate] Tu nu scrii nimic? [grimasă feroce] Ce, crezi că dacă tatăl tău e director la noi la şcoală, tu nu ai nevoie de notă? (Jidani, domle, jidani!!! Să-ncerce numai să mă dea afară, că mă duc imediat la Inspectoratul de Stat pentru Universalizarea Susţinerii, n-are de un’ să ştie că bărbată-miu lucrează acolo doar ca manipulant de poveri… Sau poate…? că ştii că ăştia se ajută extraordinar între ei… Doamne apără!) Bine, lasă, probabil că nu te simţi prea bine, eşti palid (pă naiba, e rumen şi gras ca un…), poţi să te duci (adică mai lasă-ne, pistruiatule!!!), nu-ţi pun absenţă.

[Ibibibibidem]

-Hassan, încetează imediat s-o mai pocneşti pe Evdochia că nu-ţi suflă!!! Da ce-i cu tine, mă băiatule, că doar tu ştiai cel mai bine la materia asta? Li-chuan-fan!!!! Lasă naibii muştele alea, ce, n-ai sendviş la tine? A, vrei să vezi dacă au suflet? N-au, mă, n-au, poţi să le chinuieşti cât vrei, că nu zic nimic, n-au strămoşi să le apere, n-au nimic! (Nici nu pot să fugă la Buda, hehehe… Bine că are tactu Q7 şi nu se simte să-mi aducă şi mie un bax-două de tricouri, gălbejiţii naibii de cintezoi!)

[IbibIbibibibibidem]

-Alo, Botezatule! De ce te uiţi aşa la mine cu ochii tăi albaştri nevinovaţi, hai? Sau mă urmăreşti să vezi când mă întorc cu spatele, ca să te uiţi pe fiţuici? (Când le predai, se uită la tine de parcă au înţeles tot din prima, şi la lucrare se blochează, frate!) Şi tu, măi Darveni, ce faci tu acolo băieţaş, ia scoate imediat mâinile pe bancă! Ce-ai aici mă, eşti inconştient? Elena Albu… Păi eu credeam că copiezi şi tu citeşti rău-meeens la mine în oră, măi obraznicule? A, ai terminat lucrarea, ai recitit de două ori şi nu mai aveai ce face? Bine, mă, bine, poţi să citeşti mai departe (Cum or putea copiii ăştia să citească romane de dragoste la vârsta asta, nu-nţeleg. Al meu deja trecuse la Războiul Lumilor la vârsta lor…)

[Ibiibibiibibibibibibidem]

-Buuulăăă!!! Eşti idiot? Ce … ghhh … hhh … faci cu prezervativul ăla la mine la oră, mă? Vrei să mor, să mă sufoc? Explică-te imediat! AAA!!! Vrei să te protejezi de contaminare de la alte credinţe decât a ta? Nu eşti normal, mă băiatule? Tu nu vezi că n-are nimeni nimic cu tine, mă? Şi mai stai şi singur în ultima bancă, cine te-atacă, mă, eşti obsedat? Sau ai pus tu gând rău la copilaşii ăştia, Doamne iartă-l că nu ştie ce face! Şi ce dacă ţi l-a dat tactu mă, pune-l imediat la mine pe catedră, animalule! (Ce familie, ce educaţie, nu mai pot, înnebunesc, cer transferul la Jean Monnet! Mă omoară ăştia cu zile, of, viaţa mea…)

[Pauză publicitară de suspans prelungit. La sfârşit rulează foarte încet pe ecran un avertisment de la CNA]

Critica soluţiei pure

2or3catholicsCatolic-ism

false-ecumenism-copy Ortodox-ism

Assisi1986 Ecumenism


happyfaces Hedonism carismatic reproductibil

Post(-)modernism


emergingsnakeEmerging Church


emerging-church-1Emergent Church

preacher_blogBisericaNoastraVirtuala.wordpress.com


web_bread_and_fishFamily Church


worship1Seeker Sensitive Church


postgradeL-I-T-E-R-A-L-I-S-M


bruegel-wedding-dance-outside7e20Universalism


blackout(Very) Intelligent Design


atheistdoubt1Ateism


qpidFundamentalism

Merry Christmas cartoon Secularism


Umanism

cal_v_armExtremism

Dumnezeu şi câinii

Îmi spunea mai demult soacră-mea că un vecin afirma că Dumnezeu nu iubeşte deloc câinii, se pare că aşa ar rezulta din Biblie. Mă pune serios pe gânduri problema asta, pentru că într-adevăr se pot găsi multe citate în care câinii sunt înfieraţi. Dar şi oamenii sunt înfieraţi, nu-i aşa?

