Vis problematic

Am visat că ajunsesem student la o facultate foarte ciudată (privată, totuşi aparent gratuită, deşi bogaţii erau admişi numai dacă-şi donau personal averile unei mulţimi uriaşe de cerşetori-respingători).

Se studia un singur lucru, o teoremă (sau ecuaţie?) destul de simplă: (1+1+1)+Nx0=1. Nimeni nu ştia exact cum anume se acordau diplomele de absolvire, dar se bănuia că trebuie să asimilezi materia; şi mai era un anunţ la Secretariat cum că studenţii ar trebui să ia aminte că nota la purtare, eliminatorie, se dă cu ajutorul unui sistem ultraperformant de supraveghere în cuget, vise şi simţiri. Inutil să trişezi cu aşa ceva, aşa că mai bine te porţi aşa cum eşti pe când devii – cică te urmăreşte chiar şi acasă, la o bere cu prietenii, când joci rugby sau în vacanţe. (Mai era un singur anunţ, semnat de către suplinitorul ajutorului de prodecan adjunct auxiliar: „Studenţii care sunt convinşi că N= 144 x 103 sunt rugaţi să nu mai insiste, diplomele nu se acordă anticipat!”)

Existau mai multe amfiteatre, săli, săliţe şi carcere cu recluziune severă. În toate era câte o tablă foarte modernă (cum am văzut de curând la un Colegiu Naţional din capitală), şi care chiar funcţiona la capacitate: era de fapt un ecran, uriaş sau cât o oglindă retrovizoare, oricum conectat la câte un calculator cu Powerpoint. Toată lumea bănuia că există o reţea şi un Server central, dar firele erau prin pereţi şi nu puteai merge pe ele fără să te snopească the body guards, iar studenţii renunţaseră să mai intercepteze mesajele criptate prin care comunicau profesorii, asistenţii şi secretarele. Oricum, farsele erau inutile, pentru că nu mai râdea nimeni când se încurcau cadrele didactice la prezentare.

Că veni vorba de dumnealor, umbla vorba că sunt bântuiţi de o mâncătorie pătimaşă, şi de aceea căzuseră de acord să fie cu toţii rectori. Omul cu afişul era de fapt simplul administrator-mecanic-şef-instalator-helpdesktetrisian, iar funcţia din care semnase fraudulos era inventată (inutil) pentru a inspira autoritate. Însă studenţii erau şi ei împărţiţi în tabere şi bisericuţe (mai ales cei care stăteau la cămin şi în gazdă nu-i înghiţeau deloc pe copiii de bani gata, proprietari de apartamente şi chiar maşini decapotabile). Existau căsătorii mixte şi prietenii fără frontiere, dar toate erau nefericite şi sfârşeau rău, uneori cu exmatriculare.

Pe ecranele de care v-am spus erau afişate lungi demonstraţii, axiome, leme, teoreme ajutătoare, corolare colorate etc. Adică nu toate literele, cuvintele şi paragrafele aveau aceeaşi culoare. M-am dumirit de ce, când am văzut că studenţii erau obligaţi sau puteau alege să poarte nişte ochelari speciali, cu filtre colorate, care îţi ascundeau anumite semne şi te lăsau să vezi altele. Am văzut că erau şi studenţi care se credeau şmecheri (sau erau pur şi simplu curioşi?), şi schimbau între ei ochelarii, ba chiar mai ascundeau câte o pereche prin ghiozdan, ca să aibă cum să fenteze sistemul dacă se hotărau să frecventeze şi alte cursuri. Asta era posibil, deşi după admitere te trezeai gata repartizat la câte o sală.

În mod evident, studenţii nu aveau un nivel uniform de dotare naturală. Unii păreau depăşiţi de cerinţele studiilor superioare şi plângeau în hohote că nu pricep nimic şi n-or să ia diploma, alţii ieşeau de la cursuri dansând, cântând şi declamând poeme inspirate de materia predată, prin colţuri pândeau găşti de metalişti dubioşi şi clarvicioşi, se formaseră frăţii selecte care studiau şi dezbăteau separat la simpozioane transmise în direct pe Net, ba chiar am văzut şi un miting feminist aproape paşnic. M-a impresionat grupul de rugăciune al studenţilor temători şi nesiguri – mulţi râdeau de ei, pentru că stăteau mereu cu mâinile împreunate şi nu puteau lua notiţe (totuşi, bănuiesc că aveau reportofoane sau memorie vizuală).

M-am trezit înainte să-mi susţin lucrarea de diplomă.

Vine primăvara!

Vulcanizare autohtonă

Visul fericirii

London Bridge is fading down

Lux în Alba

Strâmtorare pe Dire Streets

Iertare individuală

Harul (Ianuarie 2009, text alterat şi adnotat)

Deşi tânjim după el, nu suntem îndreptăţiţi să-l avem.
Dacă-l primim, este un dar minunat, chiar dacă ţine numai câteva clipe.
Nu trebuie însă să urmărim a-l avea în permanenţă, din smerenie şi respect pentru jertfa lui Isus. Nu suferinţa, nu moartea, nu ura, batjocura sau umilinţa au fost greu de îndurat pentru El.
Dacă El a strigat, chiar şi o singură dată, “Pentru ce M-ai părăsit”, cum putem noi dori să trăim mereu în har?
Vrem ca viaţa noastră să fie plină doar de Duhul Sfânt, sau ne închipuim că ni se cere suferinţă contra mântuire, că Dumnezeu vrea să suferim. Să suferim pentru un dar gratuit…
Dar a trăi fără har e deja destulă suferinţă, dacă reuşim să o vedem pe-a noastră şi să ne-o amintim pe-a Lui.
Cum am putea noi să urcăm pe Calvar ca să ajungem la har, când El a urcat ca să-l piardă?
Poate că mai ales pentru a simţi ce înseamnă această lipsă s-a şi întrupat?
Cum ar putea să nu ierte, când a simţit-o?

P.S. Nu sunt un adept fanatic al Universalismului, dar uneori mi se pare logic şi nevinovat să devin. Nu reuşesc nimic până la capăt…

Ce lin…

Vive le charbon!


Vers les docks où le poids et l’ennui
Me courbent le dos
Ils arrivent le ventre alourdi
De fruits les bateaux

Ils viennent du bout du monde
Apportant avec eux
Des idées vagabondes
Aux reflets de ciels bleus
De mirages

Traînant un parfum poivré
De pays inconnus
Et d’éternels étés
Où l’on vit presque nus
Sur les plages

Moi qui n’ai connu toute ma vie
Que le ciel du nord
J’aimerais débarbouiller ce gris
En virant de bord

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Dans les bars à la tombée du jour
Avec les marins
Quand on parle de filles et d’amour
Un verre à la main

Je perds la notion des choses
Et soudain ma pensée
M’enlève et me dépose
Un merveilleux été
Sur la grève

Où je vois tendant les bras
L’amour qui comme un fou
Court au devant de moi
Et je me pends au cou
De mon rêve

Quand les bars ferment, que les marins
Rejoignent leur bord
Moi je rêve encore jusqu’au matin
Debout sur le port

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Un beau jour sur un rafiot craquant
De la coque au pont
Pour partir je travaillerais dans
La soute à charbon

Prenant la route qui mène
A mes rêves d’enfant
Sur des îles lointaines
Où rien n’est important
Que de vivre

Où les filles alanguies
Vous ravissent le cœur
En tressant m’a t’on dit
De ces colliers de fleurs
Qui enivrent

Je fuirais laissant là mon passé
Sans aucun remords
Sans bagage et le cœur libéré
En chantant très fort

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil…

Încinare

Prin Babel, în jos – sub un turn frumos
Visez fioros.
Trezirea rapidă-i exclusă…
Dau regal pe-un zidar!
Stă scris cu CMYK pe alb murdar
În cartea de bază, expusă
(ce market sfielnic)
În galantar, cu pomelnic…
(Citeşte SMAIC, man îndoielnic
Cu dicţionar! Ia d’ací, lecţionar:
Cyan ca sufletul senin
Ce-i în chin;
Magenta +/- e greu să susţin
1 (o) apariţie-n natură
Dar florile m-aşteaptă
Perfid şi cu ură,
La cotitură!
Yellow & Black – chinezi cu frac, sclavi din alt veac.
(Un vis – chei de leac.)

Să continuăm…
Deci! Deci? Deci, să reluăm
De la începătură
Cu acribia cea mai
Pură!
Dură?
(Sau e doar impostură? Din nou pe arătură…)

Hey-ya, Heya, Heei, Ja!
(De ce nu în vii,
Grigore? Scule! Vină!
N-auzi unde ne mână
Ă-ştii-á?
E groasă şi lată
În Apoi, iată,
Patria noastră, ea,
Hăis! Cea
Veşnic în trude busolată.
Za!
Ha!
Na!)

Cina-v-ar o dată Deo
‘potriva-n-căscioară!
Cina-m-o-nciná cu scoarţă uşoară…
(
Nu-i nici agud, nici agudă.
Da-n cap fermentează
Stupid de alcoolică dudă.
Da-du-do que me quieres,
Soi, de Pepito, himére-s!
)

Cina-li-s-ar preţul de-i udă!
Cina-te-vom Doamne,
Atunci, sub altare!
(Suflete scurt foşnitoare…)
Nu mâncăruri uşoare,
Ci carne şi sânge
Turna-vom ‘n
Pahare!
O, supă de După…
Doom ni-e, zău!
Oare?

(Curat închinare!)

Publicat în Vis în vis. Etichete: . 6 Comments »

Cows, boys and eagles

Acest cântec al lui John Denver mi-a bântuit adolescenţa, dar îl simt la fel de aproape şi azi. L-am ascultat o singură dată împreună cu altcineva, dar acum sunt mult mai înţelept decât în adolescenţă… Atunci aş fi spus că nu prea sînt, acum aş spune că sunt alt cineva, aproape o dată pe oră altul.
Pe atunci încă visam că zbor – da, în somn visam asta destul de des (auzisem că este un semn de boală rară, dar nu cred – voi visaţi că zburaţi?). Nu zburam ca un vultur, era ceva ca un fel de înot, stil crawl la foarte mare înălţime, destul de jos ca să mai văd florile şi copacii, destul de sus ca să scap de ceea ce mă urmărea în vis. (Oare ce fel de gând ciudat a dus la botezarea unui stil de înot rapid cu un cuvânt specific uscatului şi repulsiei?). Uneori mai visam că pot alerga precum astronauţii pe Lună, cu salturi uriaşe, înalte, domoale… Dar acu’ s-a isprăvit, zisei eu cu glas sfârşit, ridicând din picioruş. Totuşi, mai sper să revină. Nu vara, ci visele cu zbor.

Versurile ascund un Nume care este mai presus decât oricare alt nume.


LOOKING FOR SPACE

On the road of experience, I’m trying to find my own way.
Sometimes I wish that I could fly away
When I think that I’m moving, suddently things stand still
I’m afraid ‘cause I think they always will

And I’m looking for space
And to find out who I am
And I’m looking to know and understand
It’s a sweet, sweet dream
Sometimes I’m almost there
Sometimes I fly like an eagle
And sometimes I’m deep in despair

All alone in the universe, sometimes that’s how it seems
I get lost in the sadness and the screams
Then I look in the center, suddently everything’s clear
I find myself in the sunshine and my dreams

And I’m looking for space
And to find out who I am
And I’m looking to know and understand
It’s a sweet, sweet dream
Sometimes I’m almost there
Sometimes I fly like an eagle
And sometimes I’m deep in despair

On the road of experience, join in the living day
if there’s an answer, it’s just that it’s just that way

When you’re looking for space
And to find out who you are
When you’re looking to try and reach the stars
It’s a sweet, sweet sweet dream
Sometimes I’m almost there
Sometimes I fly like an eagle
But sometimes I’m deep in despair
Sometimes I fly like an eagle,
like an eagle
I go flying flying

%d blogeri au apreciat: