Torrents of Milk and Honey

Milk: Honey, cum se numea acum 2000 de ani însuşirea în mod sistematic a rodului activităţii cuiva care nu-ţi acordă această permisiune, ba chiar face scandal şi încearcă din răsputeri să scape?

Honey: Muls?

Milk: Honey!

Anunțuri

Cum să aplicăm tratamente fidele durerii

Firma NYCOMED, probabil în pregătirea lansării unui lanţ de farmacii destinate creştinilor fideli dolorismului, desfăşoară un percutant program publicitar în policlinici, profitând şi de aglomeraţia cauzată acolo de tot felul de viruşi.

Ce ne oferă aceşti adevăraţi prieteni ai credinţei? Un tratament în două faze, foarte uşor de aplicat fără niciun fel de asistenţă duhovnicească sau medicală.

Astfel, pentru a ne bucura de nici mai mult nici mai puţin decât de 8 ORE DE DURERE musculară sau articulară neîntreruptă, relaxându-ne în tot acest timp (deoarece efectul nu necesită efort suplimentar), este suficient să ne aplicăm un plasture! Atenţie, este vorba de PLASTURELE ROŞU. Simplu de reţinut.

Câteva explicaţii farma-copeici ne vor ajuta să înţelegem mai bine ce se întâmplă.

Plasturele-minune (iată, există minuni în zilele noastre!) se aplică pe cap, într-o regiune cât mai cheală, având grijă ca suferindul să-şi păstreze facultăţile vizuale intacte. În clipa următoare, saicina şi glycol-salicilatul încep să dea naştere la dureri ameliorate, precum şi la fenomenul de disc-om-fort (voi contacta firma producătoare pentru elucidarea acestuia din urmă – cred totuşi că e vorba de întărirea senzaţiei de rotunjime, de plenitudine omenească din cauza durerii; este exclus să fie de fapt o greşeală de tipar, disconfortul ar putea apărea doar la slăbirea suferinţei, deci nu e cazul). Ce este şi mai minunat e faptul că, deşi plasturele e local, durerile apar în toată regiunea musculaturii, articulaţiilor şi tendoanelor (vă daţi seama, ce extaz pentru creştinii culturişti…). Trebuie însă respectată cu stricteţe contraindicaţia evidentă de aplicare în regiuni desecrate, întinate, ruşinoase: plasturele nu dă dureri în aceste zone penibile. În schimb, zona sacro-sacrată şi ceafa, mai ales (nu ştiu exact din ce motive, poate fiind diametral opusă frunţii), suferă intens.  Ca un bonus malus, superba realizare farmaceutică oferă şi căldură, fierbinţeală, agitaţie pur spirituală (ştiut fiind faptul că telefoanele fierbinţi şi chatul impur sunt odioase grupului-ţintă).

Dar asta nu e totul! Aceeaşi firmă vine cu un alt plasture, PLASTURELE ALBASTRU, ce se aplică imediat după încetarea celor 8 ORE, da, 8 ore pline de arsură, la capătul cărora suferindul se simte uşor traumatizat, dar nu vrea să cedeze!

În mod cu totul incredibil, acest al doilea plasture face ca durerea să se conserve, îngheţând la intensitatea plasturată anterior!

Nu ştiu ce s-ar mai putea spune, decât că am impresia că cererea va depăşi cu mult oferta, deoarece suntem o ţară extrem de creştină şi ne perfecţionăm continuu. Dar pentru astfel de minuni, nu văd de ce nu am reveni la sănătosul nostru obicei de a ne lăsa sacoşa la coadă pe timpul nopţii.

Săr(a)ci cu Google

În adolescenţă am dat peste o carte de Leonardo Sciascia, numită “Todo modo”. Era o carte semi-poliţistă, dar care m-a marcat puternic. Totul se petrecea într-o mânăstire catolică, unde se strângeau lunar mai mulţi cetăţeni cu frică de Dumnezeu, catolici, destul de întreprinzători şi chiar bogaţi, pentru a practica exerciţii spirituale după modelul sfântului Ignaţiu de Loyola. Similar cu acţiunea din “Numele tradafirului”, începe o serie de crime, şi după mult suspans se află că de fapt chiar stareţul mânăstirii era făptaşul, care încerca să cureţe lumea de păcătoşi ipocriţi. Bietul om, deşi criminal, trăia sub semnul nevoii de a afla voia Tatălui. Mi-a rămas foarte puternic în minte descrierea unei fresce din sacristie, care a dus de altfel la descoperirea criminalului. Un sfânt foarte bătrân, care încerca să citească din Biblie, era “ajutat” de către Diavol, care-i întindea o pereche de ochelari.

Pentru cine ştie cum funcţionează Internetul şi motoarele de căutare care-l încheagă, a căuta cu Google folosind întrebări din limbajul de zi cu zi, de genul “cum putem afla dacă avem har”, poate stârni zâmbete condescendente. Faptul că goggles înseamnă în argou ochelari (wear your beer goggles – când bei suficient ca oricine să ţi se pară interesant) nu ştiu dacă ne poate duce cu certitudine la o legătură între Google şi ochelarii diavolului. De fapt, nimic nu l-ar fi împiedicat pe sfânt sau pe stareţ ca, folosind ochelarii respectivi, să judece corect care este voinţa Tatălui, deşi astfel de ochelari ar fi făcut lucrurile mult mai complicate, lăsând să se întrevadă mult mai multe nuanţe, variante, interpretări, neclarităţi… Şi mie mi se pare că am complicat extrem de mult credinţa, plecând de la Lege, blesteme şi binecuvântări, dreptate, milă şi credincioşie… Ne facem foarte multe probleme despre cum ar trebui să ne mântuim, ce să credem mai corect şi mai adevărat, şi de fapt totul pare atât de simplu – până începi să pui în practica de zi cu zi, mai ales în circulaţia bucureşteană, la coadă la vreun ghişeu când ţi-o iau alţii înainte cu cinism, pe bloguri şi forumuri când te atacă unii, şi multe alte zilnice încercări — de o cruzime mult mai mare decât o boală, un accident, o detenţie, pentru că din ultimele poţi ieşi schimbat, dar din primele rămâi cu tot mai puţină masă sufletească din ceea ce nu s-a pierdut printre degete fără să-ţi dai seama.
Veţi spune, poate, că dacă te-ai născut din nou nu se mai pune problema aşa, pentru că începi să vezi tot ce se petrece împrejur cu ochelarii Duhului, şi nu te mai enervează nimic, nu mai reacţionezi decât cu evlavie. Aştept şi eu, poate că…

Cineva a găsit blogul meu căutând “este păcat să mergem la biserica catolică dacă suntem ortodocşi?”. Încă nu m-a găsit nimeni căutând dacă “este păcat să mergem la biserica ortodoxă dacă suntem catolici?”, şi nici după multe alte combinaţii posibile cu baptişti, penticostali, adventişti, creştini după evanghelie, calvini, luterani… Eu aş merge la mai multe biserici, dar nu vreau să-i frâng inima mamei mele, care nu ar înţelege de ce fac asta. Deocamdată am reuşit doar, prin puterea exemplului repetat de sute şi mii de ori, să o conving să-şi facă cruce când trece pe lângă bisericile catolice şi ortodoxe. Când sunt singur, fac semnul crucii şi pentru calvini şi luterani.
Asta mi-aduce aminte de un articol pe care l-am citit mai demult, care trata subiectul reclamelor mincinoase. Dacă faci semnul crucii, sau porţi o cruce la gât, ar trebui să-ţi fie oarecum frică, nu cumva să te afli şi tu în categoria celor care fac reclamă mincinoasă… Dar poate că de fapt ceea ce contează este să-ţi mărturiseşti credinţa public, să aduci aminte altora că există cineva nevăzut care cere şi merită închinare.
Revenind la Google, mi se pare destul de grav că se recurge la un mijloc atât de amorf pentru întrebări care ne frământă. E ca în Star Trek… Computer, define God! Computer, am I a sinner? Computer, show redemption on screen! Computer, engage into eternity!
Oare de ce a fost nevoie de calculator pentru o astfel de întrebare? Din cauza ruşinii de a o pune cuiva care ar fi răspuns prin mustrare? Din cauza unei omilii recente? Dar de ce a apărut o astfel de întrebare? E mai mult har la catolici, sau îl poţi afla mai uşor pentru că e mai linişte, mai multă organizare, disciplină, mai puţină vânzoleală, slujba e mai scurtă, mai solemnă, se cântă la orgă…? Sunt mai altfel predicile? Sunt aceleaşi momente şi rostiri în serviciul liturgic, dar le înţelegem mai bine fiind mai concentrate? Ne putem simţi oarecum mai aproape de Isus?
Până la urmă, aceasta este marea întrebare, pe care ne e ruşine sau nu suntem lăsaţi să o punem în nici o denominaţiune. E un păcat că vrei să fii mai aproape de Isus, în acel unic fel care pe tine te ajută, aşa cum eşti, cu tot bagajul de emoţii, prejudecăţi, păreri, intuiţii şi revelaţii? Oficial da, eşti deja pierdut prin simplul fapt că te bântuie astfel de gânduri, vrei să părăseşti tradiţia, vrei să te duci după Isus şi să laşi deoparte ce te-au învăţat părinţii, Părinţii, părinţii cu sutană, pastorii, sinoadele, lista de lucruri în care trebuie să creadă toţi membrii bisericii. Sigur că te întreabă, e limpede, la urma urmei de ce vrei să te duci în altă parte, unde trebuie să semnezi pentru alte liste de lucruri de crezut, pentru alte tradiţii? Nu ştiu, părinte, computer, frate, nu ştiu, dar când mă duc acolo mă simt atât de aproape de El… Şi nici nu mi-e frică de pedeapsă…
Computer! Help! My brothers are busy…

NOTĂ: Regăsit în ultimul loc în care am căutat.

Para Bulă — Telenovela fundamental

Anul XXX, Sezonul I, Episodul 1

Sală de clasă cu pereţii coşcoviţi, graffiti Steaua-Dinamo-Rapid, undeva într-o ţară latină importatoare de banane. Copiii se joacă zgomotos. Se trânteşte uşa de perete şi intră Profesoara de Religie (ind. casting: tip Draga Olteanu Matei actualizată şuviţe, gene false, geantă Prada).

-Buna ziua, copii!

– … [Zgomot confuz, chiote întreruptus, cad lame pe jos, chiştocuri strivite etc.]

-Toată lumea să scoată o foaie de hârtie!

-Haideţi doamna profesoară, ce naiba!!! Nu ne-aţi anunţat, drepturile elevului!!! [Turbulenţă, agitaţie, panică]

-Gura, că vă ia mama… (Maică Precistă, ajută-mă, că nu-i mai suport, sunt prea obraznici! De ce nu m-oi fi dus eu la mânăstire, of, viaţa mea!) [Ind. reg.: vocea interioară a Profesoarei pe muzică discretă smooth jazz, Al di Meola, Judas Priest, exclus Guţă, Salam e.a. Gros plan icoane pereţi, arr.plan ferestre termopan, ceaţă, umezeală – lipsă elemente localizare, eventual studio pereţi fermi]

-You know the drill, scrieţi în colţul din stânga sus numele, adresa, ocupaţia şi salariu părinţilor, dacă sunt acţionari pe undeva, procentul, apartenenţa politică. În dreapta sus să declare toată lumea pe proprie răspundere dacă a plătit banii la fondu clasei (Mi-am găsit să fiu dirigintă tocmai la sărăntocii ăştia de Pantelimon… of, viaţa mea!). Aşa, acu notaţi întrebările. Punctul Unu: să se aleagă varianta/variantele corecte… Sleş Maria, ce, nu ţi-a luat tactu calculator, că doar l-am văzut cu un BMW de NL zilele astea? Ai să rămâi repetentă, fato! Buuun. Deci ă, ă, ă…variantele corecte… dintre afirmaţiile următoare, două puncte. Deci acu scrieţi dedesupt variantele: Deci Dumnezeu este a) atotputernic b) cel mai puternic c) foarte puternic d) destul de puternic e) insuficient de puternic deocamdată, dar mai vedem până la urmă f) n-are nici o putere, sau dacă are noi n-o vedem. Aţi scris? Aşa, punctu Doi…

-Gata doamna, gata, eeee, prea mult, a fost meci aseară şi-stem obosiţi!!!

-Bine, mă, bine. Începeţi! Vă atrag atenţia că de răspunsul vostru depinde nota pe tot anul!

[Travelling după umărul Profesoarei, care se plimbă metodic prin clasă în căutare de suspecţi. Gros planuri diverse cu copii năuciţi, acţionând în diverse feluri asupra pixurilor. Muzică Bach, Vivaldi, Schumann în alternanţă pe cadre.]

-Teologeanu! Măi copilaş, ce cauţi tu în bancă, ai, de ce scormoneşti? Ah… Da, bine, îmi laşi pe catedră ce ai acuma la tine, şi restul bibliografiei mi-o aduci mâine, bine, puişor? (Să creadă el că citesc io toate hârţoagele alea numa ca să corectez extemporalu ăsta, da dacă tacsu e preş. com. părinţi, asta e, jucăm rolu, că doar cine crezi că face propunerile de cadou de sărbători… Auleo, să nu uit că mi-a zis tatsu să-l mut în rându 1, că tocmai i-au crescut dioptriile, sărăcuţul… Păcat de el, că e băiat bun, da mă cam enervează că mă contrazice la ore. Da nu-i port pică, că-i tare plăpând şi pare epileptic, Doamne Maică Precistă şi sf.cuv. Paraschevo fereşte-ne pe toţi amin amin!)

[Idem]

-Apetrei şi cu Ivanghelescu, dacă mai copiaţi unu de la altu, vă dau afară, mă! Nu glumesc, vreau să văd ceva original la fiecare, că aţi încurcat-o! Oricum, să vină părinţii vostri la sedinţă, neapărat. Cum adică, sunteţi fraţi? Păi parcă vă scoteaţi ochii în pauze! Ah… lăsat la orfelinat şi readoptat, fugit de-acasă şi reprimit… bine mă, bine, să vină tata, nu mama (Maria parc-o chema? cumsecade femeie, o doamnă adevărată, mi-a plăcut) , că poate-l conving să vă tragă şi-un toc de bătaie, stupizilor! A, e la muncă în Italia? Să vină unchiul vostru Pavel sau Paul, că nu mai ştiu cum îl cheamă!

[Ibidem]

-Friedmann, ce faci tu pufuleţ micuţ? [scrâşnete şi rânjete Colgate] Tu nu scrii nimic? [grimasă feroce] Ce, crezi că dacă tatăl tău e director la noi la şcoală, tu nu ai nevoie de notă? (Jidani, domle, jidani!!! Să-ncerce numai să mă dea afară, că mă duc imediat la Inspectoratul de Stat pentru Universalizarea Susţinerii, n-are de un’ să ştie că bărbată-miu lucrează acolo doar ca manipulant de poveri… Sau poate…? că ştii că ăştia se ajută extraordinar între ei… Doamne apără!) Bine, lasă, probabil că nu te simţi prea bine, eşti palid (pă naiba, e rumen şi gras ca un…), poţi să te duci (adică mai lasă-ne, pistruiatule!!!), nu-ţi pun absenţă.

[Ibibibibidem]

-Hassan, încetează imediat s-o mai pocneşti pe Evdochia că nu-ţi suflă!!! Da ce-i cu tine, mă băiatule, că doar tu ştiai cel mai bine la materia asta? Li-chuan-fan!!!! Lasă naibii muştele alea, ce, n-ai sendviş la tine? A, vrei să vezi dacă au suflet? N-au, mă, n-au, poţi să le chinuieşti cât vrei, că nu zic nimic, n-au strămoşi să le apere, n-au nimic! (Nici nu pot să fugă la Buda, hehehe… Bine că are tactu Q7 şi nu se simte să-mi aducă şi mie un bax-două de tricouri, gălbejiţii naibii de cintezoi!)

[IbibIbibibibibidem]

-Alo, Botezatule! De ce te uiţi aşa la mine cu ochii tăi albaştri nevinovaţi, hai? Sau mă urmăreşti să vezi când mă întorc cu spatele, ca să te uiţi pe fiţuici? (Când le predai, se uită la tine de parcă au înţeles tot din prima, şi la lucrare se blochează, frate!) Şi tu, măi Darveni, ce faci tu acolo băieţaş, ia scoate imediat mâinile pe bancă! Ce-ai aici mă, eşti inconştient? Elena Albu… Păi eu credeam că copiezi şi tu citeşti rău-meeens la mine în oră, măi obraznicule? A, ai terminat lucrarea, ai recitit de două ori şi nu mai aveai ce face? Bine, mă, bine, poţi să citeşti mai departe (Cum or putea copiii ăştia să citească romane de dragoste la vârsta asta, nu-nţeleg. Al meu deja trecuse la Războiul Lumilor la vârsta lor…)

[Ibiibibiibibibibibibidem]

-Buuulăăă!!! Eşti idiot? Ce … ghhh … hhh … faci cu prezervativul ăla la mine la oră, mă? Vrei să mor, să mă sufoc? Explică-te imediat! AAA!!! Vrei să te protejezi de contaminare de la alte credinţe decât a ta? Nu eşti normal, mă băiatule? Tu nu vezi că n-are nimeni nimic cu tine, mă? Şi mai stai şi singur în ultima bancă, cine te-atacă, mă, eşti obsedat? Sau ai pus tu gând rău la copilaşii ăştia, Doamne iartă-l că nu ştie ce face! Şi ce dacă ţi l-a dat tactu mă, pune-l imediat la mine pe catedră, animalule! (Ce familie, ce educaţie, nu mai pot, înnebunesc, cer transferul la Jean Monnet! Mă omoară ăştia cu zile, of, viaţa mea…)

[Pauză publicitară de suspans prelungit. La sfârşit rulează foarte încet pe ecran un avertisment de la CNA]

%d blogeri au apreciat asta: