Nu mai are rost!

(Very old stuff – Teleios period…)

Modificat; publicat iniţial la 12 noiembrie 2008

Tocmai ce am descoperit blogul Pătrăţosului, de fapt am citit chiar acum un articol despre Iov. Nu pot să-mi iert faptul că m-am apucat de blog, fără să caut mai întâi dacă nu cumva există cineva care a spus tot ce-mi trece mie prin cap, mai adânc, mai intens, mai bine şi mai complet, mai şocant şi mai tentant de a fi respins categoric. De aceea, mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.

Aş vrea să mai spun doar ceva (nici măcar nu mai am puterea să verific dacă nu cumva a spus-o şi Marius David Cruceru, probabil că a gândit-o oricum…).  Suntem chemaţi să fim o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt, fii ai Tatălui ceresc.  Nu trebuie să ne hrănim numai cu lapte, ci cu hrană tare, cu carnea Jertfei. Dacă nu înţelegem ceva, ceva teribil de important şi extrem de tulburător, nu trebuie să ne facem că nu există, ci trebuie să-l rugăm pe Tatăl, şi pe prietenul nostru Isus, fratele nostru, să ne descopere înţelesul, acum sau mai târziu, poate la înnoirea tuturor lucrurilor. Nu cred că înţelegem de ce Dumnezeu a creat lumea aşa, şi nu altfel. De ce acum se aud plânsete, copiii pot avea zile puţine iar bătrânii mor înainte de vreme. De ce lupul şi mielul nu au păscut de la început împreună, de ce nu se poate ca ACUM să nu fie nici un rău şi nici o vătămare pe biata noastră palmă de ţărână care nu este încă Muntele sfânt al Domnului. Deocamdată, putem doar presupune că, fiind creaţi după chipul şi asemănarea Sa, şi noi am fi făcut lumea la fel în locul Lui – să aibe o miză mortală, pentru ca fiinţele să fie lămurite în cuptorul urgiei şi zgura să se cureţe de pe argint. Oricum, gândiţi-vă la Melhisedec, preot al Celui Preaînalt: el nu a avut o Biblie şi nu avea cu cine să dezbată dintre oameni, pentru că vorbea direct cu Dumnezeu, înainte de a exista vreun popor sfânt. Ştiu sigur că nu voi trăi atât de mult, dar cred că va veni o zi în care Domnul îi va încerca pe oameni, luându-le Biblia bucată cu bucată, începând cu Genesa. La venirea Fiului Omului, va mai găsi El oare credinţă pe Pământ? Dacă cumva se dovedeşte că omenirea a fost creată de extratereştri, ce vor face atunci-credincioşii? Vor închide televizoarele intergalactice, negând pur şi simplu telejurnalele, cum au făcut-o alţii cu darwinismul – o biată teorie care în nici un caz nu poate contrazice existenţa lui Dumnezeu, Cel care îndreaptă sorţii şi mutaţiile genetice dacă doreşte? DUMNEZEU ESTE VIU, EL EXISTĂ în afara imaginii noastre perisabile şi incomplete despre El, în afara tuturor dogmelor, sistemelor şi doctrinelor noastre, în afara tuturor cuvintelor pătate şi bruiate de bietul nostru limbaj, de biata noastră minte omenească, de diavolul care seamănă îndoiala. Da, poate că El este altfel decât ne-am dori să fie, dar îl iubim, sau trebuie să-l iubim, să-l acceptăm, să ne dorim să ne fie Tată şi noi să-i fim fii, să reuşim să-I aflăm şi împlini voia, şi numai El ne va explica de ce ne-a creat aşa cum suntem, de ce nu ne dă destul şi mereu har, de ce ne chinuim sau ne rătăcim, de ce nu ne răspunde totdeauna când strigăm către El, de ce a fost nevoie să-şi trimită fiul la moarte pentru nişte nevrednici. (Câteodată am impresia că “Jesus Christ Superstar” este mult peste toate exegezele teologilor – deşi nu am citit destule – nu vă grăbiţi să judecaţi această afirmaţie dacă nu aţi văzut opera şi credeţi că Iov este doar despre suferinţă. Iov şi JCS pun nişte întrebări pe care mulţi teologi, şi prietenii lui Iov, le desfiinţează fără a fi siguri dacă nu cumva Dumnezeu chiar vrea să răspundă.) La ultima întrebare, răspunsul cred că este deja conturat în Iov 17:3. Dumnezeu nu s-a dat înapoi să vadă cum e să fii om, cum e să fii nevoit să intri în jocul pe care El l-a creat, şi a mers chiar până la capăt, fără să trişeze.

Rămânem separaţi, fiecare pe insula noastră pustie, condamnaţi să fim aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu pe fiecare, apărându-ne ce-i al nostru chiar dacă ne poate duce la moarte. Suspansul şi bucla infinită continuă.

P.S. Am verificat a doua zi. Într-adevăr, Pătrăţosu s-a gândit şi la extratereştri, după cum am bănuit.(I’ve found God)

Biblia pentru copii atenţi

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când citesc o carte, îmi imaginez totul ca într-un film, cu peisaj, decoruri, personaje oarecum conturate, reluări cu încetinitorul, zgomot de fond, uneori şi muzică. De multe ori am avut şocuri neplăcute când am vizionat ecranizările unor cărţi pe care le citisem, pentru că atmosfera imaginată de mine în timpul lecturii suferea o degradare, o împuţinare dramatică. Ceva similar cu a privi un film dublat — te uiţi la Gary Cooper şi-l asculţi pe… Alexandru Arşinel?

Nu acelaşi lucru am simţit când am văzut filmul de desene animate The Prince of Egypt, care tratează o parte din Exod. Sunt convins că nu doar copiii, dar cei mai mulţi maturi pot vedea acest film cu foarte mare folos. Numai în desene animate poţi evita ridicolul, penibilul, sărăcia şi neputinţa efortului de a-ţi imagina minunile lui Dumnezeu şi a le transpune din nou pe retina oamenilor. Mi s-au părut minunate acele scene, altfel imposibil de ecranizat, ca rugul arzând, flagelurile abătute asupra Egiptului (dintre care ultimul este absolut fantastic realizat în film), trecerea Mării Roşii şi altele. Dacă vreţi să vedeţi filmul, să-mi spuneţi.

În Biblie sunt foarte multe lucruri care se adresează copiilor, sau copiilor din noi, inclusiv unele scene groaznice. Ca să ne sperie? Să ne pătrundă de puterea uriaşă a lui Dumnezeu? Să ne facă să gândim ca nişte copii?

Din ultima categorie, prima carte pe lista mea este Genesa. Se miră copiii că şarpele vorbeşte? Nici adulţii nu se miră, pentru că Dumnezeu este atotputernic. Se miră copiii că există un pom al cunoaşterii? Nici adulţii nu se miră, ba chiar sunt convinşi că ne-am înfruptat din roadele lui şi ştim ce este bine şi ce este rău. De fapt, adulţii par să uite că şarpele a spus asta — Dumnezeu a dat doar nume pomului, şi a zis “Nu mâncaţi”. E drept că nu l-a numit Dumnezeu “pomul impresiei cunoştiinţei binelui şi răului”, dar nici nu a spus explicit decât că acest pom e toxic pentru noi. Dacă omul ar fi rămas îndumnezeit, nici nu l-ar mai fi interesat ce e bine şi ce nu, ar fi trăit pur şi simplu cu Domnul, în Eden, chiar şi-n zilele noastre.

Se miră copiii că există un pom al vieţii? Adulţii nu se miră… Dar copiii se întreabă uneori, mai ales dacă s-au jucat mult pe calculator: Cum se face că există o putere magică deasupra atotputerniciei lui Dumnezeu, o putere care trece înaintea Lui prin simplul fapt că muşti dintr-un fruct, iar tu devii pe loc nemuritor, indiferent de ce ar dori Dumnezeu, şi astfel El e nevoit să te dea afară din Eden ca nu cumva să te furişezi noaptea şi să muşti cu sete, cu foame, ca să-I frângi voinţa Creatorului tău insuficient de bine intenţionat în privinţa ta? Pe copii nu-i întrece nimeni în analiză, pentru că merg direct la esenţă, neştiind foarte bine, încă, ce este bine şi ce este rău. Dar noi, adulţii, avem întotdeauna grijă să-i învăţăm. Nu-i aşa?

Vinul şi vina

Cântare în limbi