Eu îmi iubesc câinii (am momentan patru), deşi pentru mine a existat un singur Câine, Câinele meu, primul meu câine, cu care sper să mă mai joc vreodată – ştiţi că N. Steinhardt credea că în Rai ne vom găsi cu toţii laolaltă, dar şi cu tot ce am iubit pe lumea asta, chiar şi dacă nu are „suflet”? Ceva au câinii, dar nu ştim exact cum să-i spunem, ca să nu-i jignim pe oameni.

Max

Într-o bună dimineaţă mi-am dat seama de ce nu am reuşit niciodată să citesc Cântarea Cântărilor. Să încerc să vă explic, deşi nu e ceva clar. Luaţi aer în piept. Ăsta mi-s eu, deci nu e grav deocamdată şi pentru alţii, mai ales dacă nu-mi citesc „blogul”.

De multe ori am văzut câini, chiar şi vagabonzi înfometaţi care, dacă le duci ceva să mănânce, cât ar fi de bun, cât le-ar fi de foame, nici nu se duc măcar să adulmece darul până nu-i mângâi. Lasă totul şi-ţi cer să-i mângâi, chiar dacă le e foame, chiar dacă e mâncarea lor preferată. Am şi eu o căţea care face de două ori pe zi lucrul ăsta, amintindu-mi că eu nu sunt nici măcar ca un câine în faţa lui Dumnezeu, pentru că nu sunt totdeauna în stare să las totul pentru mângâierea Lui (cu atât mai puţin pentru ceva neplăcut pe care l-ar dori de la mine, presupunând că aş înţelege asta măcar cu o minte de câine). Mă atrag irezistibil tot felul de lucruri şi ştiu că Dumnezeu mă aşteaptă să mă întorc şi către El până la urmă, după ce bifez tot restul. Sau când dă vreun necaz peste mine, Doamne fereşte!

Dar am şi un câine. Mă iubeşte dramatic… Când îl mângâi, pur şi simplu plânge, tremură, se tăvăleşte, mă muşcă uşurel. E şi foarte gelos: stă locului până se apropie alţi câini, dar când îşi dă seama că s-ar putea să-i netezesc şi pe ei îl apucă nebunia şi sare pe mine ca să mă aibe doar pentru el. Mai face (sau păţeşte) însă şi altceva, considerat îndeobşte ruşinos de către oameni (ai căror masculi au norocul de a fi lipsiţi de coadă şi umblă de obicei îmbrăcaţi, iar dacă scot limba nu înseamnă neapărat că îi atrage ceva) – de aceea prefer să-l mângâi când suntem numai între noi, bărbaţii.

V-aţi prins? Dacă nu, asta e. Totuşi, într-o lume ideală, în anumite condiţii ar trebui să existe o legătură inadmisibilă între dragoste şi plăcere. De obicei, când sunt pure, ambele dor până la urmă (aşa mi s-a spus). Culmea e că dragostea şi plăcerea unui câine mi s-au părut totdeauna pure, chiar alături de gelozie şi prin totala lipsă de ruşine. Iar ei sunt atât de deştepţi, încât reuşesc să nu-i doară decât dragostea (bănuiesc, cel puţin, că-i doare, altfel de ce ar plânge?).

Dacă ne-ar întreba cineva, vreodată, şi pe noi, postmodernii, ce am vrea să adaugăm la Biblie, eu votez pentru nişte poezii de Leonid Dimov. Nu au ce căuta în Biblie? OK, lasă, nu-i nimic, pot să-l citesc din alte cărţi. Dar nu ne întreabă nimeni, nu i-a întrebat nimeni nici pe alţii când s-au stabilit canoanele, nu aveau cum să ştie ce e bine şi ce e rău, nu-i aşa?

Nu ştiţi de ce tocmai Leonid Dimov? Păi era oniric, şi în vis îl simţi pe Dumnezeu cel mai aproape.

Exemplu de poezie eligibilă pentru canonul postmodern personal:

Trec lemurii în flanc câte doi:
Cete sumbre, de valuri atrase.
Dacă fac nişte paşi înapoi
Mă cuprind dimineţi somnoroase.

