Matei şi judecata cea dreaptă

15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău.
16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn şi ca un vameş.
18 Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pămînt, va fi legat în cer; şi orice veţi deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer.

Dacă a păcătuit împotriva ta… Dar dacă a facut-o împotriva altuia? Dreptatea, mila, credincioşia… Prima este dreptatea, şi e destul de greu de dus. De ce nu se pomeneşte aici de ea? Dacă vezi că s-a păcătuit împotriva altuia nu ar trebui să lupţi pentru dreptate?
Biserica? A introdus aici Isus această noţiune? Sau în altă parte în Evanghelia Sa?
Să fie pentru tine ca un păgân? Şi neamurile ce erau? Parcă Isus nu le-a uitat… Le-a mântuit! Atunci, cum vine asta?
Să fie ca un vameş? Dar Isus a chemat un vameş să fie ucenic, a mers în casa altor vameşi, i-a ascultat, i-a mângâiat… I-a mântuit! Si atunci?
Atunci, fie evanghelistul nu a înţeles bine, fie ni se cere să-i batem la cap în continuare pe cei care ne greşesc. În nici un caz să-i uităm, urâm, dispreţuim, anatemizăm, abandonăm!
Ceea ce nu iertăm, rămâne legat. De noi, de spinarea noastră, nu de cei care ne-au greşit. Aşa cum fariseii legau poveri grele pe spinarea bieţilor iudei, noi ne legăm de gât pietre mari de moară, dacă nu iertăm, dacă vedem păgâni şi vameşi în toţi cei pe care îi pedepsim, întorcându-le spatele. Pedepsindu-ne de fapt pe noi înşine.
Iertarea desleagă. Pe noi, pe alţii. Iertarea noastră face dreptate, nu pedeapsa. Pedeapsa noastră, aplicată altora, ne acuză. E drept să iertăm, pentru că suntem la fel. E nedrept să nu iertăm, pentru că şi noi am putea greşi la fel.
Nu se poate pomeni aici de dreptate, pentru că ni se cere să nu deslegăm, dacă vedem destulă vină şi destulă încăpăţânare. Dacă ni s-ar aplica nouă această dreptate, vai şi amar! Nu se pomeneşte de dreptate, pentru că nu ne gândim destul la ceilalţi.

%d blogeri au apreciat asta: