Selfix

Route-ine duminicale (1)
Dansând cu lupii
Unde eşti, Adi?
Un NU ne hot.
Tinereţe
Comentariu definitiv, implicit şi omnipostent
Decimare la cerere
Much feedback about nothing
În luptă cu ficţiunea obligatorie
Adevărul care ne scapă
De privit cel puţin o dată – pe zi
Cum să cazi din cer, cu parapanta…
Cows, boys and eagles
Împletiţi dintr-Unul
Dumnezeu şi câinii
Tautologic altfel
Crux

======================================================================================
Loc de dat în Teleiosepithimia, Q., Isidor şi Agnusstick

De ce să daţi în ei? Ca să daţi în mine… din cauza unor comentarii (făcute pe) aiurea:

Dumnezeu e ateu
Şi dacă se rupe… Ce este un fundamentalist?
Emerging Church…
Conversaţie cu creştini – surprinzător de plăcută
Imposibilitatea moralei cu baze religioase
Definiţii ale fundamentalismului
Oare mă cunoaşte Dumnezeu?
Libertate şi adevăr
Cum să nu ne pierdem din cauza mesajelor regăsite
Neoprotestantismul şi semnul crucii
Da, sunt creştin gay!
Creştin sau creştin gay?
Păcate teologice
Melhisedec, preot în veac
Teama de Romani 9

Poate vă feriţi să maculaţi (sau să vă contaminaţi de pe) blogurile respective, deci m-am gândit să ofer o supapă de suprapresiune.
Poftiţi, cine doreşte – rămâne între noi! Nu promit să vă răspund, dar toate comentariile (sper să-mi fac curaj să) le las la vedere. Limbajul necuviincios va fi cenzurat, dar ideile vor rămâne (dacă există), eventual în rezumat.

===========================================================================================

Dumnezeu şi râsul – câtă (îm)potrivire?

Este râsul nepotrivit cu credinţa? Ne dă voie Dumnezeu să râdem?
Este ceva rău în a râde? Suntem copii dacă vrem să ne bucurăm şi fără lacrimi?
Oare ne putem bucura deplin şi fără să râdem?
A râs vreodată Isus? Cum, de ce, de cine?

The Circus of Heaven
(YES – Jon Anderson)

The day the Circus of Heaven came to town
Local folks lined the streets in a Midwestern town
Waiting anxiously for the parade to begin all around
On the very last day

A unicorn headed the mystical way
Surrounded by what seemed a thousand golden angels at play
Behind were Centaurs, elves, bright fairies all in colours of jade
On the very final day

For what seemed only just a moment in time
Seven solemn flying silvered regal horses rode by
Seven golden chariots in tow, a wonder to behold
The Seven Lords of the Mountains of Time
There then arose where nothing really stood there before
A giant tent rising one thousand feet high frofrom the floor
Towns people flocked inside with their eyes all amazed
To greet the Seventh Lord of the seventh age

A fanfare rang out in an incredible sound
Bringing out the strangest visions perfect harmony round
Any dreams he asked would they like to have seen
From historical or mythical scenes
Then there above their heads just as vivid as life
Each vision transported multitudes inventing light
Grecian galleons, the sack of Troy, to the Gardens of Babylon
A play of millions roared along
The gigantic dreams of Alexander the Great
Civil wars where fbrothers fought and killed their friendship with hate
All seen by Zeus performing scenes in the magical way
The day the circus came to town

Outside great animals as tame as the trees
Angels high in starlight dancing streets
Turning their colours with indigo and gold
Dropping violet, red and emerald snow
As the circus finally changed its invisible course
A new world to be found

On the dreamy ground we walked upon
I turned to my son and said
Was that something beautiful, amazing, wonderful, extraordinary
beautiful?
Oh! It was OK!! But there were no clowns, no tigers, lions or bears,
candy-floss, toffee apples,
no clowns…

===========================================================================================

Delirul ca normalitate

Mintea şi sufletul nostru au o capacitate puţin înfricoşătoare de a transforma normalitatea în delir. Sentenţios, dar neplăcut de adevărat, şi din ce în ce mai des vizibil în jur – pentru mine, cel puţin. Se poate delira în absolut orice domeniu: politică, pictură, muzică, dragoste, credinţă, chiar şi raţiune… Poate de aceea îmi place atât de mult să fiu schimbător, să mă hrănesc cu adevărul de sub ochi şi să vânez altul – în consistenţă şi consecvenţă, dacă nu eşti încă Isus, te paşte o mare primejdie.
Ne jucăm cu vrabia realităţii sau cu stăncuţa fantasmei, dominându-le, lăsându-le să se mai zbată puţin, să mai dea un pic din aripi, dar le prindem din nou în colţi şi în gheare, din ce în ce mai hotărâţi să nu le lăsăm să scape, dar nu prea doritori să ne hrănim totuşi cu ele – poate că asta ne-ar şoca. Prea târziu vine uneori salvarea bietelor păsări, căci, dacă nu intervine nimeni să ni le smulgă, e puţin probabil să le dăm drumul – ca să ne întoarcem la pâine şi apă.
Şi la mângâierea Stăpânului, care ne iartă de fiecare dată, vindecând şi viitoarea noastră pradă.

==========================================================================================

Despre bou

Manuscrisul lui Serafim de la Bistriţa

Pildă pentru bou

Boul iaste pentru treaba oamenilor şi iaste făr’ de răotate la inimă şi tot bine gândéşte de stăpână-său. Şi dacă află unde se vor fi ucis niscare boi şi va fi sânge, miroséşte pământul şi dintru adâncul inimii strigă zicând:
– Slavă ţie, stăpâne, cel ce ne-ai făcut pre noi din pământ şi iar în pământ ne-ai zis să mérgem!
Aşijderea şi alţii deaca aud, aleargă toţi acolo, unul după altul, strigând asémene.
PILDĂ. Aşa şi tu, oame: adu-ţi aminte că pământ eşti şi iar în pământ vei să mergi. Dară pentru ce nu petreci pe priiatenul tău pân’ la groapă, plângând cu lacrăme şi slăvind pre Dumnezeu? Pentru că şi tu vei să mori. Drept acéea, iubéşte pre soţii tăi şi nu te scârbi de dinşii, ci măcar ca boul jăléşte şi tu pe priiatenul tău.

Manuscrisul lui Andonachi Berhecianul

Pilda a doaozeci şi doao. Pentru bou

Boul este de slujba omului şi n-are răutate la inimă, tot bine gândeşte omului, dar are şi curvie mare şi cam bufnos puţin. Iar dacă află sânge vărsat jos de alt bou, miroseşte pământul şi suspină de la inimă, zicând:
-Slavă Ţie, Stăpânule, care ne-ai făcut pre noi din pământ şi iar îm pământ vom să mergem!
Şi auzind şi ceialanţi boi, să roagă şi ei.
Aşa şi tu, omule, adu-ţi aminte că pământ eşti şi iar îm pământ vei să mergi. Pentru ce nu plângi pentru prietenul tău cu plânsu şi cu jale, ce râz şi-ţi pare bine de moartea lui, ca când ai dobândi al mare lucru? Dar nu ştii că şi tu eşti muritor şi aştepţi a lua moarte? Iubeşte pre prietenii tăi ca şi pre tine, nu te scârbi de dânsul, că pentru pizmă ce o ai, vei pierde sufletul tău şi te vei lipsi de împărăţiia lui Dumnezeu. Ci ca boul când vede sângele altui bou şi mirosăşte pământul şi suspină, aşa şi tu suspină ca boul şi să jeleşti pe prietenul tău măcar cu gura, de nu poţi cu inima.

Adunare de la filosofii cei vechi pentru firea osebirilor a oarecărora vietăţi
de Damaschin Studitul

Pentru bou

Boul este dobitoc de toţi cunoscut. Şi este foarte folositor vieţii omului, că lucrează pământul şi (partea femeiască) face şi lapte bun. Şi întru toate bunătăţile ce face când este viu, are şi aceasta când moare: că din trupul lui să nasc albine şi din capul lui să naşte matca albinelor.
Şi spun căci când face patimă la picioare iarna de nu poate umbla, de-i va unge cineva coarnele cu smoală caldă cu untdelemn cald, se face sănătos numaidecât.
Iar în Bărbaria se află boi de să zic dimpotrivă, că nu pasc ca boii locului acestuia, mergând înainte, ce aceia pasc mergând înapoi. Şi aceasta o fac că nu sânt coarnele lor întoarsă, ce sânt plecate înainte. Şi de vor vrea să meargă înainte să păşunează, li se fing în pământ coarnele.
Este încă şi în mare bou, ca şi pre pământ, dar nu mănâncă peşti ca să trăiască, ce de va vedea vreun om pescar şăzând pre marginea mării pre piatră înaltă să vâneze peşte cu undiţa, sare din apă şi aruncă pre om în mare şi îl mănâncă. Pentru aceasta, oamenii Mării Roşâi, temându-să de dânsul, când vânează peşte, nu şăd la un loc unde este adânc, ca să nu iasă boul acela să-i arunce întru adânc şi să-i omoare, ce şăd lângă apă neadâncă şi unul aruncă undiţa iară tovarăşii lui stau de privesc la mare. Iar când nu găseşte om să mănânce, mănâncă glod, adecă mâl de mare, ca porcul pre pământ. Şi aşa trăieşte.

=======================================================================================

Turturica

Manuscrisul lui Ioniţă Dascălul

Turtureaoa este foarte iubitoare de soţiia ei, cât, deaca-şi pierde soţiia, îl tot jăleşte foarte, nici mănâncă, nici bea apă limpede, nici pre ramură verde nu şade.

Pilda. Aşa şi tu, oame, deacă pierzi pre prietenul tău cel iubit, aseamănă-te turturelii, ca să-ţi preimească Domnul rugăciunea ta şi-ţi va da ce vei pohti.

A lui Damaschin arhiereul Studitului adunare de la filosofii cei vechi pentru firea osebirilor a oarecărora vietăţi

Turturica este mai înţăleaptă că nu să împreună în viaţa sa cu altă turturică. Iar de va şi muri partea bărbătească, partea femeiască stă neîmpărtăşită de împreunare până ce va muri. Are şi acest obicei: dacă va văduvi, până la patruzăci de zile de întristarea să nu bea apă curată, de nu o va turbura cu picioarele sale. Iubeşte şi pustia şi niciodată nu voieşte să între în cetate care are lume multă şi tulburare.

Iară vânătorii când voiesc să le prinză, să duc dedesuptul copacilor şi cântă şi când aud glăsuind, să pogoară câte puţin-puţin şi şăd pre pământ şi aşa să prind în laţuri.

=========================================================================================

Săr(a)ci cu Google

În adolescenţă am dat peste o carte de Leonardo Sciascia, numită “Todo modo”. Era o carte semi-poliţistă, dar care m-a marcat puternic. Totul se petrecea într-o mânăstire catolică, unde se strângeau lunar mai mulţi cetăţeni cu frică de Dumnezeu, catolici, destul de întreprinzători şi chiar bogaţi, pentru a practica exerciţii spirituale după modelul sfântului Ignaţiu de Loyola. Similar cu acţiunea din “Numele tradafirului”, începe o serie de crime, şi după mult suspans se află că de fapt chiar stareţul mânăstirii era făptaşul, care încerca să cureţe lumea de păcătoşi ipocriţi. Bietul om, deşi criminal, trăia sub semnul nevoii de a afla voia Tatălui. Mi-a rămas foarte puternic în minte descrierea unei fresce din sacristie, care a dus de altfel la descoperirea criminalului. Un sfânt foarte bătrân, care încerca să citească din Biblie, era “ajutat” de către Diavol, care-i întindea o pereche de ochelari.

Pentru cine ştie cum funcţionează Internetul şi motoarele de căutare care-l încheagă, a căuta cu Google folosind întrebări din limbajul de zi cu zi, de genul “cum putem afla dacă avem har”, poate stârni zâmbete condescendente. Faptul că goggles înseamnă în argou ochelari (wear your beer goggles – când bei suficient ca oricine să ţi se pară interesant) nu ştiu dacă ne poate duce cu certitudine la o legătură între Google şi ochelarii diavolului. De fapt, nimic nu l-ar fi împiedicat pe sfânt sau pe stareţ ca, folosind ochelarii respectivi, să judece corect care este voinţa Tatălui, deşi astfel de ochelari ar fi făcut lucrurile mult mai complicate, lăsând să se întrevadă mult mai multe nuanţe, variante, interpretări, neclarităţi… Şi mie mi se pare că am complicat extrem de mult credinţa, plecând de la Lege, blesteme şi binecuvântări, dreptate, milă şi credincioşie… Ne facem foarte multe probleme despre cum ar trebui să ne mântuim, ce să credem mai corect şi mai adevărat, şi de fapt totul pare atât de simplu – până începi să pui în practica de zi cu zi, mai ales în circulaţia bucureşteană, la coadă la vreun ghişeu când ţi-o iau alţii înainte cu cinism, pe bloguri şi forumuri când te atacă unii, şi multe alte zilnice încercări — de o cruzime mult mai mare decât o boală, un accident, o detenţie, pentru că din ultimele poţi ieşi schimbat, dar din primele rămâi cu tot mai puţină masă sufletească din ceea ce nu s-a pierdut printre degete fără să-ţi dai seama.
Veţi spune, poate, că dacă te-ai născut din nou nu se mai pune problema aşa, pentru că începi să vezi tot ce se petrece împrejur cu ochelarii Duhului, şi nu te mai enervează nimic, nu mai reacţionezi decât cu evlavie. Aştept şi eu, poate că…

Cineva a găsit blogul meu căutând “este păcat să mergem la biserica catolică dacă suntem ortodocşi?”. Încă nu m-a găsit nimeni căutând dacă “este păcat să mergem la biserica ortodoxă dacă suntem catolici?”, şi nici după multe alte combinaţii posibile cu baptişti, penticostali, adventişti, creştini după evanghelie, calvini, luterani… Eu aş merge la mai multe biserici, dar nu vreau să-i frâng inima mamei mele, care nu ar înţelege de ce fac asta. Deocamdată am reuşit doar, prin puterea exemplului repetat de sute şi mii de ori, să o conving să-şi facă cruce când trece pe lângă bisericile catolice şi ortodoxe. Când sunt singur, fac semnul crucii şi pentru calvini şi luterani.
Asta mi-aduce aminte de un articol pe care l-am citit mai demult, care trata subiectul reclamelor mincinoase. Dacă faci semnul crucii, sau porţi o cruce la gât, ar trebui să-ţi fie oarecum frică, nu cumva să te afli şi tu în categoria celor care fac reclamă mincinoasă… Dar poate că de fapt ceea ce contează este să-ţi mărturiseşti credinţa public, să aduci aminte altora că există cineva nevăzut care cere şi merită închinare.
Revenind la Google, mi se pare destul de grav că se recurge la un mijloc atât de amorf pentru întrebări care ne frământă. E ca în Star Trek… Computer, define God! Computer, am I a sinner? Computer, show redemption on screen! Computer, engage into eternity!
Oare de ce a fost nevoie de calculator pentru o astfel de întrebare? Din cauza ruşinii de a o pune cuiva care ar fi răspuns prin mustrare? Din cauza unei omilii recente? Dar de ce a apărut o astfel de întrebare? E mai mult har la catolici, sau îl poţi afla mai uşor pentru că e mai linişte, mai multă organizare, disciplină, mai puţină vânzoleală, slujba e mai scurtă, mai solemnă, se cântă la orgă…? Sunt mai altfel predicile? Sunt aceleaşi momente şi rostiri în serviciul liturgic, dar le înţelegem mai bine fiind mai concentrate? Ne putem simţi oarecum mai aproape de Isus?
Până la urmă, aceasta este marea întrebare, pe care ne e ruşine sau nu suntem lăsaţi să o punem în nici o denominaţiune. E un păcat că vrei să fii mai aproape de Isus, în acel unic fel care pe tine te ajută, aşa cum eşti, cu tot bagajul de emoţii, prejudecăţi, păreri, intuiţii şi revelaţii? Oficial da, eşti deja pierdut prin simplul fapt că te bântuie astfel de gânduri, vrei să părăseşti tradiţia, vrei să te duci după Isus şi să laşi deoparte ce te-au învăţat părinţii, Părinţii, părinţii cu sutană, pastorii, sinoadele, lista de lucruri în care trebuie să creadă toţi membrii bisericii. Sigur că te întreabă, e limpede, la urma urmei de ce vrei să te duci în altă parte, unde trebuie să semnezi pentru alte liste de lucruri de crezut, pentru alte tradiţii? Nu ştiu, părinte, computer, frate, nu ştiu, dar când mă duc acolo mă simt atât de aproape de El… Şi nici nu mi-e frică de pedeapsă…
Computer! Help! My brothers are busy…

NOTĂ: Regăsit în ultimul loc în care am căutat.

========================================================================================