TULIP
Total Depravity
Unconditional Election
Limited Atonement
Irresistible Grace
Perseverance of the Saints
BEERS
Broken Eikons
Eternal Purpose
Extravagant Atonement
Response to Grace
Shalom
Am găsit aici un grupaj de articole foarte relaxa(n)te, aproape imposibil de imaginat în aria fatărland-roverului nostru za(l)mo(l)xo-fundamentalo-creştin. (Apropo, oare există un creştinism specific românesc? Simţesc, aşa… că şi aici suntem originali, dacă nu chiar aproape originari după unele teorii carpato-dunăreano-euxinocentrice.)
(-nimic-)
Mi se pare că autoarea este emergentă !!!!! Uitaţi-vă numai de câte ori apare cuvântul „conversaţie” pe blogul ei…
Şi BEERS – probabil alcoolul este admisibil în viaţă (că doar nu ne-o trimite acest acrostih la inocentul alkoholfrei!).
Nu m-aş fi mirat dacă ar fi inventat ceva cu HARDROCK sau METAL – mai bine, că are tot cinci puncte esenţiale, de ex.
Mediocritatea păcatului de a presupune
Eşecul de a fi aleşi tocmai noi –
Tâlhari muţi până la capăt –,
Aşteptând cu mâinile în sân să coboare harul,
Limitând minunile la ce-au fost odată – ce modern era să râzi alături de Isus!
Nu înţeleg de ce nu a pus în discuţie şi cele cinci puncte arminianiste:
1) voinţa liberă a omului 2) alegerea condiţionată 3) ispăşirea universală 4) harul obstrucţionabil 5) căderea din har, adică
Voinţă să ai, ca să poţi rezista libertăţii –
Rezistă creştine, din har să nu cazi!
E clar că Isus te va ierta de-L primeşti…
Aleşi putem fi cu toţii, să vrem numai
Uita de calea ce cheamă spre iad!
Deci, atenţie mărită, exacerbată chiar, fraţilor! Chiar dacă ni se pare pe alocuri corect ce spune, sunt mari şanse ca autoarea articolelor indicate mai sus (culmea, îşi zice Grace! – probabil se ascunde sub pseudonim) să se fi molipsit de postmodernism (în accepţiunea domnului pastor Paul Negruţ), ca urmare e un pericol pentru credinţă, iar (pentru) adevărata credinţă e aproape (de) un dezastru!(?)
Stau şi mă uit la poezioarele astea, şi mă întreb: oare nu e totul prea simplu aşa, în versuri şi acrostihuri? Pe de altă parte, de ce ar trebui să fie complicat? Dar de ce să ne punem atâtea întrebări, când avem (atât de puţin) de trăit?
Păi trebuie, pentru că altfel riscăm să ne petrecem viaţa la o (aproape trezită) bere, fără să ne punem nici o întrebare măcar. Dar mai sunt şi alte variante din astea de viaţă, în care întrebările sunt foarte puţine şi totdeauna ajutătoare în direcţia cea – deja! – bună. Nu le mai enumăr, că poate dau naştere la afirmaţii…
În Chip co-răspunzător 