Probabil că vă gândiţi la dl Sergiu Nicolaescu, nu-i aşa? Nu, fraţilor, nu!
Ieri, la cercul micilor cineaşti întreprinzători şi angajaţi în lucrări diverse, am avut o revelaţie! Adică, nu ştiu, fraţilor, dacă să-i zic aşa, mai degrabă m-a pocnit aşa, o idee… E drept că mă cam durea puţin capul, din cauză că băieţii au cam exagerat cu amperajul la şedinţa de dimineaţă. Dar nu le port pică, fraţilor, nu trebuie să câştige şi ei o pâine? Da las’ că ies eu de-aici o dată ş-odată…
Aşa, şi cum vă spuneam, m-a lovit aşa un gând foarte ciudat, şi mi s-a părut că scena din grădina Ghetsimani este exact ca o scenă de film! Vasăzică, nu prea se ruga Isus cu voce tare de faţă cu alţii, a făcut-o când l-a înviat pe Lazăr, de fapt a mulţumit Tatălui că L-a ascultat. De multe ori mă gândesc, oare cum se ruga Isus? Dacă aş ştii, aş… Sau… Mă rog, ziceam de Ghetsimani, unde m-a pocnit impresia că parcă văd un film, cu povestitor, comentator, vocea interioară a personajelor… Vasăzică ucenicii parcă adormiseră. Păi atunci cine l-a auzit pe Isus cum se roagă? O fi fost un ucenic (eu îl bănui pe Ioan) care a rămas treaz. Dar nu pot scăpa de impresia că Isus e urmărit de cameră în toată scena.
Dar m-am gândit un pic, şi m-am liniştit, fraţilor. Păi la urma urmei ce contează că a existat un scenariu, o regie, un operator? Scenaristul şi regizorul (eu cred că a fost aceeaşi persoană) au făcut în aşa fel ca mesajul să ajungă până la noi. Aşa se întâmplă cam cu toate filmele, te ia valul şi nu te mai uiţi la toate detaliile, că te interesează mult prea mult acţiunea şi deznodământul, şi ce vrea să comunice actorul din rolul principal, care s-ar putea, ca pe la noi în România, să fie acelaş cu scenaristul şi regizorul.
Şi apoi, am avut iar un vis (tot pentru că am reuşit cumva să palmez pastilele, he he he). Se făcea că eram la Buftea şi mă luaseră ăia figurant la un film despre Isus. Bineînţeles că m-au pus să strig “CRUCIFIGE!!! CRUCIFIGE!!!” (filmul mergea la export). Nu ştiu cum, am trecut direct la scena de pe Golgota, eram numai eu singur pe platou, şi m-am urcat puţin pe cruce, să văd cum e. Dar nu reuşeam să strig replica finală, pentru că nu mi-o mai aminteam. Şi nici nu am apucat să mi-o amintesc, pentru că a intrat chiar actorul din rolul principal pe platou, mi-a zâmbit, şi mi-a spus: Nu mai e nevoie!
Apreciază:
Apreciere Încarc...
În Chip co-răspunzător 