Joacă-n inimă vechi veselii:
Dă-mi, din umbra cămărilor, cana
De cleştar rubiniu. Către zi,
Bea-vom iar la o nuntă din Cana.

Te voi prinde de umeri, ascuns
Chiar în larma ospăţului, rece.
Să-mi şopteşti ca atunci: am ajuns
Clipa când doar un suflet petrece.

Traducere imediat după trezire, până nu se risipeşte vraja:
Cortegiul morţii, hidos, implacabil. Dau înapoi, scap în altă scenă, în alt timp. Sunt pescar, sunt vameş, sau poate sunt chiar El? Cine sunt, nu ştiu şi nu contează, dar El este şi acum aici, printre noi, la petrecere. Mă prinde de umeri şi mă întreabă: îţi mai aduci aminte când am fost un singur Duh amândoi? Sau eu fac asta?

Ce muzică ascultă Isus?

Fraţilor, să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar mă preocupă această problemă. Am încercat s-o discut şi cu sora şefă, dar nu prea am reuşit, că are tot timpul nişte căşti de iPod în urechi (nu le scoate decât dacă i se pare că vorbeşte domnul doctor Şitulescu cu ea; de ce nu-i dă prin cap să înveţe cititul pe buze, nu ştiu, dar e o femeie de toată isprava în rest, când nu foloseşte abuziv cravaşa).

La cercul micilor cercetători cuminţi am dat ieri peste o discuţie absolut fabuloasă pe Net (că avem, fraţilor, nici nu ştiţi cât de bine suntem trataţi aici, chiar v-aş invita să luaţi o vacanţă şi să ne vizitaţi 2-3 săptămâni; aranjez eu să vă dea drumul sora, că mă apreciază în mod deosebit pentru comportament şi pentru că nu sunt violent cu nimeni, şi stau foarte cuminte să-mi facă ăia şocuri – noroc de locaţie, că suntem la ţară undeva şi cade curentul destul de des). Aşa, deci vă rog să vă uitaţi la acest forum, unde nişte anglo-portughezo-germano-saxoni discută pe metri întregi de ecran ce-a vrut Bach de la viaţă, plecând de la titlul unei piese cu titlu neclar. Vasăzică, ei nu ştiu sigur dacă “Jesus bleibet meine freude” sau nu, sau multe alte variante, totul e nesigur fraţilor, şi nu numai la astea 4 (patru, vier, four, quatre, quattro, cuatro, cetîri, sesesekokuku-ngbengdu) vocabule! Asta m-a pus serios de tot pe gânduri, şi ieri am lipsit de la cercul micilor cercetători devotaţi şi cuminţi ai Bibliei. Dar sora nu s-a supărat, nici nu ştiţi cât e de bună uneori, dar nu cred că o înţelege nimeni (în afară de mine) pe aici, pe la serviciul ei.

Pentru cine nu le are deloc cu engleza, frăţiorii mei prea puţin şocaţi electric, vă fac un rezumat succint: vasăzică, băieţii nu înţeleg ce a vrut Bach să zică în titlu, şi nici în versuri:

Isus rămâne bucuria mea, sau

Isuse, rămâi bucuria mea, sau

Isuse, mă rog ca bucuria mea să rămână, sau

Isuse, rămâi, căci Tu eşti bucuria mea, sau

Nu mai aştept decât ca Isus să devină bucuria mea, sau

Isus rămâne cu mine ca să-mi dea bucurie, sau

Isus, bucuria dorinţelor omului, sau

Isuse bucuria omului care Îl doreşte, sau

Isus rămâne bucuria mea pe vecie, sau

Rămâne de văzut dacă Isus va fi pe vecie bucuria mea, sau

Tot ce-mi mai trebuie e ca Isus să fie bucuria mea, sau

Isus chiar este bucuria mea, sau

Mi-aş dori ca Isus să fie bucuria mea, sau

Isus e pe vecie alături de mine, sau

Isus este întotdeauna bucuria mea, îmi curge ca sângele prin vine, este pacea, miezul şi liniştea inimii mele, aaaaaaaaaaaaoooohhhhh!!!!

Se pare că băieţii, disperaţi, au lăsat-o baltă până la urmă şi s-au dus să-şi pună CD-ul cu Dinu Lipatti interpretând varianta pentru pian. Apropo, azi noapte am visat ceva frumos, şi cred că numai din cauză că am scuipat pe furiş pastilele în oliţa de noapte. Se făcea că eu cântam la pian într-un bar din Vestul sălbatic. Fufe, cât cuprinde, cowboys, sheriff and deputies, ce mai, tot tacâmul, era o gălăgie invalidantă. Dar eu cântam chiar “Jesus bleibet meine freude”, că în vis poţi face orice ţi-ai dorit toată viaţa dar n-ai fost în stare. După vreo două măsuri, au început să tragă înspre mine din toate direcţiile. La început mi-a îngheţat pur şi simplu inima de frică, dar am simţit că vine cineva în spatele meu. Mi-a pus o mână pe umeri, şi a dat foaia partiturii, exact atunci când ar fi trebuit.

Şi m-am trezit.

Mă rog, poate mai visez şi altă dată, să văd continuarea… Eu cred că Isus, dacă ar trăi acum undeva prin cartierul de care mi-e cam dor – dar sora zice că să-l uit, că nu aveam apă caldă tot timpul ca aici, şi dacă vecinii fac scandal nu are cine să-i potolească – ar asculta ceva de genul…

Mă scuzaţi, ne cheamă la masă. Vă rog să-mi daţi un mail cu ce credeţi voi că ar asculta Isus, bine? Eu am să pun prima chestie de pe lista mea aici, pentru voi, poate pricepeţi ce vroia Bach să spună.
Hai… vă pup, pa!

Sfântul şi Balaurul

Balaurul ucis de-atîtea ori
De bunii duci ai lumilor aceste
Ascunde-n iris lire de culori
Şi-n fiecare solz cîte-o poveste.

Găsitu-l-am pe-o floare de tulipă
Uscată galben într-o carte veche.
Purta ineluri grele pe aripă
Şi pietre nestemate în ureche.

L-am întrebat: felia de coral
Din ochiul lui ce vrajă nouă ţese ?
Deşi ştiam: un şipot sideral
În solniţe pustii prin după-mese.

Stau şi mă minunez cât de simplu ar fi fost pentru Sfântul Gheorghe ca, măcar în vis, să-l prindă pe Balaur cu o plasă de fluturi, şi să-l pună între paginile unei cărţi dragi, la uscat, pentru un studiu amânat din cauza altor treburi mai importante. Iar mai târziu, într-o seară tihnită, după lupta cu sine însuşi ca să nu mănânce decât puţin seara, evitând îngrăşarea şi lenevirea care-l pândeşte pe orice sfânt la cotitură, să se aşeze sub lampadar, cu o lupă, încercând să ignore talk-show-ul de pe Realitatea, şi să-l studieze pe balaur cu toată atenţia. Cât de surprins ar fi fost, în acelaşi vis poate, să vadă cât de minunat este alcătuit acesta de către creatorul său, necunoscut încă. Cât de bine i se petrec solzii, ce minunate antenuţe (şi microfonaşe, sau alte organe perfecţionate de ascultare) are! Cât de bine se poate el prinde cu gheruţele lui micuţe de orice pradă pe care l-a proiectat cineva să o consume, ca să-şi îndeplinească la perfecţiune rolişorul său în imens de complicatul lanţ trofic al ecosistemului visător! Cât ar fi rămas sfântul de surprins să descopere toate acestea, şi încă multe altele, la un animăluţ pe care-l credea scârbos! Şi poate că şi era, dar nu pentru sfântul nostru din vis, pentru că el i-ar fi mulţumit lui Dumnezeu, poate în aceeaşi seară, sau poate după confirmarea licenţei sale de ucigaş de balauri scârboşi 007, că a dat voie să se întâmple apariţia unei creaturi atât de perfecţionate pentru îndeplinirea planurilor Sale, pe care nu le înţelege nimeni deocamdată. Cert e că, în acel vis din care am să mă trezesc probabil în următoarele 5 minute, sfântul ar fi stat un pic pe gânduri înainte să-i ardă una cu sete altui balaur, şi mai perfecţionat, trimis de nu se ştie cine să-l sâcâie. Nici nu vreau să mai visez la ce ar duce o astfel de ezitare în lupta cu balaurii de ultimă generaţie…

%d blogeri au apreciat asta: