Dumnezeu şi câinii

Îmi spunea mai demult soacră-mea că un vecin afirma că Dumnezeu nu iubeşte deloc câinii, se pare că aşa ar rezulta din Biblie. Mă pune serios pe gânduri problema asta, pentru că într-adevăr se pot găsi multe citate în care câinii sunt înfieraţi. Dar şi oamenii sunt înfieraţi, nu-i aşa?

Eu îmi iubesc câinii (am momentan patru), deşi pentru mine a existat un singur Câine, Câinele meu, primul meu câine, cu care sper să mă mai joc vreodată – ştiţi că N. Steinhardt credea că în Rai ne vom găsi cu toţii laolaltă, dar şi cu tot ce am iubit pe lumea asta, chiar şi dacă nu are „suflet”? Ceva au câinii, dar nu ştim exact cum să-i spunem, ca să nu-i jignim pe oameni.

Max

Într-o bună dimineaţă mi-am dat seama de ce nu am reuşit niciodată să citesc Cântarea Cântărilor. Să încerc să vă explic, deşi nu e ceva clar. Luaţi aer în piept. Ăsta mi-s eu, deci nu e grav deocamdată şi pentru alţii, mai ales dacă nu-mi citesc „blogul”.

De multe ori am văzut câini, chiar şi vagabonzi înfometaţi care, dacă le duci ceva să mănânce, cât ar fi de bun, cât le-ar fi de foame, nici nu se duc măcar să adulmece darul până nu-i mângâi. Lasă totul şi-ţi cer să-i mângâi, chiar dacă le e foame, chiar dacă e mâncarea lor preferată. Am şi eu o căţea care face de două ori pe zi lucrul ăsta, amintindu-mi că eu nu sunt nici măcar ca un câine în faţa lui Dumnezeu, pentru că nu sunt totdeauna în stare să las totul pentru mângâierea Lui (cu atât mai puţin pentru ceva neplăcut pe care l-ar dori de la mine, presupunând că aş înţelege asta măcar cu o minte de câine). Mă atrag irezistibil tot felul de lucruri şi ştiu că Dumnezeu mă aşteaptă să mă întorc şi către El până la urmă, după ce bifez tot restul. Sau când dă vreun necaz peste mine, Doamne fereşte!

Dar am şi un câine. Mă iubeşte dramatic… Când îl mângâi, pur şi simplu plânge, tremură, se tăvăleşte, mă muşcă uşurel. E şi foarte gelos: stă locului până se apropie alţi câini, dar când îşi dă seama că s-ar putea să-i netezesc şi pe ei îl apucă nebunia şi sare pe mine ca să mă aibe doar pentru el. Mai face (sau păţeşte) însă şi altceva, considerat îndeobşte ruşinos de către oameni (ai căror masculi au norocul de a fi lipsiţi de coadă şi umblă de obicei îmbrăcaţi, iar dacă scot limba nu înseamnă neapărat că îi atrage ceva) – de aceea prefer să-l mângâi când suntem numai între noi, bărbaţii.

V-aţi prins? Dacă nu, asta e. Totuşi, într-o lume ideală, în anumite condiţii ar trebui să existe o legătură inadmisibilă între dragoste şi plăcere. De obicei, când sunt pure, ambele dor până la urmă (aşa mi s-a spus). Culmea e că dragostea şi plăcerea unui câine mi s-au părut totdeauna pure, chiar alături de gelozie şi prin totala lipsă de ruşine. Iar ei sunt atât de deştepţi, încât reuşesc să nu-i doară decât dragostea (bănuiesc, cel puţin, că-i doare, altfel de ce ar plânge?).

Dacă ne-ar întreba cineva, vreodată, şi pe noi, postmodernii, ce am vrea să adaugăm la Biblie, eu votez pentru nişte poezii de Leonid Dimov. Nu au ce căuta în Biblie? OK, lasă, nu-i nimic, pot să-l citesc din alte cărţi. Dar nu ne întreabă nimeni, nu i-a întrebat nimeni nici pe alţii când s-au stabilit canoanele, nu aveau cum să ştie ce e bine şi ce e rău, nu-i aşa?

Nu ştiţi de ce tocmai Leonid Dimov? Păi era oniric, şi în vis îl simţi pe Dumnezeu cel mai aproape.

Exemplu de poezie eligibilă pentru canonul postmodern personal:

Trec lemurii în flanc câte doi:
Cete sumbre, de valuri atrase.
Dacă fac nişte paşi înapoi
Mă cuprind dimineţi somnoroase.

Joacă-n inimă vechi veselii:
Dă-mi, din umbra cămărilor, cana
De cleştar rubiniu. Către zi,
Bea-vom iar la o nuntă din Cana.

Te voi prinde de umeri, ascuns
Chiar în larma ospăţului, rece.
Să-mi şopteşti ca atunci: am ajuns
Clipa când doar un suflet petrece.

Traducere imediat după trezire, până nu se risipeşte vraja:
Cortegiul morţii, hidos, implacabil. Dau înapoi, scap în altă scenă, în alt timp. Sunt pescar, sunt vameş, sau poate sunt chiar El? Cine sunt, nu ştiu şi nu contează, dar El este şi acum aici, printre noi, la petrecere. Mă prinde de umeri şi mă întreabă: îţi mai aduci aminte când am fost un singur Duh amândoi? Sau eu fac asta?

%d blogeri au apreciat: