Gantesc, deci…

O mănuşă nu este o mână
Aşa cum
Un om nU
Este Dumnezeu.
Dumnezeu
I-a aruncat primul
Mănuşa Satanei
Care a probat-o şi a aruncat-o
Din nou.
Dumnezeu a intrat
În joc
Dar de fiecare
Dată
Scufundă mănuşa în
Duh
Ca să intre la
Apă.
Ştie că Satana
Vrea să se simtă
Binele.
Blestemul
Binecuvântării
Mănuşilor uscate
Sau de oţel
Este că
Nu
Se pot împotrivi
Până la
Capăt Mâinii
Şi
Nici nu
Le doare când sunt aruncate.

Anunțuri

Astrofranciză

Retina ta
Este locul
Geometric
Al locurilor în care
Se opresc
Toţi fotonii
Chiar şi cei care nu
Se opresc
Nicăieri
Crezând
Că nu îi vede nimeni
Îmi pari
O imensă gaură neagră
Care atrage tot
Ce se poate mântui
Şi trimite apoi
Izvoare de fotoni
Ţâşnind
Spre
Sine
Cred că de aceea
Sfântul Francisc
Se agăţa în fiecare zi
Cu arătătorul
De o privighetoare

Excurs

Punctul meu de vedere
Se agită, infinitezimal
Pe o linie
Nici măcar
Neîntreruptă
Bine măcar

O scrijeleşti
Tu
Pe pomul
Necunoştinţei Binelui
Şi Binelui

Paste(l) de vară

Atâta ură e în jur de-mi pare că aud
Cum se izbesc cu sete pumnii în figură

În piept
Mi s-a chircit un drac străin
Ce vrea să cânt un cântec dur
Ce nu-i al meu.

Se spune că urmaşii celor ce-au murit acum nu multă vreme
Cu sânge tânăr încă-n vine,
Cu patimi calde-n sânge,
Cu trist absurd în patimi,
Vin,
Vin să le mai omoare-o-dată
Prin noi
Viaţa netrăită.

Atâta ură e în jur de-mi pare că aud
Cum se întorc spre ceruri chiar razele de lună

O, cine ştie – suflete,-n ce piept îţi vei cânta
şi tu odată peste veacuri
pe coarde dulci de linişte,
pe harfă de-ntuneric – dorul sugrumat
şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie?
Cine ştie?

Incensământ

Înscrie-mă pană
din aripile tale
Mă arzi din cenuşă
în cenuşă şi totuşi
Gândeşti
Deci zbor
Iubeşti
Deci exist
Scrum odihnit
pe aripile tale

Emmaus

În toate dimineţile
Fiecărei zile
Înainte să răsară ceva
Înainte să înceapă
Plutirea seminţelor
Şi căderile
Mă uit în oglindă
Poate
Sperând să văd
Că Isus mă recunoaşte
De acolo
Dar nu are cum
Sunt mereu acelaşi

Asperges me

Priveşte
Sângele care-mi curge
Scrâşnind din vene
Precum carnea topită
Ca


Oblige să am
Suflare de viaţă
Răcorindu-mă
Ca

Nu
Ajung un abur sublim
Ia o aspirină
Spune
Celălalt
Să curgă totul
Lin
Ca să uiţi că eşti
Duh
Condensat
Strecurat
Prin canalele cărnii
Îngrijeşte-mă
Eva
Tu nu ai vrut
Să mai iei
Aspirine

Publicat în Boală, Foc, Sevă. Etichete: . 7 Comments »
%d blogeri au apreciat asta: