Panseul spiritual al yoghinului creştin începător (666)

Oooommmm…
Faptul că modelul trinitar patristic pune accentul pe unitatea de substanţă/esenţă divină în cele trei Persoane vine în contradicţie cu enumerarea „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh”, şi cu sublinierea că această ordine contează şi este singura corectă – în rang şi demnitate. Contradicţia vine (sau pleacă?) din însăşi ideea de esenţă. (Oooommmm…)
Duhul este singura esenţă posibilă, şi este şi singura entitate care poate fi gândită ca existând în afara Timpului. Duhul este Sfinţenia. Apoi, prima şi cea mai perfectă fiinţă sfântă (Oooommmm…), ipostasul ideal ultim şi desăvârşit de perfect al Sfinţeniei, a fost şi este Tatăl – dar El este ipostasul desăvârşit în ordinea fiinţelor cereşti. Fiul este ipostasul (sau individul, cum se mai poate spune conform Părinţilor) desăvârşit al Sfinţeniei în ordinea fiinţelor omeneşti. Iar această desăvârşire Îl aduce în Cerul fiinţelor perfecte, alături de Tatăl. Duhul Sfânt, dacă Îl putem separa ca ipostas al duhurilor, este oarecum redundant (Oooommmm…) – pentru că şi Tatăl este tot Duh, Duhul Perfect. Ceea ce face ca Persoana fără faţă, individul divin care nu este decât esenţă pură şi nu are voinţă, ci o secretă, o manifestă şi o propagă prin Persoanele perfecte, această Persoană sfinţitoare să nu existe de fapt, ci să fie o emanaţie, o suflare, o ţâşnire esenţială din (de fapt, prin) porii Persoanelor – Tatăl ceresc, şi Fiul devenit ceresc prin accesul la Sfinţenie, acordat de către Tatăl Său atotputernic. Dar atunci Sfinţenia este Dumnezeu, esenţa supremă înduhovnicită în Tatăl şi încarnată în Fiul, iar toate fiinţele, cereşti şi pământeşti, se raportează la (Oooommmm…) ea ca la Ţinta devenirii. Să începem…
Oooommmm…

%d blogeri au apreciat asta: