Misericordiam volo et non sacrificium
Dus cu Kon-TikiUn om zburând cu parapanta este ca o marionetă, care pare că-şi trage singură sforile ce atârnă de un fel de covor zburător. Sforile vizibile îl trag în sus, altele invizibile îl trag irezistibil spre pământ. Fără echilibrul forţelor, omul se face praf – nimeni încă nu a fost luat la cer cu parapanta. Doi maeştri păpuşari, o singură miză, atât de insignifiantă şi totuşi râvnită, sfâşiată sau nu, zdrobită sau nu, topită sau nu – în Soare sau într-un alt fel de foc.
Icar sau Hamlet, duhul sau carnea, carnea sau carnea, iar carnea, mereu carnea? Duhul este plin de râvnă şi trupul este neputincios, dar carnea duhului are propriile ei dorinţe – iubeşte pătimaş, aproape de nebunie.
Lost in the sky
Clouds roll by and I roll with them
Arrows fly
Seas increase and then fall again
This world is spinning around me
This world is spinning without me
Every day sends future to past
Every breath leaves one less to my last
Watch the sparrow falling
Gives new meaning to it all
If not today nor yet tomorrow then some other day
I’ll take seven lives for one
And then my only father’s son
As sure as I ever did love him
I am not afraid
This world is spinning around me
The whole world keeps spinning around me
All life is future to past
Every breath leaves me one less to my last
Pull me under Pull me under
Pull me under I’m not afraid
All that I feel is honor and spite
All I can do is to set it right
Dust fills my eyes
Clouds roll by and I roll with them
Centuries cry
Orders fly and I fall again
This world is spinning inside me
The whole world is spinning inside of me
Every day sends future to past
Every step brings me closer to my last
Pull me under Pull me under
Pull me under I’m not afraid
Living my life too much in the sun
Only until your will is done
Pull me under Pull me under
Pull me under I’m not afraid
All that I feel is honor and spite
All I can do is to set it right
Pull me under Pull me under
Pull me under I’m not afraid
Living my life too much in the sun
Only until your will is done
‘Oh that this too
too solid flesh would melt.’
Nu cred să mai fie cazul, la vârsta mea, dar m-aş arunca în hău NUMAI cu căştile pe urechi, ascultând „Jump” cu Van Halen. Fără să mă simt luciferic, dar poate strălucind de bucuria zborului – şi neapărat uitând că urmează o aterizare. Cum ai putea să te bucuri de salt dacă te gândeşti numai la aterizare? Înainte şi după salt eşti tot pus la pământ…
Dragi ascultători, şi ne-, că noi nu gonim pe nimeni,
Buna dimineaţa! Începem emisiunea de astăzi cu sfârşitul, deoarece am rătăcit desfăşurătorul şi persoana de serviciu a fost disponibilizată din cauza numeroaselor erori de clasificare a documentelor din redacţie.
Prietenul şi colaboratorul nostru, domnul N. Curatu, din comuna Fierbinţi, judeţul Ilfov, ne scrie astfel (speakouyesc din cele 666 de pagini, font Bellephegor, size 6)… Mă scuzaţi un moment… Elena, vrei te rog să deschizi puţin uşa cabinei şi să-mi arunci o lupă? Arunc-o în direcţia de unde se aude vocea mea. Aşa, mulţumesc! Nu, nu s-a spart nimic, era ibricul.
Revenim în direct. Deci, domnia sa ne scrie astfel:
….
….
….
Citez: …Prin urmare, domnule, dacă doriţi să demonstraţi că aveţi … aaaşaaa, … vă sfidez să explicaţi maselor …aşa … de credincioşi … aaaşşşaaa, … motivul pentru care există o diferenţă atât de frapantă între Noul şi Vechiul Testament al … mmmm… în privinţa modului în care este tratată problema deosebit de importantă pentru noi toţi, dar mai ales pentru acei … aaaşşaaa… care doresc să aibe viaţă veşnică … … … aici am să … Elena, vrei te rog să-mi mai aduci şi restul de dosare, după ce mai scoţi câteva, desigur?
Dragi ascultători, mulţumindu-i Elenei pentru ajutor, să reluăm. Deci, cum spuneam acum 660 de pagini, …problema Prinţului Întunericului, a şarpelui, a … Dragi ascultători, aici urmează câteva pagini de apelative şi titluri, nu toate de nobleţe. Aş vrea să precizez faptul că Redacţia nu îşi însuşeşte opiniile niciunui ascultător care ne scrie, vrem doar să aflăm care este părerea DUMNEAVOASTRĂ, pentru că scopul nostru este de a avea o emisiune cât mai participativă.
Acum, iubiţi ascultători, care este părerea mea.
Da, care este părerea mea?!? Deci,…
Sunt anunţat din regia de emisie că timpul nostru se apropie de sfârşit, vom continua data viitoare, dacă reuşim să achităm la timp datoriile postului nostru de radio, deoarece sponsorii au emigrat, iar dumneavoastră, iubiţii mei ascultători, nu ne ajutaţi deloc.
Vă aşteptăm cu drag să ne scrieţi pe adresa redacţiei.
A, să nu uit: pe această cale, îl rugăm pe domnul Curatu să se abţină de la spam pe adresa noastră de mail, şi de la orice fel de apeluri telefonice… şi să nu mai organizeze demonstraţii de protest până la următoarea noastră emisiune, în care îi vom răspunde pe larg, dar numai cu ajutorul DUMNEAVOASTRĂ, iubiţii noştri ascultători.
Vă mulţumim şi vă dorim să aveţi multe zile bune!
Elena! Elena! Cum adică şi-a dat demisia? Închide domnule microfonul, nu vezi becul roşu a
Am citit mai demult un articol despre Luca 16:8.
Mi se pare că ispravnicul necredincios avea, ca şi mulţi dintre noi probabil, doi stăpâni. Ce logică ar fi avut ca stăpânul care dorea să-i ia isprăvnicia să-l laude că a lucrat înţelepţeşte? Al doilea stăpân, cel cu lauda, era de fapt foarte mulţumit pentru că ispravnicul reuşise să-i piardă şi pe bieţii datornici, dintre care nici unul nu pare să fi sărit înapoi ca ars la propunerea de a-l înşela pe stăpânul cel bogat (şi bun, da, bogat şi bun, se poate!!!). Nu ni se mai spune nici ce au făcut de fapt datornicii necinstiţi după ce ispravnicul a fost dat afară, dar nu prea cred să-l fi primit vreunul în casă — seamănă prea mult cu sluga nemiloasă după ce tocmai fusese iertată de datorie.
Un element foarte important mi se pare faptul că de obicei ne gândim la bogăţie doar sub aspectul său material — de unde şi naturala asociere cu Mamona, stăpânul cel rău. Dar dacă pilda se referă (şi la) har, la bogăţia Duhului? Atunci stăpânul cel bun era atât de bogat încât din averea sa toţi ispravnicii ar fi fost datori să împartă fără bani şi fără plată. Dar acel ispravnic necredincios a făcut ceva pe deasupra (încălcând principiul exactităţii în lucrare — Da, da; Nu, nu, tot restul…): i-a momit pe datornici să creadă că-l pot păcăli pe Creditor, le-a dat o cale de a-şi micşora datoria. Datoria nu e o vină, e mai mult o povară, şi toţi au trişat… Vii, ceri cu împrumut ceva de care ai mare nevoie, dar eşti fericit de orice portiţă de scăpare ca să nu înapoiezi ce ai luat, poate cu adaos. Ar fi ceva de exploatat la ideea asta, nu-i aşa?
Ai primit bani sau lucruri, ar trebui să înapoiezi la fel sau cu cămată; ai primit har, trebuie să se întoarcă la stăpânul său cu roadă.
Dacă ar fi vorba de bogăţia Duhului, Luca 16:9 vine cu argumente, pentru că Isus sprijină fapta ispravnicului de a răspândi din bogăţia stăpânului său, iar bogăţia în duh este totdeauna nedreaptă, pentru că nu o merită nimeni, mai ales când e dăruită ca o verigă de aur într-un lanţ coclit. La fel şi dacă ar fi vorba de averi, dar cu sensul de a le pune în slujba Duhului.
Ispravnicul necinstit pare să fie un gestionar al averii altuia, care este lăudat pentru că lasă şi altora din bogăţia stăpânului său. Mamona îl laudă pentru că trişează, Isus îl aprobă pentru că transferul de bogăţie este o lucrare. Când spunea “Faceţi-vă prieteni”, El se adresa probabil fiilor luminii, nu celor ai veacului. Dacă s-ar fi adresat ultimilor, ar suna ca un îndemn la păcat. Sau, în cel mai rău caz, vorbea şi către cei care se trezesc deodată că ar vrea să fie fiii altCuiva, dându-le o cale.
Luca 16:10 şi 16:11 mi se par oarecum de sine stătătoare, şi se aplică la fel de bine celor două feluri de bogăţii.
Cu Luca 16:13 încep mari probleme pentru biata noastră minte şi pentru bietul nostru suflet. Acest verset parcă ne cere o evaluare, o judecată, un verdict, aplicabil nouă şi celorlalţi. Nu judeca, dar judecă-te! Judecă, pentru că altfel poţi cădea în plasa ispravnicului necredincios, sau poţi lua mărul din mâna Evei…
Aici poate că merită făcut un efort “matematic”, cred eu foarte rodnic.
Nu poţi sluji la doi stăpâni, pentru că… Discriminantul este iubire/ură, sau afect/indiferenţă.
Să luăm toate cazurile posibile.
A)-Urăşti pe Cel bun şi iubeşti pe cel rău.
B)-Urăşti pe cel rău şi iubeşti pe Cel bun.
C)-Oarecum iubeşti (un fel de J’aime les sardines) pe Cel bun şi nu dai mare importanţă celui rău (dar nici prea multă atenţie, ceea ce poate fi… de rău!).
D)-Eşti îndatoritor cu cel rău şi nu pui (destul) preţ pe Cel bun.
Să facem zoom.
Cazul A pare să fie, să zicem, al unui satanist convins. Dar NU poţi sluji astfel la doi stăpâni, de fapt slujeşti aparent numai celui rău. Dar nu cumva te păcăleşti singur, pentru că de fapt cel rău este subordonat, poate fără să vrea, Stăpânului atotputernic? Poate că Acesta te foloseşte ca material didactic pentru ceilalţi datornici…
Cazul B pare soluţia ideală de a intra în topuri. Dar NU poţi sluji astfel la doi stăpâni, sau mai bine zis cazul e totuşi trecut la categoria “aşa nu”. Oare nu cumva tocmai pentru că nu ar trebui să URĂŞTI nimic? Mai ales dacă cel rău îşi face şi el treaba cu conştiinciozitate (pedant?) şi eficienţă, sub privirea Celui atotputernic — al cărui plan nu-l pot înţelege prea uşor datornicii, scutiţi sau sub povara întreagă.
Cazurile C şi D, ale “căldiceilor”, par perdante tocmai din cauza insuficientei temperaturi faţă de izvorul cel bun, a lipsei de atenţie, a alegerii greşite, a unei scări inverse a valorilor. Ambele cazuri te plasează în categoria celor care-l slujesc de fapt pe Cel Bun, dar nesatisfăcător, neperformant (C), sau pur şi simplu ca pion fără pricepere, carne de tun (D). Toată familia lui Iov…
Cazul neprezentat în pildă? Iubeşti pe Cel bun, fără să urăşti nimic, pentru că El e UNUL, SINGURUL, TOTUL, de la El toate purced, El le lasă să fie posibile. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.
6 Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adîncul mării.
7 Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
8 Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, şi să fii aruncat în focul vecinic.
9 Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, şi să fii aruncat în focul gheenei.
Ciudat… Parcă nu-l văd pomenit pe Satan! Prin om vine prilejul de păcătuire. Mâna, piciorul, ochiul, inima omului sunt de vină, lipsa lui de voinţă, lipsa lui de atenţie, marea lui lipsă de dragoste şi ascultare.
De ce n-ar fi aşa? În Cartea lui Iov, Satana nu avea alte puteri asupra acestuia decât de a-l lovi cu nenorociri de tot felul. Dar nu avea puterea de a-l face pe Iov să-L blesteme pe Dumnezeu, să-L urască pe El şi toată Creaţia care se întorsese parcă împotriva unui singur om. Toată plăcerea Satanei şi ţelul său e să alegi singur Răul, nu prin telecomandă. Din moment ce el e însărcinat cu Răul, ce rost ar avea să o mai dovedească încă şi încă o dată, făcându-i pe alţii marionete? Dar făcându-i fii şi adepţi, asta da plăcere!
Satana nu a avut puterea de a-i afecta lui Iov, direct şi după bunul plac, voinţa, ascultarea, supunerea, smerenia, nici puterea de a-i apleca inima spre (mai) rău. Putea, bănuiesc, să-i întunece sau să-i ia în stăpânire mintea (e tot un fel de boală…), dar nu a făcut-o, şi Biblia nu ne spune de ce. Nu cred că nu i-a dat prin cap aşa ceva, văzând că nu prea-i iese planul…
Suntem, deci, mult, cu mult mai puternici decât Satana! Gândiţi-vă numai:
El ne poate lovi cu tot felul de nenorociri exterioare, dar noi avem puterea de a rezista, de a nu părăsi ascultarea de Dumnezeu, de a alege binele, aşa cum ne pricepem, chiar dacă suntem loviţi din toate părţile.
El ne poate omorî chiar, dar atunci noi nu avem vină! El ne poate poseda, dar atunci noi suntem nevinovaţi de tot ce facem sub puterea lui! Dovadă e că, dacă ne lasă în pace, ne putem întoarce la Dumnezeu cu smerenie.
El nu poate şi nu vrea să facă binele. Noi, uneori, da! Noi îl putem sluji pe Dumnezeu cu bucurie, cu har, cu pace, cu iubire, dar bietul de el… Vai şi amar de capul lui! (Aşa-i trebuie! Îi place…)
Cât de mare este puterea noastră faţă de a lui! Şi ne mai temem? Pe noi ne iubeşte Dumnezeu, ne poate sta alături, chiar în mod vizibil, dacă vrea! Dar el e singur, doar cu fiii şi adepţii în care nu are nici o încredere (îl pot părăsi oricând…) şi nici siguranţa că se vor “perfecţiona” vreodată sub puterea lui, ajungând la întunericul perfect, veşnic şi necruţător. Noi am putea ajunge să strălucim ca Soarele în Împărăţie, pentru câteva vorbe spuse la timp!
Matei 17
15 Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă.
16 L-am adus la ucenicii Tăi, şi n’au putut să-l vindece.
17 O, neam necredincios şi pornit la rău! a răspuns Isus. Pînă cînd voi fi cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceţi-l aici la Mine.
18 Isus a certat dracul, care a ieşit afară din el. Şi băiatul s’a tămăduit chiar în ceasul acela.
19 Atunci ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis, deoparte: Noi de ce n’am putut să-l scoatem?
20 Din pricina puţinei voastre credinţe, le-a zis Isus. Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo`, şi s’ar muta; nimic nu v’ar fi cu neputinţă.
21 Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.
Acest soi de draci? Cred că Isus se gândea la acel soi de draci care nu ne trântesc pe jos în convulsii, dar reuşesc să ne facă să uităm cât suntem de puternici, să uităm că am putea şi noi face multe lucruri, dacă ne-am ruga şi am posti destul… Avem mintea întunecată, şi nu ne putem vindeca singuri, dar prin post şi rugăciune Îl chemăm în ajutor pe Cel care poate. După care, am fi gata să plecăm în lume, călcând peste şerpi, imuni la orice fel de venin şi otravă, dornici a ne pune mâinile peste bolnavi şi neputincioşi, spre însănătoşire.
Cât mai avem minte şi voinţă, la post şi rugăciune deci! Să nu uităm că, dacă suntem mai puternici decât Satana, asta nu înseamnă că nu putem fi chiar mai răi şi mai inventivi decât el…
În Chip co-răspunzător 